Foto, Gopo
Foarte puţini dintre cinefilii autohtoni îşi dau seama că la Premiile anuale Gopo se prezintă un singur film, chiar dacă el se numeşte Charleston, Pororoca, Ferentari sau Mormoeţii 2. Ia să vedem: După ce te-ntrebi ce-nseamnă Pororoca, şi de ce un asemenea titlu, observi că actorul Bogdan Dumitrache îşi plimbă copiii în parc. Într-o zi îi dispare fata şi soţia lui, Iulia Lumânare, plânge. Aia mică e răpită, e clar. Încep căutările. Prin Bucureşti arde gazul Şerban Pavlu, care fumează ţigară de la ţigară. Doar pe generic vreo 50. El află păţania celor doi părinţi. Aşa că dă un pumn cuiva şi merge cu cei doi a poliţie, că, nu-i aşa, poliţie e siguranţă şi încredere. Între timp află băieţii din Ferentari. Vânzoleală mare, mai ales cu un tânăr deosebit vrea să se facă doctor în manele. Poliţistul pune întrebări. Îşi notează într-un carneţel cutare, cutare. Şi zice: n-aş vrea să rămân în istorie cu ceva, aşa că hai să rezolvăm cazul. Ajung în casa lui Moromete. Aici altă dramă: Ionică sau nu ştim care din băieţi vor să meargă la oraş, la stusii. Dar nu-i bine. Uite, tocmai se fac răpiri. Şi tot aşa. Un film lipsit de realitate, ancorat într-o şcoală românească de film destul de precară.
La niciun festival Gopo nu se discută de calitatea filmelor româneşti. Ele produc numai bucurii, premii, actriţe pe covorul roşu, un pahar, două şi gata, Secretul Fericirii, sau Ramona pot rula mai departe. Aşa că în locul unor păreri petinente din sală, poate nu e cazul în timpul unui festival, se pun niscaiva manele. De aici a început tărăboiul media: că cum la atâta cultură emanată de filmul româneasc vin manelele şi ne fac de râs? Păi, ia să ne uităm cine cântă manele? Ţiganii, curvele, nunţile româneşti. E o ofensă adusă nouă, oamenilor de cultură trecuţi pe covorul roşu al festivalului.
Dacă grupul de ţigani al lui Dan Bursuc ar fi cântat Pink Ployd scandalul ar fi fost acelaşi. Că cine naiba din sală ar fi ştiut Ummagumma?
Denis Dinulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: