Foto W.
Prin anii 30, anii de boom economic ai lui Carol al II lea, oraşul Moreni, judeţ Dâmboviţa, era un mic Chicago. Se extrăgea petrol, se vindea, erau cârciumi selecte, cinematografe, brookeri, femei, media în floare, pistoale, împuşcături, crime, pe scurt o viaţă boemă care făcea să circule banul în cel mai ameţitor fel posibil.
Comunismul sosit pe meleagurile Târgoviştei, Morenilor şi Sinaiei au făcut să diaspară legenda oraşului petrolist. S-au înfiinţat cantinele, petrolul s-a cam terminat sau n-a mai putut fi extras, s-au ales primii secretari de partid. Micul Chicago era pe făraşul istoriei. Legendele lui fuseseră distruse.
Se spune că atunci când eşti la pământ, în sufletul tău se naşte un miracol. În cazul Moreniului era vorba de miracolul repunerii pe harta României. Ori, aşa cum ştim, miracolul care a însufleţit din nou urbea dâmboviţeană s-a numit George Mihăiţă.
George Mihăiţă ne spune toată poveste asta la la sala Atelier a Teatrului de Comedie al cărui director este de 16 ani. Asistăm la un spectacol one man show de mare ţinută performat chiar de sărbătorit. Dânsul ne spune povestea vieţii lui franc, cinstit, aproape cu cămaşa ridicată, cu umor şi drag faţă de toţi cei pe care-i pomeneşte.
George Mihăiţă s-a născut în orăşelul petrolist Moreni. Într-o familie modestă. În loc să se ocupe de băut petrol sau de scris lozinci pentru cei care culegeau cartofii CAP-ului, el a tras către teatru. Vroia musai să devină actor. La Bucureşti. Şi cum ai grijă ce-ţi doreşti este valabil în toate timpurile, în viaţa lui a a părut Toma Caragiu. Care l-a susţinut. Drept care viitorul actor n-a intrat la primele două sesiuni de admitere de la Institutul Caragiale. A intrat a treia oară. Şi de aici, lucrurile s-au cam legat, pentru că la orizont apăruse Lucian Pintilie cu al său celebru film Reconstituirea. Alături de Găitan, de Maftei, de George Ctin, Mihăiţă face un rol memorabil. Obţinuse deja diploma. Era actor.
Apoi, a urmat un tăvălug de 55 de ani în care Mihăiţă joacă roluri pe măsura talentului său colosal. În teatru este vorba de Billy The Kid, Titel din Poker, Anton Antonovici din Revizorul, Arthur, regele gândacilor din Bulgakov, Alexandr Tarasaovici din Casa Zoică, rol pentru care a luat interpretarea masculină la UNITER-ul acelui an, rol care ne-a plăcut şi nouă din cariera de scenă a lui George.
În film, povestea se repetă. Joacă în Ilustrate cu Flori de câmp, ultima noapte a singurătăţii, în Castelul Condamnaţilor, BD la munte, la mare, şi te mai miri unde.
Lumea din sală tace. Un om cu o carieră colosală li se spovedeşte. Cu umor. Cu dragoste. Cu tandreţe. Cu fotografii de epocă, cu cărţile pe care le-a scris, făcându-ne părtaşi la această frumoasă şi grea poveste datorată marelui actor care este George Mihăiţă.
Ne-a părut rău că s-a terminat această mare poveste de viaţă într-un timp atât de scurt. Vorbele de după, la bisericuţa formată în jurul actorului, s-au stins repede. Toţi vroiam să spunem: bă, ce viaţă, ce roluri, ce revistă, mulţumim mult, când se mai joacă şi aşa mai departe. Dar n-a fost aşa. Am plecat fiecare la treaba lui. În tăcere. Că ce mai era de spus?
12 martie, 2019, Denis Dinulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: