05 septembrie 2015

Cu Cochilia la castel 3

De câteva zile, Cochilia tremura din toate încheieturile. Probabil, zise Tina Cumva, șefa, e din cauza aerului condiționat în exces. Pentru că de-o vreme Cochilia noastră dădea aer condiționat în tot Branul, nu numai unde eram cazați. Instrumentele de bord nu se mai supuneau comenzilor. De exemplu, calculatorul principal, în loc să ne arate unde-și ascunsese banii Regina Maria, ne arăta acum mii de refugiați sirieni luând cu asalt Branul. Și ăștia nu erau întregi la cap. Nevorbind nicio limbă, smulgeau mașini din parcări, femei din paturi, bărbați din cârciumi, copii din bazar și-i aruncau de pe zidurile castelului taman în Brașov. Era nenorocire. Tina Cumva a zis: E nenorocire. Și Tati a zis: E nenorocire, fraților, sau cam așa ceva.

Am lăsat naibii Cochilia și ne-am dus la Castel. Era a treia zi de jazz. Ultima. Tina Cumva a zis: E ultima zi, și un berbec a trecut strada. Și Tati a zis: E ultima zi, și refugiații sirieni au luat cu asalt și Munchenul. Io nu știu ce-am mai zis și țin-te-n sus pe pantă. Fac o paranteză: Se aude că la anu, 2016, organizatorii fac panta invers, adică s-o cobori și asta mă face să urc mai tare.

În scenă Arild Andersen, basistul celebru al proiectului din seara asta, Nomad Project. Arild e bine cunoscut la București. Nu mai zic de Zimnicea sau Caracal. Vine cu mare plăcere în locurile în care jazzul e la el acasă. De exemplu, la Castelul Bran. Melodios, parcă tandru cumva și delicat, Arild face cu contrabasul său solistică. Îl auzi, îi urmărești linia melodică, fredonezi un refren. Ferenc Snetberger este chitaristul solo al trioului acestui proiect. Se pare că dintre cei trei soliști, el e singurul nomad. Cântă excelent. Cumva meridional, cumva de prin părțile spaniole ale Europei. Cumva un flamenco adaptat la jazz. Căldură și ritm. Linie melodică interesantă, aspră, cumva ca pașii unui dansator de step. Al treilea om al proiectului Nomad este Paolo Vinaccia, tobarul despre care am mai scris. La fel de impetuos, de riguros, de delicat. Juca tobele alea de parcă erau cubul Rubic. Că toată lumea zicea: Uite, bă, ce tipă are Vinaccia, și arătau una blondă, înaltă, o frumoasă de prin părțile Suediei.

Se făcuse noapte de-a binelea și Tina Cumva a zis: Hai, să curățăm cartofi. Pentru, întreb. Pentru Cochilie, mai zice șefa, altfel n-ajungem la București cu ea. Amdionul ăla îi dă energie. Așa a zis: Amidonul îi dă energie. Și Tati a zis, gustând un cartof: Mamă, câtă energie e aici.

Era deja noapte la Bran. Cavalerii Teutoni coborau dinspre Moeciu. Mâine avea să fie lupta finală. Teutonii vor ocupa Branul Pas cu Pas și vor lua în robie femeile. Ăsta era scopul lor, femeile. Ei nu șțtiau că în Bran nu mai era decât una, și pe aia o păzea Prișcu, directorul, cu sabia în birou.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: