20 martie 2019

Solista Olivia Păun zice: I can't get no satisfaction!


Foto: OllyofQueens

Muzeul Ţăranului este atunci când treci cu autobuzul 300 şi în loc să intri să te holbezi la exponate te duci la Spitalul Filantropia ca să-ţi faci o radiografie mamară. Dar muzeul Ţăranului este şi atunci când din maşina 300 vezi lumină în curtea lui şi nu intri pentru că trebuie să faci mucenici cu ajutorul soţiei. Dar, ce te faci, că dacă treci prin faţa Muzeului şi ai nouă lei de două beri, intri cu soţia şi te aşezi la o masă. Comanzi două beri şi până când nu ţi le aduce nimeni asculţi o melodie Rolling Stones, I can't get no satisfaction. Poţi aştepta berea şi în sala de concerte. Acolo, ce să vezi? Se produce grupul rock feminin Olly of Queens. Da, aşa a fost pe 16 martie a.c.

Patru fete sunt pe scenă în spatele a trei chitări şi o baterie. Concertul începe, zice solista chitară şi voce Olivia Păun, cu patru compoziţii proprii. Nu reţinem decât una, cea din final, care are sax pe fundal sau solist. Se verifică astfel faptul că, în rock, un grup sau un solist de suflători este foarte bine venit. Chiar dacă banale, compoziţiile ne trezesc interesul. Cine sunt Olly of Queens? Păi, sunt patru fete, Olivia Păun chitară şi voce, Roxana Stroe chitară solo, Alexandra Pop bass şi voce şi nu în ultimul rând baterista Florina "Fritz" Popescu, grup călit vreo opt, nouă ani prin occidentul numit Amsterdam. Grupul s-a format de fapt în România şi a evoluat în timpi diferiţi în Quartz al cărui solist era Gianina Corondan.

d

Fetele de la Olly s-au desprins din Quartz şi au atacat în ţară proiectul Olly of Queens. Proiect acoperit deocamdată de coveruri celebre precum acel Satisfaction, excelent interpretat chitară solo de Roxana Stroe. Grupul are ritm la greu, Fritz şi Alexandra super tari, forţă, dovadă de repetiţii babane, umor, excelează Olivia Păun, liderul grupului, prezenţă scenică, fete atrăgătoare, şi un solista chitară, care este Roxana Stroe, fiica celebrului baterist Cornel Stroe.

Eram deja în 300 când ne-a adus berea. Olivia Păun ne-a zis: vom scoate un album, primul, şi puţin ajutor de media. Aici are dreptate: media, în afară de radio Guerrilla, nu are în play listul ei trupe rock româneşti debutante. Media audio de la noi nu promovează decât Elena Vondraşcova, Margareta Pâslaru şi Dan Spătaru pentru că nu costă nimic.

300 ne-a lăsat în Turda. Ceva tramvai 41. În staţie, toată omenirea, vreo două mii de oameni, asculta Olly of Queens. De ce? Pentru că merită, e-un grup valoros. Era noapte deja. Noi am scăpat tramvaiul, nu l-a văzut, şi ne-am pus per pedes la traversat podul. Mamă, ce pod!

Denis.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: