03 martie 2016

Solenoid și Surorile Jder

Astronautul american Scott Kelly și cel rus, Mikhail Kornienko, s-au întors pe pământ după aproape un an pe Stația Spațială Internațională, fiind cea mai lungă misiune spațială din istorie. Satelitul cu cei doi a aterizat pe aeroportul Băneasa iar cosmonauții au fost luați la întrebări de imparțiala presă autohtonă.

Primul a răspuns Scott Kelly: Cum mi-am petrecut anul sus acolo? Am avut grijă să-mi iau cu mine 10 cărți. Știam asta de la bunicul meu care n-a zburat, nici n-a citit, dar avea experiență de viață. Cele 10 cărți au fost Solenoid de Mircea Cărtărescu. Am luat 10 exemplare pentru că vroiam s-o citesc de 10 ori. Era însă în limba română și m-am descurcat greu, am și renunțat în cele din urmă încă de la primul volum.

Mikhail Kornienko a declarat unui ziar independent din România următoarele: Dacă am văzut că prietenul meu american ia Solenoid, adică ceva serios, io am zis să iau niște cărți care să contrabalanseze cantitatea de intelect covârșitor din paginile Solenoidului și am luat Surorile Jder, un volum scris de Mihail Sadoveanu când era tânăr și mergea la bordel. Dac-o fi fost tânăr, omul ăsta, am îndoieli. În sfârșit. M-am apucat de citit și mi-am dat seama că surorile Jder erau opt: Patricia, Maria, Nera, Augusta, asta a fost, mi se pare, și Împărăteasă undeva în județul Olîtî, așa se prounuță?, cu două semne moi?, Corina, Flebita, Aspirina și Micuța, așa că m-am îndrăgostit de una și m-am gândit s-o aduc pe pământ, s-o iau de nevastă.

Flebita Jder făcu un pas în față și spuse: Io am coborât pe pământ ca să candidez la primăria generală a Bucureștiului. Știu de pe acum cine va câștiga, Gabriela Firea, și am un contract cu ea să realizăm în capitală filmul Adevăratele Surori Jder, o epopee care să dea viață lu' întoarcerea românilor emigrați înapoi acasă la cultivat zmeură și la dat zăpada. Mai multe nu mai zic.

Cosmonauții s-au retras apoi pentru controlul de rutină al vameșilor români. Aceștia, vigilenți, n-au găsit nimic asupra celor doi prieteni ai văzduhului. Moment în care în fața aeroportului a oprit o mașină uluitoare absolut goală. Din ea a coborât Klaus Iohannis.

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: