05 aprilie 2015

Bazaconii

Ursul Stacojiu Picollo Georgescu, un animal mare ca la 800 kg, pieptănat a la Florn Piersic, căsătorit cu veveriţa Leila Costineşti, nu numai că era proprietarul pădurii Moara Neagră din Carpaţii Meridionali, dar era şi un vestit coregraf. Dragă, zice Picollo nevesti-sii, hai să facem un balet cu toţi ăştia care nu ne plac din politic şi datorită cărora România stagnează, nu merge mai departe nici cum. Care-s ăia dragă? Păi, au fost Cosmâncă, Stolojan, Văcăroiu, Boc, Ciorbea şi acum e Tăriceanu. Lasă, mai bine să facă cu ăştia un film Noul Val, că sunt pricepuţi. Noul Val asculta după un copac şi nu i-a plăcut ce-a auzit. A scos puşca şi a tras. Ţeava era însă îndoită spre trăgător, aşa că glonţul i s-a înfipt între ochi. Aşa a fost consemnat decesul Noului Val. Acolo, în pădurea Moara Neagră din Carpaţii Meridionali.

Cintezoiul Melania Bonfiscal asculta duetul John Travolta - Olivia Newton John cântând melodia românească Pe lângă plopii DNA adesea am trecut pas cu pas. Sub creanga pe care stătea, a apărut şarpele Meredith Nicolae Strop. Văzându-l pe cintezoi cu ditamai roata de caşcaval în cioc, şarpele zise: Bă, da' ce voce ai. Unde ai învăţat melodia asta de-o cânţi aşa bine? Cintezoiul căzu în plasă. Zise: La Next Star cu Dan Negru. Şi roata de caşcaval se rostogoli la picioarele şarpelui. Care, evident, o luă şi dispăru cu ea în pădurea Moara Neagră unde murea Noul Val, cu gândul să-i mai dea o ultimă masă: Caşcavalul CNC.

Lupul Otilia Vaf Popescu vroia să joace fotbal numai la CF Barcelona, cu Messi, cu ăia de acolo. Îi ştia proiectul numai sora lui, bursucul Marin Derdeluş Fericitu. Şi-i spune: Viu şi io, Vaf!! Nu se poate, Marine, cine rămâne în ţară ca să facă LBF? Adică? Lucrul Bine Făcut, ce, nu ştii? La ce te gândeai? Hm, rămân Videanu, Şova, ăştia cinstiţi. Păi, da, da' n-au dovezi. Marin se supără tare. Scoase o lopată să-şi sape groapa. În groapă era Ion Ţiriac, care dădea interviuri că ce bine e să faci afaceri, că românii, dom'le, sunt ca Halep, sănătoţi, cu drag de ţară şi că acum se-ntorc cu toţii de la căpşuni ca să se apuce de tenis. Marin uită de ce făcuse groapa. Începu s-o astupe. Glasul lui Ţiriac nu se mai auzi.

Agenţia CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: