Doua la un leu - 57

Am zis ca nu mai citesc ziare suedeze, da' nu m-am putut abtine sa nu arunc un ochi peste ziarul desfasurat de un cetatean în autobuz. Am retinut doar cîteva chestii, cît sa-mi întareasca convingerea ca mi-e mai bine sa fiu neinformata:

1. Sfatul psihologului: ce sa faceti cînd copiii se joaca de-a cersitul.

2. Un nigerian înjunghiat de neonazisti.

Bonus: sfaturi pentru parintii îngrijorati ca odraslele o sa se-mbete ca porcii în ajunul de Valrborsdag (30 aprilie).

Doua la un leu - 54

La multi ani babani, cum ar spune Denis! Scriu cu întîrziere, din cauza decalajului orar, fireste, si a digestiei prelungite, deoarece camambert-ul frantuzesc tranziteaza mai mult decît korv-ul suedez. Pentru azi am doua scurte, de pe plan local:

1. Se organizeaza cursul de dezintoxicare digitala, adicatelea cum sa stai departe de smartphone, pe care, culmea!, tot tu le platesti. Si telefonul, si dezintoxicarea.

2. Am aflat ca exista un han, dupa modelul bed&breakfast, tinut de o profesoara în orgasmotologie, poate întelegeti mai bine decît mine despre ce este vorba. Clientii sînt îndemnati sa se iubeasca mult în bed, ca sa aiba pohta de mîncare la breakfast.

În rest, suiera vîntul si e o semi-noapte continua. Noroc ca se învîrt eolienele, ca sa avem lumina-n casa.

Doua la un leu - 53

Legate de funeraliile lui Nelson Mandela:

1. de interes mapamondial: Dalai Lama nu participa la celestul eveniment. N-am nici o veste despre Papa.
2. de interes francofon: François Hollande l-a invitat si pe alde Sarkozy sa-l insoteasca la înmormîntare, dar se vor duce la fata locului în avioane separate. Criza, criza, da' Falconu' e prea mic pentru doua ego-uri prezidentiale.

Doua la un leu - 52

Tot suedeze, ca aici mi-s filonul si domiciliul. Simt ca nu o sa ma ridic niciodata din nimicnicia si inghesuita cochilie de emigranta est-europeana ca sa ma integrez în haiteca, decomplexata si eliberata (sexual) societate suedeza. Nu dupa ce citesc urmatoarele în Metro de azi :

1. o bucata reclama la vibratorul GIGI, de 16.5 cm.
2. un elogiu Zlatanului mai întîi national si apoi international: o sa  povestim lumii de dupa ca am fost contemporani pe cînd era în activitate.

Atât.

Doua la un leu - 51

Suedeze get-beget!
1. Cît o fi ea de cocoana coafata, rujata, rimelata, probabil fara nici un fir dus la ciorapi, catarata pe tronul unui Volvo nou-nout, tot se scobeste în nas asteptînd la semafor.
2.Nou! Acum puteti sa aveti si vecini fericiti si nestresati de latraturi disperate: s-a inventat cresa pentru catei.

Stiri suedeze la minut - 2

Pen'ca am trecut peste niste dead-line-uri de la scoala fara sa-mi fi rupt picioarele, îmi permit o scurta pauza de rasfoit ziare. Iata ce-am aflat:

• în Malmö traieste un cetatean care s-a visat într-o noapte justitiar. De atunci, cutriera strazile orasului pe timp de noapte, deghizat într-o combinatie superman-spiderman-motanman-solistul-de-la-Kiss si îi trage de mîneca pe cei care tulbura linistea publica. Asta daca nu e prea ocupat sa acorde primul ajutor celor pe care i-a bagat în adînci sperieti.
• mobilizare a unei clase de liceu pentru o tînara de 18 ani din Kosovo, care e trimisa acasa dupa 4,5 ani de rezidenta în Suedia. Autoritatile i-au respins mamei cererea de permis de sedere, asa ca trebuie sa plece în tara de origine, cu catel, cu purcel. 
• din ciclul: cine face ca el, o îmbulineaza pîna la urma. un domn de 62 de ani e judecat pentru ca ar fi mintit autoritatile ca are handicap fizic si a încasat vreo 400 000 de euro (!!!) pentru asistenta sociala, bani nemeritati. Cum e, mai tata, sa-ti dea statul atîtia gologani?
• mînuitori de tablete: atentie la infestarea cu scabie!
• noua regula în spitale: cei care se supun unei operatii în regiunea în care traiesc (Skane) trebuie sa se lase de fumat cu 6-8 saptamîni înainte si sa se abtina tot pe atît dupa operatie. Cica s-a demonstrat stiintific ca operatiile înregistreaza cu 40% mai putine complicatii la pacientii care fac o pauza de fumat. Asta zice mult si despre cît timp asteapta aici un pacient pîna intra la taiere.
• uite ca p'asta n-o stiam: daca joci Counter-Strike se cheama ca faci e-sport! Exista si un Campionat Mondial: Dreamhack Winter. Ia sa m-apuc si eu de Solitarire, poate mai capat ceva masa musculara... macar la antebrate.

Stiri suedeze la minut

Sa nu care cumva sa credeti ca îi fac concurenta lui Denis cu a lui geniala Revista a presei. N-am eu atîtea resurse sa adun laolalta ziare, reviste si aparitii editoriale atît de insolite. Sigur le ia pe sub mîna sau i le-aduce porumbelul direct la fereastra de la bucatarie, altfel nu-mi explic de ce nu le gasesc niciodata la chioscul de coltul strazii.

Eu citesc ce gasesc în cutia postala sau în cutiile de pe strada: ziarele gratuite, pentru cei fara dare de mîna, cititori de cafenele, autobuze si alte spatii destinate asteptarii. Asteptînd eu azi la banca, am citit în Metro urmatoarele:

• Niste doctori destepti au bagat la raze niste suspecti sa vada ce au în stomace, ca asa venise comanda de la politia suedeza. În van au sustinut oamenii ca erau doar paste (mîncasera niste penne la prînz), doctorii nu si nu, cica eu pungute cu droguri. Nu ni se spune în ziar cum au avut politistii dovada ca oamenii au mîncat, într-adevar, paste. Banuiesc ca e vorba de facut caca-olita sub ochii si nasurile politailor. Purtatorul de cuvînt al spitalului nu comenteaza, sanchi, pentru ca informatiile despre pacienti sînt secrete. 
• Acum 2 nopti s-a lansat nu stiu ce mega-joc pe calculator, GTA V. S-a lansat, noaptea, în toata Suedia si amatorii au stat la coada ca sa-l încerce. A doua zi, unii nu s-au putut trezi pentru a merge la scoala sau serviciu, asa ca au sunat si-au zis ca sînt bolnavi, normal.
• Un nene pedofil (cîti alti or mai fi?) e judecat pentru ca a obligat 24 fetite si adolescente (atîtea s-au adunat pîna acum) sa-i pozeze (si alte gesturi sexuale mai grave) via webcamera, amenintîndu-le ca va publica poze trucate cu ele daca nu o fac. Eu l-as închide pe viata pe omul asta sau l-as lasa fara vedere. 
• Pentru a se stabili vîrsta exacta a celor care cer azil în Suedia - mai ales pentru cei care nu au acte - se practica asa-zisa stabilire a vîrstei cu ajutorul radiografiilor. Problema e la adolescenti, pe care un an îi poate separa de vîrsta adulta, deci de trimiterea acasa cu un adio si n-am cuvinte drept bun ramas. Cum sa facem, sa dregem, sa asa si pe dincolo? Un articol de o pagina fara un raspuns exact, doar ar fi bine sa... si noi nu recomandam asa ceva.

Viata în afara serviciului dauneaza grav sanatatii

Noi, aici, pe plantatia Calimarii cu cerneala, am lasat (pentru moment) deoparte integramele si cancan-blitzurile si ne-am apucat de lecturi stiintificoase. Bunaoara Denis, fin analist si curios al naturii umane, ne învata cum sa decelam caracterul femeii în functie de sâni. Am dat si eu peste rezultatele unei cercetari, prezentate într-un ziar gratuit, prin urmare mult citit în Suedia. 

Începe asa (titlu mare, ochi cât cepele): "Mâncatul împreuna cu tovarasii de munca poate afecta memoria". Aoleu. Citind eu mai departe descopar ca ziaristul, în ciuda titlului senzationalist, si-a facut bine treaba, în sensul ca a cerut si parerea unui psiholog specialist în productivitate si eficienta la locul de munca. Zice specialistul ca nu recomanda mâncatul în fata calculatorului, care cica ar creste creativitatea, ci pauzele mici si dese, deoarece creierul nostru se concentreaza bine doar vreo suta de minute, dupa care zice piua. Pfiuuu, ce frica mi-a fost! Mai bine la o pizza cu proletarii, sa ne destindem bârfindu-i pe sefi si pe partenerii de viata, decât sa muncim suplimentar în pauza de masa pentru a ne pastra capacitatile cognitive si o memorie buna, nu?

Doua la un leu - 48

1. Turcii si-au unit galeriile sa salveze tara de la dictatura si islamizare, noi ne mobilizam sa Free Jiji.

2. Tanti Rovana Plumb vrea sa sensibilizeze cetatenii români asupra consumului de alimente. Vezi, Doamne, mîncam prea mult, aruncam prea mult. Insista, cocoana, obliga chiar supermarketurile sa nu mai arunce alimente! Cu salariul pe care îl are, crezi ca îsi permite românul sa arunce alimente în nestire?

Malmö, capitala Eurovision 2013

Mai e puţin până la marea finală Eurovision. La Malmö, gazda ediţiei din 2013, numărătoarea inversă a început de-aproape un an, de când s-a aflat că oraşul a fost desemnat drept organizator. De ce Malmö şi nu Stockholm, capitala Suediei ? Ca mărime, Malmö e numai al treilea oraş al ţării. Are, însă, multe atuuri : o sală de spectacole modernă, o poziţie geografică interesantă, port situat în sudul ţării – la 30 de km de Copenhaga, capitala Danemarcei, de care e unită de câţiva ani printr-un pod ; există, de asemenea, legături prin feribot cu Germania şi Polonia, potenţial turistic, localnici primitori şi entuziaşti care şi-au dorit mai mult victoria, cum se zice în fotbal. Poate şi pentru că tot la Malmö a avut loc finala Eurovision din 1992. Şi poate şi pentru că populaţia e cosmopolită : 30% imigranţi (în anul 2009) care vorbesc circa 150 de limbi. Suedia e printre ţările europene care acceptă cei mai mulţi imigranţi, iar somalezii au trecut pe primul loc în ceea ce priveşte cererile de azil politic. Unii privesc cu ochi răi această indulgenţă, de unde şi creşterea în sondaje a extremei drepte (ostile imigraţiei) care a reuşit să intre în Parlament în 2010.

Malmö este atestat istoric incă din mijlocul secolului al XII-lea, iar la începutul secolului trecut a căpătat statutul de comună – comunitate de localităţi dispuse geografic în jurul uneia mai mari. Comuna Malmö are peste 300 000 de locuitori, este primul Fairtrade City (oraş adept al comerţului echitabil) din Suedia, e oraşul Anitei Ekberg şi al lui Zlatan Ibrahimovici - a cărui casă va deveni cu siguranţă loc de pelerinaj. Aici se organizează, în luna august a fiecărui an, Malmöfestival - cel mai mare festival citadin nordic, ajuns la cea de-a 30-a ediţie. Timp de o săptămână au loc concerte şi manifestări artistice şi sportive gratuite, pentru participanţi de toate vârstele. Tot în Malmö se găseşte şi Turning Torso, cea mai înaltă construcţie (destinată locuirii) din Suedia şi a doua din Europa, turn pus în vânzare şi situat în Västra Hamnen, un cartier cu mari ambiţii ecologice.

Toate informaţiile referitoare la oraş se găsesc pe site-ul primăriei, www.malmo.se, primărie care administrează şi un site destinat turiştilor: www.malmotown.com. Edilii noştri s-ar putea inspira din aceste pagini care acoperă toate activităţile ce se desfăşoară în comună. Cel mai mic eveniment căpătă valoare graţie prezentării atente a fiecărui detaliu şi stilului prietenesc de abordare. Vrei să afli la ce şcoală să-ţi înscrii copilul ? Îti trebuie formularul necesar pentru a deţine un animal de companie ? Vrei să-ţi consulti contul deschis la biblioteca din cartier ?  Vrei să te implici în treburile cetăţii sau să cumperi bilete la teatru ? Toate acestea şi multe altele se rezolvă prin intermediul site-ului primăriei care-ţi oferă răspunsurile pe paginile lui sau te direcţionează către alte site-uri care sunt în masură să te ajute, funcţionând astfel ca un uriaş centru de informaţii. Şi, lucru absolut minunat, poţi la rândul tău să informezi administraţia locală în legatură cu evenimentele organizate de tine – şi să fii promovat gratuit, să reclami gropile de pe stradă, să încarci pe site fotografiile pe care le-ai făcut în oraş. Suedezilor nu le e teamă să se exprime în public sau să comunice direct cu autorităţile care organizează tot timpul dezbateri. Opinia cetăţenilor este sondată permanent prin chestionare pe diverse teme care le sunt trimise acasă. Suedezilor le place transparenţa şi respectă legea, chiar dacă asta înseamnă să-şi toarne vecinul care-şi văruieşte casa în timpul concediului medical. La scoală învaţă cum se scrie o scrisoare către redacţia ziarului, iar ziarele practică intensiv jurnalismul cetăţenesc. Încă ceva : suedezii se grăbesc… încet, nu se enervează deloc, nici măcar când stau la coadă şi îşi aşază produsele aliniate unul după altul şi cu codul de bare către exterior. Şi-au propus să elimine banii lichizi şi au ajuns să-şi achite cumpărăturile cu telefonul mobil.

Pe ambele site-uri oficiale se găsesc pagini dedicate Eurovisionului cu evenimentele ce se vor desfăşura între 6 şi 18 mai. Mijloace de transport, restaurante, distracţie, toate punctele de atracţie ale oraşului sunt frumos ambalate şi prezentate. Te şi miri cât de multe lucruri poţi face într-un oraş atât de mic ! De altfel nu-ţi trebuie mai mult de 30 de minute ca să-l străbaţi dintr-o parte în alta cu bicicleta. Cu bicicleta, pentru că suedezii sunt mari amatori de mişcare şi ecologie. Tot oraşul e plin de piste pentru bicicletă, parcuri (peste 200 de locuri de joacă amenajate în funcţie de 19 teme îi confirmă renumele de Oraş al copiilor), săli de sport de cartier şi polivalente. Practicarea unui sport e o treabă atât de serioasă încât angajatorii oferă abonament la sală în cadrul pachetului salarial, iar în unele rezidenţe există o sală de sport amenajată, fie ea cât de mică. De asemenea, le place să alerge si să meargă în pădure.

Suedezii sunt adepţi ai activităţilor în comun, merg la saună, fac grătare în parc, petrec cu vecinii în curtea blocului, curte pe care tot ei o îngrijesc, şi îşi spală rufele în maşini aflate la dispoziţia tuturor. Pentru ei nu există vreme proastă, ci îmbrăcaminte neadaptată condiţiilor meteorologice. Sunt mari iubitori de soare, la prima rază îşi aruncă literalmente primul strat de haine de pe ei şi se pun pe bronzat.

Suedezii sunt foarte buni comunicatori şi nationalişti (deşi nu ar recunoaşte) şi nu pierd nicio ocazie să-i amintească pe cei cinci câştigători suedezi ai concursului european de şlagăre (chiar avem acest cuvânt în comun). Se aşteaptă la 100 000 de vizitatori, asa că sunt ocupaţi până peste cap cu pregătirile. Interesul e atât comercial, cât şi sentimental : vor şi să-şi scoată banii, dar şi ca turiştii să plece cu amintiri de neuitat şi, eventual, să se mai întoarcă cu altă ocazie. Cât de entuziaşti sunt cetăţenii oraşului se poate vedea numai din faptul că listele de voluntari pentru eveniment sunt complete de prin februarie. Au anunţat oficial o ediţie cum nu s-a mai vazut şi speră ca spectacolul să fie privit de peste 125 de milioane de telespectatori, printre care şi cititorii Ziarului de Vrancea, mai informaţi decât alţii. Despre cum îşi realizează suedezii din Malmö planurile ambiţioase, într-un articol viitor.

De citit, uitat la poze si comentat si în Ziarul de Vrancea si pe suedia.se !

PIB-ul deştept şi VOT-ul prost

Unul dintre idolii economiei de piaţă este PIB-ul. El e indicatorul care ne scrie destinul economic, ne umple coşul zilnic şi ne plasează pe ultimele locuri în diverse statistici INSE şi Eurostat. Produsul Intern Brut indică valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale, produse într-o economie într-o anumită perioadă de timp. Acesta se măsoară potrivit unei formule matematice, adăugând şi scăzând valori cuantificabile (consum, investiţii, import, export). Economiştii ştiu mai bine. Faimoşii investitori, bancheri şi fonduri de împrumut folosesc acest instrument pentru a calcula riscurile, profiturile şi dobânzile ce decurg din plasarea  de capital într-o anumită ţară, la un anumit moment. PIB-ul este un indicator extrem de subiectiv, supus capriciilor inflaţiei şi dictatului valorilor medii, şi nu ia în seamă munca aşa-zis nesalariată care nu contribuie la bugetul de stat prin impozite şi taxe.

Mi-am amintit de PIB cu ocazia ieşirii pe piaţă a unei ştiri potrivit căreia 15% dintre români generează 50% din PIB. Desigur, ştirea vine cu analizele şi comentariile de rigoare. Ȋn ce domenii lucrează cele 15 procente de români harnici ? Imobiliare, industrie, comunicaţii, intermedieri financiare. Cine sunt cei mai puţin productivi ? Lucrătorii în agricultură, în număr de 2,7 milioane. Cifrele sunt şi mai dure atunci cînd dezvăluie valoarea medie a orei de muncă (la nivelul anului 2009) : 1,6 euro pentru un agricultor faţă de 87,3 euro pentru un agent imobiliar, că doar aceasta reprezintă o bună parte a contribuţiei. Practic, cele 47 000 de persoane din sectorul tranzacţiilor imobiliare au generat 7,3% din PIB, un pic mai mult decât agricultorii cu patalama. Dacă adăugăm şi că, din 9,6 milioane de persoane care locuiesc în mediul rural, doar 7% sunt salariate, restul fiind « lucrători pe cont propriu », care nu pun umărul la creşterea PIB-ului şi, deci, nu intră în calcul, obţinem imaginea prosperă a ţăranului român la începutul mileniului al treilea. Vă şochează aceste cifre? Nu vi se pare că diferenţa de salarizare dintre un producător de cartofi şi unul de comisioane şi bule (imobiliară, financiară, Internet şi ce-o să mai vină) este exagerat de mare ?  

Năucitoare mi se pare seninătatea cu care se afirmă că agricultura ne trage media PIB-ului « semnificativ în jos » (vezi articolele lui Cristian Orgonas pe BusinessDay.ro), apoi întrebarea corolară : n-ar fi mai bine să renunţăm la categoria asta care strică media UE ? Vorbim aici de aproape 3 milioane de români care reprezintă 25% din agricultorii europeni (conform aceleiaşi surse). E vorba, în mare parte, de nişte oameni care trăiesc la limita subzistenţei, îşi ară palma de pământ ca-n Evul Mediu şi sunt nevoiţi să muncească cu ziua la altii mai avuţi. În loc să-i eliminăm din statistici, printr-o meseriaşă tehnică de inginerie financiară, nu ar fi mai bine să-i ajutăm să-şi crească « business-ul », în cazul lor producţia agricolă ? Producţie e un cuvânt din aceeaşi sferă semantică precum produs, nota bene. Cei care odinoară au ajutat o ţară întreagă să nu moară de foame, acum sunt pe cale de a fi şterşi cu radiera. De buna seamă ca acum ne săturăm cu hrană spirituală şi virtuală.

Concluzia statisticilor citate e următoarea : cei mai « performanţi » 260 000 de angajaţi, adică 2,8% din populaţia ocupată, egal cu 1,3% dintre români, au generat 14% din PIB. Ei aparţin celor 3 milioane de persoane din domeniile amintite care au produs, în total, 52% din PIB. Reamintesc că agricultorii, la număr aproape egal, generează doar 7,2%. Ce ne facem cu ei ? Ce facem cu angajaţii fictivi, cu foştii şomeri rămaşi fără ajutor financiar de la stat, cu mamele casnice, cu bonele şi femeile de serviciu care muncesc la negru, cu benevolii care nu sunt înregimentati în vreo instituţie, cu emigranţii care cheltuie bani în tară, dar nu plătesc taxe ? Ce ne facem cu acel sfert dintre angajaţii români care primesc doar salariul minim pe economie (750 RON) ? Ce şanse au ei să ajungă printre fruntaşii la creşterea PIB-ului ?

În ceea ce-i priveşte, aud din ce în ce mai multe voci care le-ar interzice dreptul la vot. Sărăntocii şi netaxabilii să nu voteze pentru mine, cetăţeanul performant şi avizat. Săracul votează pe stomacul gol. Săracul se vinde pe o pungă de mălai. Săracul votează întotdeauna prost. Plus deliranta aserţiune potrivit căreia democraţia e o prostie. Cam repede au ajuns unii la concluzia asta, dupa nici 25 de ani de experienţă. Pai dacă democraţia e o prostie, televiziunea prosteşte, şcoala prosteşte (pardon, tâmpeşte, dupa ultimele investigaţii), sărăcia prosteşte, mai poate să afirme cineva în ţara asta că a rămas deştept ? Să constituie doar cei 260 000 elita impermeabilă la prostia conţinută în aerul românesc ? Să reprezinte fluturaşul de salariu cartea de alegător ? Urmând această logică, viitorul nostru ar suna cam asa : dacă tot nu suntem în stare să construim ceva, măcar să dăm înapoi. Cu vreo sută de ani, până la votul cenzitar. Dacă tot nu ne place să dăm cu sapa în brazdă, măcar să dăm cu ea în bazele democraţiei, pentru propăşirea şi înaintarea PIB-ului pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. 

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!

Se-ntâmpla în Suedia - 6

Acum nu am eu timp sa însir ciudateniile de care m-am lovit pe meleagurile suedeze, dar mi-a sarit o stire în ochi si nu pot sa ma abtin. Din ciclul: "Ba tu esti prost", am gasit o stire despre o familie care a primit un alt copil la maternitate. Bun, se mai întâmpla si în tari mai bananiere. Numai ca oamenii au plecat convinsi de doctor ca e progenitura lor, pe motiv ca, la nou-nascuti, se poate schimba culoarea parului si forma fetei, asa, peste noapte! Stirile de genul asta nu ma ajuta deloc sa scap de impresia de amatorism de care ma lovesc în tara asta.

Bomba cu tamîie a zilei

Papa demisioneaza! Deci, se poate! Daca nici înaltii prealti nu mai vor sa moara la datorie... 

Înca un mit se sparge, si sper ca cioburile sa mearga, de data asta, direct la cosul de gunoi al istoriei: joburile life-time în multinationalele religioase.

Să le dăm de lucru bibliotecarilor

Printre sutele de statistici triste, care plasează mai mereu România pe ultimele locuri în Europa, am găsit una care priveşte analfabetismul

Într-un studiu făcut de Comisia Europeană în 2011 se arată că 4% dintre români sunt analfabeţi. 40 % sunt analfabeţi functional, adică nu ştiu să interpreteze un text. Mai rău decât atât, sunt analfabeţi funcţional 53,5% dintre tinerii de 15 ani. Într-un cuvânt, suntem ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa de Est. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care învăţământul preuniversitar este public şi gratuit, deci pentru toate buzunarele. 
Până să ajungem să schimbăm, o dată şi bine, sistemul educaţional, miniştrii, inspectorii şi directorii de şcoală, până să ajungem să eliminăm copiatul, trişatul, plocoanele pentru comisiile de corectură şi, pentru totdeauna, fondul clasei, până îşi recapătă şcoala românească demnitatea şi notorietatea pe care le-a avut odată, putem face un lucru, în fiecare zi: să citim o carte, un ziar, o revistă. 
Motive pentru a NU face lucrul acesta se găsesc: nu avem timp, nici răbdare, nu ne mai putem concentra dupa o zi stresantă de muncă şi/sau în familie, nu avem bani de aruncat pe cărţi când, nu-i aşa, găsim informaţie şi divertisment gratis la televizor şi pe internet. Care distracţie nu e chiar atât de gratuită, având în vedere că se plătesc abonamente în contul cărora înghiţim ore de publicitate pentru care plătim şi noi.... când facem cumpărături. 
Pe scurt, nu mai vedem rostul unui asemenea demers personal, când sunt altele mai importante de făcut.
Fiecare are, desigur, lista lui de priorităţi, care se schimbă în mod natural de la o vârstă la alta. Procesul de dezvoltare personală continuă, însă, toată viaţa: învăţăm de la părinţi, ne tocim coatele pe băncile şcolii, mai învăţăm şi de la viaţă, apoi ne învăţăm copiii, la rândul nostru. 
Dacă pentru noi nu există timp, mijloace, dispoziţie, interes sau altele care să ne facă să citim, pentru copiii nostri cu siguranţă că se găseşte câte ceva. Timp? Măcar o jumătate de oră înainte de culcare, fie timpul pentru a povesti sau citi o poveste. Cu cât mai repede se adoptă acest ritual, cu atât mai bine. De ce să aşteptăm o presupusă vârstă la care, chipurile, copiii ar înţelege ceea ce li se spune? Copiii nu se nasc tâmpiţei, nu devin inteligenţi peste noapte şi nici nu trebuie să aştepte clasa întâi pentru a învăţa să scrie. Ei pot percepe vocea părinţilor încă din stadiul de fetus. Acest sunet familiar îi va ajuta să treacă peste angoasele şi încercările primilor ani de viată. La rândul lor, poveştile îi vor ajuta să-şi construiască o lume a lor, dar şi să se integreze în societate. Le vor deschide gustul pentru cunoaştere, iar curiozitatea le va crea motivaţia pentru a învăţa să citească şi să scrie... singuri. 
Încă de la vârsta de 6 luni, copiii sunt atraşi de obiectele din jur şi încearcă să le apuce. E momentul să pună mâna pe o carte. N-o s-o mai lase prea curând. Cantitatea de lectură absorbită în primii ani de viată joacă un rol esenţial în dezvoltarea vocabularului lor. Citindu-le, apoi discutând pe marginea poveştii, îi ajutăm să vorbească mai repede, mai bine, mai corect, mai elaborat. Astfel îi pregătim pentru scoală şi, implicit, pentru viaţă. 
O jumătate de oră deci, în mod cât se poate de regulat. Dar ce să le citim? Oferta de cărţi pentru copii e vastă. Se găsesc de toate: cărţi scumpe, reeditări de lux, cărţi slabe calitativ, traduceri proaste fără nicio grijă de a adapta conţinutul la cititori, reviste dedicate personajelor de desene animate la modă, broşurici urâte, cărţi sclipicioase, însăilări debile de dragul rimei, că doar copiii nu sunt critici literari, nu-i aşa? Pentru elevi ar fi nişte repere, şi anume faimoasele bibliografii întocmite de învăţători si de profesorii de limba română, bazate pe cărţi care ar trebui să existe în biblioteca şcolii. Ba s-ar mai găsi câte ceva şi în biblioteca părinţilor. Întrebarea se pune, în special, pentru preşcolari. Din fericire, există o persoană care abia aşteaptă să ne îndrume: bibliotecarul. 
Să luăm cu asalt bibliotecile. Să le dăm de lucru bibliotecarilor. Să le cerem sfatul şi ajutorul în a alege lectura potrivită fiecărei vârste. În bibliotecile publice găsim gratis cărţi bune. Cât poate costa un abonament? Având în vedere importanţa strategică a investiţiei, cheltuiala e minimă. Dacă nu există cărţi sau activităţi pentru copii, să le cerem bibliotecarilor să le procure, respectiv organizeze. Să transformăm bibliotecile în locuri de socializare, destindere şi educaţie pentru copiii nostri. Un soi de 2 în 1: casă şi gradiniţă/şcoală la un loc. 
I have a dream, cu ocazia centenarului Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea: să-i văd rafturile golite de către pasionaţii ei cititori. 
Oare am fi în stare să stăm la coadă ca să împrumutăm o carte?

De citit si comentat, ca de obicei, in Ziarul de Vrancea.

Mos Craciun featuring Nasterea Domnului

L-am rugat pe un prieten să-mi răspundă, pe negândite, ce înseamnă pentru el Crăciunul. Mi-a răspuns: “Brad, portocale, cadouri”. Mă aşteptam să înceapă enumerarea cu Naşterea lui Iisus, pentru că prietenul meu este o persoană religioasă. La brad, portocale şi cadouri îmi fuge şi mie gândul când e vorba de Crăciun. Numai că noi, românii, ne definim ca un popor religios, fruntaşi în ctitorirea şi renovarea de biserici. Preşedintele şi parlamentarii pun mâna pe Biblie înainte de a o pune pe putere şi jură că vor respecta... Constituţia. N-ar trebui să considerăm naşterea lui Iisus mai importantă decât toate celelalte? De mulţi ani, Moş Crăciun îi face concurenţă şi... câştigă. Aşa se face că azi, în cele mai multe case, nu se serbează venirea pe lume a Mântuitorului, ci a ultimului model de Iphone. 

Poate că unii nici nu ştiu că ar avea loc vreo sărbătoare religioasă concomitent cu sărbătoarea cumpărăturilor. De când slujitorii bisericii şi urătorii nu mai trec de interfoane şi camere de supraveghere, de când e jenant să oferi nuci şi mere la colindători, tradiţiile s-au cam uitat. Curând se vor găsi pe telefon aplicaţii pentru colinde, ca să le luăm cu noi oriunde ne duce lista de cumpărături. Tradiţiile care nu se uită se transferă în format jpeg sau mp4. 
I-am cerut mai apoi prietenului meu să-mi argumenteze clasamentul său, pentru că nu mi se părea normal ca tocmai el să plaseze naşterea lui Hristos după simbolurile lui Moş Crăciun. Mi-a răspuns că, pentru el, Crăciunul este în primul rând o sărbătoare a copilăriei şi a copiilor, răsfăţaţi de familie cu drag şi cu sacrificii. Cei care au prins vremurile în care portocalele se găseau numai pe masa de Crăciun înţeleg mai bine. Astăzi totul se obţine atât de uşor, de parcă Moş Crăciun ar livra la domiciliu. 
Nu e nimic rău în a face cadouri, dimpotrivă. La naşterea lui, cei 3 magi (sau mai mulţi, afirmă unii) i-au dăruit lui Iisus 3 daruri: aur, smirnă si tămâie. Din păcate, mulţi reţin numai aurul dintre elementele acestei scene şi ignoră faptul că cele mai frumoase cadouri vin din inimă, fără să treacă neapărat pe la casa de marcat. Să dăruim, deci, însă nu numai cadouri materiale. De Crăciun, să împărţim mai multe zâmbete, clipe din timpul nostru şi daruri simbolice. La urma urmei, Iisus s-a născut într-o iesle cu paie. De ce simţim nevoia să-l sărbătorim cu mese încărcate la refuz, lângă brazi decoraţi până la asfixiere, îngropaţi sub cadouri? De Crăciun, să dăruim şi celor care nu au familie sau nu au ce pune pe masă. Poate că nu vin la uşă ca să ceară, precum colindătorii în zi de Ajun. Să mergem noi la ei. Odinioară, sărbătoarea aceasta le era dedicată în exclusivitate. 
În ziua de azi, Crăciunul, adică punctul culminant al lunii cadourilor, a devenit momentul în care fiecare primeşte ceea ce şi-a dorit, cu ardoare, tot anul. Toată lumea, fără exceptie, trebuie să primească un dar, nu numai copiii cuminţi. Presiunea publicităţii şi a noilor norme sociale e atât de mare încât toţi se simt obligaţi să dăruiască, precum toţi se aşteaptă să primească, de la educatoare la mama soacră. Toţi trebuie să se pregătească pentru sărbători din ce în ce mai timpuriu şi mai temeinic. Intrăm astfel într-o competiţie nesănătoasă şi scumpă. O sărbătoare a bucuriei împărtăşite se transformă, din ce în ce mai mult, într-una a abundenţei risipite din obligaţie. 
Resimţim, măcar, ceva asemănător emoţiei din copilărie, declanşată pe-atunci de treimea laică: “brad, portocale, cadouri”? Dacă da, înseamnă că, din fericire, “magia Sărbătorilor” din reclame există cu adevărat şi o putem transmite mai departe. Adevăratul miracol se produce în sufletele noastre: Hristos se naşte pentru mântuirea noastră! Crăciun fericit!

De citit si comentat in Ziarul de Vrancea. 

Muţi, da' mulţi

Bine cǎ s-au terminat alegerile astea, ca sǎ putem comenta şi trage concluziile necesare. Ca dupǎ rǎzboi, se anunţǎ câştigǎtorii, se trimit la colţ perdanţii, se împarte prada între aliaţi şi colaboratori. Soldaţii fideli sunt bǎtuţi pe umǎr de cǎtre generali, li se pune în raniţǎ nişte promisiuni şi sunt trimişi acasǎ. Bravo, bǎieţi, aţi fǎcut treabǎ bunǎ! Doar cǎ bravii soldaţi, odatǎ ajunşi acasǎ, încep sǎ fie împroşcaţi cu tot felul de acuze de cǎtre cei perdanţi şi cei “neutri” (analişti politici, jurnalişti care aparţin, sau nu, celeilalte tabere). Li se zice cǎ sunt inconştienţi, proşti, needucaţi, vânduţi pe un kil de fǎinǎ şi-o pereche de gumari, cǎ voteazǎ din rǎzbunare, fǎrǎ sǎ se gândeascǎ la consecinţe. Cǎ ei sunt vinovaţi de viitoarele catastrofe care se vor abate negreşit peste ţǎrişoarǎ. Despre soldaţii perdanţilor se vorbeşte şi mai rǎu: în plus, ei sunt şi fraieri pentru cǎ au ales tabǎra necâştigǎtoare. Oricare ar fi opţiunea pe care o face electoratul, tot se aud voci care-l acuzǎ cǎ voteazǎ... greşit.

Dupǎ ce cǎ e tras de urechi, electoratul activ mai e şi studiat pe toate pǎrţile. De ce a votat masiv pentru USL? Cum de-şi permite extravaganţa de a vota pentru partidul lui Dan Diaconescu? Ori nu mai vrea în UE? De ce-a votat presupuşi hoţi, parlamentari chiulangii, neveste şi copii de politicieni? Apoi se lanseazǎ soluţii de deşteptare a poporului votant, de aducerea lui pe calea cea dreaptǎ a votului “corect”. Cu alte cuvinte, cetǎţenii aceia care au binevoit sǎ-şi exercite dreptul la vot sunt blamaţi tocmai pentru cǎ au fǎcut acest gest.

Dar, de fapt, câţi oameni au votat la alegerile astea? În jur de 7 milioane. Asta înseamnǎ cǎ vreo 11 milioane de alegǎtori au stat acasǎ, nu-i aşa? În afara câtorva glumeţi care au votat pentru Vlad Ţepeş sau Chuck Norris, aproape 60 % din electorat NU a votat. Marea majoritate a preferat sǎ tacǎ - majoritatea surdo-mutǎ care e pasionatǎ de alegeri, dar nu se omoarǎ dupa mersul la vot. De ce oare? De ce dezerteazǎ de pe câmpul de luptǎ? Nu din lipsa de informare. Ziarul de Vrancea, cel puţin, a prezentat toţi candidaţii din colegiile vrâncene. Pentru cei care nu voteazǎ se gǎsesc scuze: vremea proastǎ sau, dimpotrivǎ, prea frumoasǎ, zi nepotrivitǎ, zi de meci. Nu ştiu cum de reuşesc americanii sǎ se mobilizeze şi sǎ voteze într-o zi de... marţi, unii stând la cozi ore în şir. Or avea altǎ mizǎ? Or fi candidaţii lor mai merituoşi? Pe politicienii noştri nu pare a-i deranja prezenţa micǎ la vot. Ba, în unele cazuri, e chiar încurajatǎ, dacǎ boicotul asigurǎ... victoria – ca în cazul ultimului referendum.

Mai grav decât consensul cvasi-naţional reuşit de USL mi se dezinteresul crescând pentru politicǎ. Lehamitea, dezgustul, amorţeala care ne paralizeazǎ de la o sesiune de alegeri la alta. Fatalismul şi lipsa de încredere în promisiunile de viitor luminos care ni se fac. Pentru cǎ una votǎm şi, de cele mai multe ori, alta iese din urne – dupǎ redistribuire, coane Fǎnicǎ. Politicienii nostri, cum se vǎd cu mandatul în buzunar, ne întorc spatele şi-şi vǎd de ale lor. Ei fac legile care le permit sǎ se înmulţeascǎ sub cupola Parlamentului, deşi sunt aleşi cu din ce în ce mai puţine voturi. Ei sunt astǎzi în numǎr de aproape 600, deşi poporul a cerut, prin referendum, doar 300. De ce nu se-nghesuie lumea sǎ-i voteze, sǎ le legitimeze puterea, iatǎ un serios motiv de reflecţie pentru ei. Şi sǎ nu uite cǎ mulţi pun ştampila pe numele lor pentru a nu-i vota pe ceilalţi. Asta înseamnǎ cǎ politicienii noştri reprezintǎ, în realitate, mai puţini alegǎtori decât se aratǎ în scripte.

Aceasta mi se pare concluzia ultimului scrutin: un NU adresat clasei politice în totalitate. Cei mai mulţi si tǎcuţi nu-l vor, dragi politicieni, pe niciunul dintre domniile voastre. Nu îi intereseazǎ oferta dumneavoastrǎ. Un NU cu atât mai rǎsunǎtor, cu cât lipsesc mai multe voturi din urne. Iar cei care nu îl aud ar fi bine sǎ înveţe limbajul semnelor. 

De citit si comentati si în Ziarul de Vrancea.