Tappeto d'ingresso, de Ion Băieşu, la Teatrul Naţional din Bucureşti

Foto, TNB

Un italian, îmbrăcat în alb, vine la peţit în curtea interioară a blocului FKL 2 pătrat (probă subţire de umor). Este interpelat de avocat (excelent A. Bindea, de la actori mari). Italianul zice: io lavoro de iubire avec mai gărl tutti de parmegiani cosa nostra libri di filosofia şi nu mai pot trăi fără ea. Trebuie luat secretaria pardon uaif in ze morning bicoz i love hăr, capisci seniore? Avocatul răspune: Normale, Torino, Roma, Berlusconi, tappeziere dar nu in ză morning ci Florenţa Beiuş Dunăre Milano Budapesta lavoro şi aşa mai departe. Cei doi se înţeleg perfect. Secvenţa asta, ca şi celelalte, nu mai are ce căuta în secolul 21, atunci în anii 50 ai celui trecut mai mergea.

Pamfil, şeful blocului FKL 2 pătrat are o problemă cu preşul de la uşa lui (în italiană tappeto d'ingresso): bietul covoraş este murdărit zilnic de diverşi locatari răi din bloc. Se şterg pe el şi-şi lasă noroaiele pe fina ţesătură de un metru pătrat. De aici, toată tevatura din blocul FKL 2 pătrat. Discuţii în curte, la gemurile din curtea interioară, vine şi-un fotograf, vine şi-un asigurător de ceva, Pamfil scoate o puşcă, o ghioagă, e nervos, în stare să facă o crimă.

Apoi, discuţii ca-ntre vecini. Toţi au telefoane mobile, ca să arătăm că piesa este actuală, de secol 21, dar nu le folosesc, se fac reconstituiri, se pomenesc partidele actuale din ţară (probă de umor foarte subţire), că studentul de la parter are o maşină de făcut ceva, sigur interzis, altfel ar fi ţinut-o în curte, vine, nu ştim de ce, un băiat care asigură totul şi tot aşa.

Regizorul Mircea Cornişteasnu a mai montat Preşul acum vreo 30 de ani la Teatrul din Craiova. Poate cu succes. Atunci încă mai erau de actualitate toate poantele şi scriitura lui Ion Băieşu. Din păcate, acum, textul e depăşit iar găselniţele regizorale fără niciun efect. Dacă piesa era montată strict în acualitatea comunistă a anilor 50, aşa cum a scris-o Băieşu, mai era cum mai era, umorul ţâşnea de la sine.

Mult tineret în sală, marele câştig al TNB. Râd pe sărite. Sunt cei care cred că dă de bine să te amuzi atunci când participi la o pies de teatru la nivelul TNB. Că e un act de cultură la care mai şi râdem puţin. Ori nu-i aşa, cultura nu-nseamnă mersul la teatru. Cultura este altceva.

Denis Dinulescu