01 septembrie 2015

Cu Cochilia la Castel 1

Cochilia noastră zburătoare l-a depus, într-u ultim drum prin București, pe Dan la aeroport. Lua avionul de Paris, un oraș, mi se pare, european, în care locuiește. Și am ajuns prea devreme, era cinci, și avionul zbura la opt. Am stat de vorbă: de ce nu s-au copt pepenii, de ce țigările-s așa scurte, ce bine că băieții ăia bogați de la Mercedes nu s-au băgat să modifice sexul femeii, adică din vertical cum e acuma, să-l fi făcut emblemă de Mercedes, că ei pot, și ar fi fost nasol pentru bărbați, apoi am mai zis de muzică, de aia peruană, de scris, că scrisese Tudor Stancu o carte, de premniul lui Kiki Vasilescu pentru filmul Terapie prin crimă. Da, așa am făcut.

Cochilia zburătoare e programată să zboare 24 din 24, așa că Tina Cumva a zis să mergem la Festivaulul de Jazz de la Castelul Bran, unde ne invitase Tati. Am pus în Cochilie zahăr și unt, să avem la concerte, băști, că seara era frig. I-am aburcat și pe Dion și pe Ștefan, un operator, și ne-am pus pe orbita Cochiliei, cam la 50 de metri deasupra pământului. Am admirat piesajul. Valea Prahovei. Se construia autostrada Comarnic Brașov. Erau acolo cu lopețile Văcăroiu, Ciorbea, Petre Roman, Boc, Mihai Ungureanu, Mugur Isărescu și ăștia de acum. Dădeau cu lopețile 25 de ani și cântau: Autostrada, cuibușor de nebunii și de șpăgi babane, tra, la, la, la!!!!!

Castelul Bran în formă perfectă. Așa cum îl știți. Am aterizat în curtea de sus a castelului, pentru că eu nu pot urca panta și scările colosului și ne-am așezat. Curtea era plină, spectatori cu duiumul. A început un trio italian, stabilit de fapt pe undeva prin Europa. Luca Aquino trompetă, Carmine Ioanna acordeon și Marco Bardoscia bass.

Sonoritatea plăcută a acordeonului, bașii săi inconfundabili făceau ca bucățile lui Carmine să sune dumnezeiește. Spirit peninsular, melodic, aducând în jazz particularitățile intrumentului, Carmine și-a deschis sufletul fiind foarte ușor pentru ceilalți doi, Luca și Marco să-l acompanieze. Suntem dintre cei care cred că jazzul clasic va dispărea. Îi va lua locul un jazz mult mai modern, mai ritmat, mai deștept și cu mai multă muzicalitate. Și nici nu cred că noile formule ale jazzului se vor globaliza. Arâta timp cât există asemenea propuneri, ca a trioului Carmine, Aquino și Bardoscia jazzul e pe drumul bun: elevat, diferit, și totuși clasic.

Din Cochilie s-a auzit alarma. Am ieșit imediat. Dion a luat un buzdugan, io o seceră, Tina Cumnva un scut. Ne-am luptat ce ne-am luptat pas cu pas cu niște necunoscuți până i-am bătut.

Ne-am uitat pe cer. Luna era acolo. Ne-am uitat pe cer. Luna nu mai era acolo. Doar un corb.

A suivre, Denis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: