Tinerii din comuna Podișor, județ Giurgiu, stăteau la coadă la varză. Aduseseră din aia de Bruxelles și, deși amară, cancerigenă și cu molii, se băteau pe ea. N-ajungea la toată lumea și atunci se făcu o listă. Un tip gras, mare, negru se scrise primul iar când ajunse la tejghea ceru toată varza. O luă și se duse acasă. Satul după el. Omul mare și negru tăie o frunză dintr-o varză mai de Bruxelles decât celelalte, puse o sută de grame de carne în ea și-și făcu o sarma. O mâncă pe verandă să-l vadă tot satul. Satul plângea la gard. Omul mare și negru spuse: Mă votați primar, senator, deputat, șeful braconajului pe Neajlov și vă fac și vouă câte una. Așa făcură. Apoi, se înscriseră cu toții în Partida Romilor.
Tinerii din Colentina vroiau o pistă de biciclete care să lege Teiul Doamnei de la ei din cartier de Teiul lui Eminescu de la Botoșani. Credeau că, pedalând pe sub tei, cu mirosul ăla înebunitor gâdilându-le nările, cu foșnetul fustelor gagicilor care îi însoțeau devin mai deștepți sau pot obține mai ușor de muncă la vreo multinațională pentru 5.000 euro pe lună. Își luară bicicletele și se duseră în audiență la Onțanu, primarul de la 2. Onțanu era cu Marin Sorescu. Adică îl comemora sub formă de piftie, foto, lume bună și gagici, că Sorescu nu era, murise de mult. Ce-i cu voi, îi întrebă pe cicliști. Vrem pistă. Păi, aici, în primărie nu se poate. Facem una pe lac. În Plumbuita. Și dacă cineva i s-a desumflat cauciucul poate lua o barcă. Dacă și barca e găurită, punem la dispoziție mașini electrice care să vă ducă și la Teiul lui Sadoveanu, că și el a a vut un tei nu știu unde. Și dacă nici cu mașina electrică nu vă convine, luați de aici niște chiftele că și ele miros a tei. Ia, luați câte patru. Așa făcură. Ba chiar cei care luaseră câte șase se înecară mortal și acum sunt știri pe România TV.
Castingul pentru postul de moderator TV, care trebuia s-o înlocuiască pe inevitabila Andreea Marin, se desfășura conform planului. Prin fața comisiei treceau fete din toată țara, ba chiar și din Burkina Fasso, Guatemala sau Fidji care nu vorbeau româna dar nici nu trebuia. Brusc, în fața comisiei apăru bufnița Georgeta Mann, din Ogrezeni, județ Giurgiu. Spuse, țuguindu-și buzele, obrajii, umerii și ochii: Io sunt Andreea Marin. Și așa și era, că se vedea pe ea că e căsătorită cu Ștefan Bănică, că știe televiziune cât toată televiziunea la un loc, și că e în stare să câștige Românii au Talent fără să clipească. O angajară. În prima emisiune, bufnița Georgeta Mann făcu un ou în direct. Și întrebă telespectatorii: Ce-a fost mai întâi, bufnița sau oul? Telespectatorii nu știau și atunci stația teve fu închisă.
Întrebare la Radio Erevan: Presupunând că Gabriela Firea nu candidează la primăria generală și totuși o câștigă ce-avem de făcut.
Agenția CĂLIMARA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: