Bazaconii

Fluturele Dilit Ionescu îşi pusese în gând să sape un şanţ de la el şi până la libertatea de expresie, ca să nu-l împiedice nimeni să aibă libertate din asta ca la Paris când vrea el. Dădu cu sapa şi iar dădu cu sapa până ajunse la Călugăreni. Podul de pe Neajlov era plin de omenire. Cu toţii căutau dantura lui Sinan Paşa. Ori, gândi Dilit, ce libertate de expresie să mai ai fără dinţi şi se supără foarte. Se luă la bătaie cu primarul, şeful de post, inginerul de la grajduri, trei femei de serviciu până când sub pod crescu o grămadă de dinţi. Îi lăsase pe toţi fără libertate de expresie.
Mulţumit de lucrul bine făcut, Dilit Ionescu se întoarse acasă. Scoase mobilul şi-şi sună o bună prietenă, vaca Gina. Gina află vestea şi scoase un muget plăcut. Ar fi spus: Bravo, Dilit, dar nu mai avea de mult niciun dinte.

Spre Pământ se îndrepta un meteorit uriaş. Ciudat era că avea forma unui dulap cu patru uşi. Când vestea se confirmă, începură tratativele între ţările interesate de a avea Dulapul Cosmic.
În dulap erau doi extratereştri, domnul Flo şi doamna Gi. Domnul Flo scoase sextantul, calculă ceva cu voce înceată şi zise: draga mea Gi, ne îndreptăm spre România. Doamna Gi, care era cu hărţile, scoase una şi spuse: nu e bine. De ce?
Întoarseră dulapul. Vestea căzu ca un trăznet în mijlocul conferinţei de la Davos. Când toată omenirea se putea salva cu un Dulap, iată că o ţară mică, România, stătea în calea fericirii planetei. Toţi şefii de state se urcară în maşini şi o luară spre Bucureşti, pentru explicaţii. Ajunseră la Neajlov. Aici, pe pod, înarmat cu o sabie, îi aştepta fluturele Dilit. Restul e istorie sau cam aşa ceva.

Denis