În 1877 regele Carol I s-a trezit cu o mare problemă: izbucnise războiul de independenţă şi nu avea destulă armată. Pentru că România era pe atunci o ţară mică cu circa cinci milioane de locuitori iar oastea erau deja prin tranşee. Şi atunci, regele a mobilizat toţi piticii din regat. Pictorul Nicolae Grigorescu a imortalizat într-o celebră lucrare un pitic pe post de gornist al armatei române. Regele a aflat, a zis că posteritatea nu trebuie să creadă că soldaţii români sunt de-o juma' de metru şi l-a pus pe pictor să-l schimbe pe pitic din imagine şi să-l înlocuiască cu un soldat înalt de un metru optzeci.
Sau: Piticul Gabriel Diţă face avere şi-şi cumpără o clădire impunătoare, elegantă, modernă. În spatele mobilierului din biroul său este o uşă trapezoidală. În lipsa patronului pitic, un subaltern încearcă să intre pe uşă să vadă ce-i acolo. După uşă nu e nimic, doar un zid. Şi totuşi, piticul său şef intră zilnic pe acolo şi iese după ore bune. Omul profită cumva şi intră neobservat iar tunelul iscat îl duce într-o hulubărie, pentru că, aflăm din debutul filmului, Diţă este columbofil, având în balconul de acasă o volieră babană.
Sau: În anii '80 familia Diţă este nevoită să-şi vândă casa. După ce face avere, Diţă, eroul principal al filmului, îşi răscumpără casa în ideea că e singura în care a crescut, dorindu-şi enorm ca această creştere să continue deşi are acum 35 de ani şi aceeaşi jumătate de metru în înălţime.
Sau: Toată lumea din film se întreabă cum a reuşit să facă piticul avere. Sunt multe variante: A vândut carne de porumbel, a făcut un website de matrimoniale pentru pitici sau a cărat stabilopozi de colo, colo prin ţară după ce a cumpărat dreptul de folosinţă al acestora. Explicaţia în sine a afacerii cu stabilopozii, a fratelui său Răzvan Diţă, om crescut normal, este de un umor desăvârşit, de bună calitate, constituindu-se într-o satiră mişto la adresa micului întreprinzător din România.
Sau: Potentatul pitic Gabriel Diţă merge să pescuiască la copcă. Cu o armată de oameni după el, băgători de seamă, salvare, gonaci. La un moment dat undiţa trage greu. Din copcă apare o balenă care-l striveşte pe Gabriel omorându-l. Este, de altfel, şi scena finală a filmului.
Şi aşa mai departe.
Scris elegant, cu umor şi ironie, cu aplecare şi înţelegere pentru cei care suferă de nanism hipofizar, piticism, MICUL SPARTAN, filmul românesc datorat lui Dragoş Iuga, scenariul şi regia, este un omagiu adus diversităţii umane. Filmul este un mockumentary, adică o peliculă care prezintă evenimente fictive în maniera unui documentar. Un film care îmbină realitatea cu elemente fantastice.
Trebuie să mai spunem că Dragoş Iuga şi-a filmat personajul timp de doişpe ani, reuşind să ne transmită sub formă de biopic, ineditul şi valoarea umană a unei familii în care există un om cu acest handicap sever.
Un film românesc obligatoriu de văzut, chiar dacă debutul său nu te prea îndeamnă să rămâi în sală.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: