06 februarie 2016

Tuneluri de fugă pentru ALDE și UNPR

Autostrada Deva Lugoj are prevăzute câteva tuneluri pentru urși. Adică urșii aflați la Sinaia sau Bușteni după ce halesc ei bine mersi se gândesc să meargă prin pădurile din vestul țării. Ori singurul loc prin care o pot face sunt tunelurile astea? Ei bine, nu. Urșii de la Sinaia rămân în Sinaia iar cei din Bușteni în Bușteni unde au asigurate hrana, muzica, gagicile, grătarele și alte aleale de vikend. Și atunci tunelurile alea-s făcute degeaba? Nu. Într-un an sau doi pe acolo vor fugi în pădure ALDE și UNPR, care nu vom mai lua mai mult 1% în alegeri.

În Salvador s-au născut 13 copii fără macrocefalie din mame infectate cu ZIKA. Bine, bine, n-aveau macrocefalie, dar asupra lor s-au găsit adeziuni PSD, foto cu Iisus în locul cărții de limba română, saci de dormit în sensul c-o pot lua din loc oricând în altă țară, manele, învățăturile lui Botezatu și Capatos, un nou sistem educațional și de sănătate, precum și interzicerea tăierii ilegale a pădurilor.

Polița RCA s-ar putea emite chiar pentru o lună. Apoi, după succesul acesti prevederi se vor emite doar pentru o zi. Iar ziua ți-o alegi tu șofer care mergi zilnic la Ploiești ca să cumva ceva, iar dacă nu te-ntreabă nimeni e valabilă și-a doua zi. Și tot așa.

PSD și UNPR au semnat protocolul de colaborare. Ei vor avea liste comune la parlamentare. În protocol însă, suntem convinși, nu scrie nimic, e doar așa ca să se dea o știre pe media, pentru că în realitate toți colaborează dihai pentru minciunile și hoțiile zilnice. Toți însemnând chiar toate partidele aflate pe nu știm ce coclauri ale României.

Un scurt metraj moldovean, Flutulus, 30 minute, regie Igor Sadovski, imagine Veaceslav Cebotari, actori Dana Ciobanu, Chișinău și Oliver Toderiță, București, făcut doar pentru a promova al 5 lea album Alternosfera. De pe album, și clip în scurt metraj, reținem melodia Haosoleum. Excelentă.

Bușoi, viitorul primar general al capitalei, va începe construcția unui alt București. Ba cu bani europeni, ba cu ai noștri, numai din cei cu care trebuie nu, adică din ăia recuperați de la Voiculescu. Noul București va avea șase aeroporturi, 300 km de linii de metrou, adică o linie va merge și până la Tryadna, Bulgaria, 6.000 de spitale mici, 900 mari și 2.000 mijlocii în care domnul doctor Bușoi va da consultații.

Salvarea turismul estival vine de la ruși. Normal, dacă turcii au dat avionul rus jos. Ce tev faci că, de obicei, rușii nu mai pleacă, că lor le place și iarna la mare.

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: