04 februarie 2016

Bazaconii

Scafandrul OREL-ist Ninel M. Boccacio se afla la lucru prin canalele audio ale doamnei Margareta Dorn din Medgidia. Aceasta stătea în cabinet, întinsă pe pat iar Boccacio se lansase cu niște sfori manevrate de doctoriță în interiorul urechii sale. Boccacio umbla ce umbla prin canale și vedea tot felul de boli, care de fapt asta era sarcina lui. Văzu o tită, dureri de burtă, un cot rănit, gâtul strâmb și alte alea foarte grave până la călcâie. Se bucura în sinea lui, pentru că atâta timp cât existau oameni ca doamna Margareta Dorn el n-avea să-și piardă niciodată serviciul. Pe pacientă începuse s-o gâdile insistența cu care Boccacio pipăia câte o anumită parte a corpului. Spuse: Doamnă doctor, luați-l pe imbecilul ăla de acolo, că-mi deranjează coxatroza. Sau: Doamnă, boul ăla ce ține loc de cateter mă apasă într-un loc anume. Doctorița începu să transpire. Doamna Margareta Dorn era inspector la județ și putea să iasă nasol dacă nu-i plăcea consultația. Se ridică, se aplecă la urechea doamnei Dorn și-l strigă pe Boccacio. Scafandrul nu-i răspunse. Mai strigă odată. De zece ori. Nimic. Luă atunci un aspirator, îl introduse în canalul audio al doamnei inspector și-l aspiră pe Boccacio. Acesta era mort.

Tânărul Ion Sinonimul din Berechet, județ Neamț, se sculă cu capul mare în dimineața de 1 fev 2016. Toată noaptea visase numai răscoale. Nu mică-i fu mirarea când, acum, la sculare, se trezi în mijlocul răscoalei din 1907, când niște țărani bezmetici îi umblau prin apartament urlând că evreii să le dea înapoi pământurile. Se sculă, se duse la bucătărie. Aici, un țăran fioros cu o coasă uriașă în spate mânca somon afumat. Zise: E bun. N-am mai mâncat. Dă-mi și unt, patru ouă cu lei de măsline și ascultă la mine. Noi, mergem la București să ne cerem dreptatea la ăștia noi ai lui Cioloș. Ce dreptate, întrebă Ion. Țăranul: Să ne dea gratuit pe transportul în comun, chiar dacă n-avem transport. Și atât? Da, atât. Și restul, schimbarea guvernului, reducerea numărului de parlamentari nu? Nu. Dacă avem transport gratuit o ștergem din țară, ca migranții. Suntem cam 10 milioane de țărani. Dacă noi plecăm se schimbă toate socotelile în România. Și cu votul, și cu partidele, și cu parlamentarele, și cu generalii de armată, și cu infrastructură, că cine-o să mai umble pe ea? Înțelegi? Va fi altă țară. Ori, nouă, altă țară ne trebuie, nu ți-e clar, nu căcaturi de discuții dacă un tur sau două? Tururi la ce? La pantaloni? Să fim serioși. Înțelegi? Da?

Domnul Cici Mateescu citea Împărat și Proletar. Zice Împăratul: Bă, proletare, nevastă-ta e mai mișto ca tine. Cu cât o dai? Altfel te dau afară. Proletarul se gândi ce se gândi, scărpină frigiderul de unică folosință și zise: Împărate, vremea ta a apus. În România, în țara noastră scumpă, proletarii sunt la mare preț. Femeile lor la fel. Cât dai? Că io sub o sută de mii de euro n-o dau. Împăratul n-avea banii ăștia. Spuse: Ți-o iau cu chirie. Seara te culci tu cu ea, dimineața io. E mai cinsit și profităm amândoi fără să ne batem. La acest moment al dialogului, domnul Cici Mateescu închise cartea. O sculă pe nevastă-sa. Îi spuse: Hai, că te dau în chirie diminețile la șeful meu, că știu că-ți place. Hai acum, lasă țoalele. Bine, hai!!

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: