08 mai 2013

Malmö, capitala Eurovision 2013



Mai e puţin până la marea finală Eurovision. La Malmö, gazda ediţiei din 2013, numărătoarea inversă a început de-aproape un an, de când s-a aflat că oraşul a fost desemnat drept organizator. De ce Malmö şi nu Stockholm, capitala Suediei ? Ca mărime, Malmö e numai al treilea oraş al ţării. Are, însă, multe atuuri : o sală de spectacole modernă, o poziţie geografică interesantă, port situat în sudul ţării – la 30 de km de Copenhaga, capitala Danemarcei, de care e unită de câţiva ani printr-un pod ; există, de asemenea, legături prin feribot cu Germania şi Polonia, potenţial turistic, localnici primitori şi entuziaşti care şi-au dorit mai mult victoria, cum se zice în fotbal. Poate şi pentru că tot la Malmö a avut loc finala Eurovision din 1992. Şi poate şi pentru că populaţia e cosmopolită : 30% imigranţi (în anul 2009) care vorbesc circa 150 de limbi. Suedia e printre ţările europene care acceptă cei mai mulţi imigranţi, iar somalezii au trecut pe primul loc în ceea ce priveşte cererile de azil politic. Unii privesc cu ochi răi această indulgenţă, de unde şi creşterea în sondaje a extremei drepte (ostile imigraţiei) care a reuşit să intre în Parlament în 2010.
Malmö este atestat istoric incă din mijlocul secolului al XII-lea, iar la începutul secolului trecut a căpătat statutul de comună – comunitate de localităţi dispuse geografic în jurul uneia mai mari. Comuna Malmö are peste 300 000 de locuitori, este primul Fairtrade City (oraş adept al comerţului echitabil) din Suedia, e oraşul Anitei Ekberg şi al lui Zlatan Ibrahimovici - a cărui casă va deveni cu siguranţă loc de pelerinaj. Aici se organizează, în luna august a fiecărui an, Malmöfestival - cel mai mare festival citadin nordic, ajuns la cea de-a 30-a ediţie. Timp de o săptămână au loc concerte şi manifestări artistice şi sportive gratuite, pentru participanţi de toate vârstele. Tot în Malmö se găseşte şi Turning Torso, cea mai înaltă construcţie (destinată locuirii) din Suedia şi a doua din Europa, turn pus în vânzare şi situat în Västra Hamnen, un cartier cu mari ambiţii ecologice.
Toate informaţiile referitoare la oraş se găsesc pe site-ul primăriei, www.malmo.se, primărie care administrează şi un site destinat turiştilor: www.malmotown.com. Edilii noştri s-ar putea inspira din aceste pagini care acoperă toate activităţile ce se desfăşoară în comună. Cel mai mic eveniment căpătă valoare graţie prezentării atente a fiecărui detaliu şi stilului prietenesc de abordare. Vrei să afli la ce şcoală să-ţi înscrii copilul ? Îti trebuie formularul necesar pentru a deţine un animal de companie ? Vrei să-ţi consulti contul deschis la biblioteca din cartier ?  Vrei să te implici în treburile cetăţii sau să cumperi bilete la teatru ? Toate acestea şi multe altele se rezolvă prin intermediul site-ului primăriei care-ţi oferă răspunsurile pe paginile lui sau te direcţionează către alte site-uri care sunt în masură să te ajute, funcţionând astfel ca un uriaş centru de informaţii. Şi, lucru absolut minunat, poţi la rândul tău să informezi administraţia locală în legatură cu evenimentele organizate de tine – şi să fii promovat gratuit, să reclami gropile de pe stradă, să încarci pe site fotografiile pe care le-ai făcut în oraş. Suedezilor nu le e teamă să se exprime în public sau să comunice direct cu autorităţile care organizează tot timpul dezbateri. Opinia cetăţenilor este sondată permanent prin chestionare pe diverse teme care le sunt trimise acasă. Suedezilor le place transparenţa şi respectă legea, chiar dacă asta înseamnă să-şi toarne vecinul care-şi văruieşte casa în timpul concediului medical. La scoală învaţă cum se scrie o scrisoare către redacţia ziarului, iar ziarele practică intensiv jurnalismul cetăţenesc. Încă ceva : suedezii se grăbesc… încet, nu se enervează deloc, nici măcar când stau la coadă şi îşi aşază produsele aliniate unul după altul şi cu codul de bare către exterior. Şi-au propus să elimine banii lichizi şi au ajuns să-şi achite cumpărăturile cu telefonul mobil.
Pe ambele site-uri oficiale se găsesc pagini dedicate Eurovisionului cu evenimentele ce se vor desfăşura între 6 şi 18 mai. Mijloace de transport, restaurante, distracţie, toate punctele de atracţie ale oraşului sunt frumos ambalate şi prezentate. Te şi miri cât de multe lucruri poţi face într-un oraş atât de mic ! De altfel nu-ţi trebuie mai mult de 30 de minute ca să-l străbaţi dintr-o parte în alta cu bicicleta. Cu bicicleta, pentru că suedezii sunt mari amatori de mişcare şi ecologie. Tot oraşul e plin de piste pentru bicicletă, parcuri (peste 200 de locuri de joacă amenajate în funcţie de 19 teme îi confirmă renumele de Oraş al copiilor), săli de sport de cartier şi polivalente. Practicarea unui sport e o treabă atât de serioasă încât angajatorii oferă abonament la sală în cadrul pachetului salarial, iar în unele rezidenţe există o sală de sport amenajată, fie ea cât de mică. De asemenea, le place să alerge si să meargă în pădure.
Suedezii sunt adepţi ai activităţilor în comun, merg la saună, fac grătare în parc, petrec cu vecinii în curtea blocului, curte pe care tot ei o îngrijesc, şi îşi spală rufele în maşini aflate la dispoziţia tuturor. Pentru ei nu există vreme proastă, ci îmbrăcaminte neadaptată condiţiilor meteorologice. Sunt mari iubitori de soare, la prima rază îşi aruncă literalmente primul strat de haine de pe ei şi se pun pe bronzat.
Suedezii sunt foarte buni comunicatori şi nationalişti (deşi nu ar recunoaşte) şi nu pierd nicio ocazie să-i amintească pe cei cinci câştigători suedezi ai concursului european de şlagăre (chiar avem acest cuvânt în comun). Se aşteaptă la 100 000 de vizitatori, asa că sunt ocupaţi până peste cap cu pregătirile. Interesul e atât comercial, cât şi sentimental : vor şi să-şi scoată banii, dar şi ca turiştii să plece cu amintiri de neuitat şi, eventual, să se mai întoarcă cu altă ocazie. Cât de entuziaşti sunt cetăţenii oraşului se poate vedea numai din faptul că listele de voluntari pentru eveniment sunt complete de prin februarie. Au anunţat oficial o ediţie cum nu s-a mai vazut şi speră ca spectacolul să fie privit de peste 125 de milioane de telespectatori, printre care şi cititorii Ziarului de Vrancea, mai informaţi decât alţii. Despre cum îşi realizează suedezii din Malmö planurile ambiţioase, într-un articol viitor.

De citit, uitat la poze si comentat si în Ziarul de Vrancea si pe suedia.se !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: