Meluş a venit pe la 4 dimineaţa şi-am zis să luăm maşina până la Universitate. N-am luat-o. Pe drum ne-am întâlnit, că aşa trebuia, cu Ţiţei Dtru, iar Cătălin Trandafirescu a venit mai târziu, după vreo cinci zile. A venit cu metroul la întâlnire şi din metrou nu se putea ieşi. Erai luat, băgat în dubă şi dus la bătaie.
Ne-am postat în diagonală faţă de balconul de unde trebuia să vorbească Ceauşescu, adică la barul Melody. Veneau coloane de muncitori, cu pancarte, lozinci. Din autobuze ITB se descărcau alţi oameni, alţi cine ştie ce erau, cu alte lozinci de data asta strigate. Ceauşescu şi poporul, astfel că vânzolaeala a crescut simţitor. Între Atlantic şi până în Teatrul Excelsior s-a făcut zid de miliţieni. Asta pe la 7 dimineaţă. Adică intrai, da' nu mai ieşeai. Zumzetul omenirii creştea. Din când în când izbucneau urale. Şi se apropia ora 9, greu, da' se apropia, oră la care Elena şi Nicolae Ceauşescu au ieşit în balcon. Uralele i-au asurzit: Ceauşescu PCR şi alte prostii din epocă. S-a făcut linişte. Ceauşescu şi-a început, cum ştim, discursul. N-a ţinut mult. Un vuiet de împotrivire şi de urlete au început să vină dinspre Atheneu. Vuietul venea spre noi, transormându-se-n huoooooo, huooooooo!!! Miliţienii de lângă noi s-au panicat şi-au luat-o la fugă, pentru că tăvălugul sonor era urmat de unul uman care se îndrepta spre Arhitectură. Dacă am fi rămas pe loc, am fi fost linşaţi de cele câteva sute de oameni care urlau şi fugeau de sub balcon. Acum se înţelegea ce spun: Jos Ceauşescu.
Am luat-o şi noi înspre Inter. Acolo, un tânăr, din cei vreo 20 care ne opriserăm, a luat arma unui miliţian, altul un steag şi s-au îndreptat să-l omoare spre Adrian Păunescu, care apăruse de pe Batişte naiba ştie de ce. Marele poet a luat-o la goană şi-a scăpat. Cum spuneam, eram doar 20, 30 de tineri acolo, restul miilor de oameni care fugiseră odată cu noi s-au băgat în metrou ca să fugă acasă de frică.
Noi am rămas. Cam două ore. Nici noi nici miliţienii nu ştiam ce să facem,. Mai ales că sub balcon se striga în continuare, Ceauşescu şi Poporul, cutare, cutare. Brusc s-au auzit împuşcături. Atunci, omenirea din faţa palatului regal a rupt-o la fugă. O parte spre Calea Victoriei, o parte la autobuzele aliniate în faţa Sălii Palatului, alţii spre Inter. La Inter au ajuns cei mai puţini. Şi din ăia puţini, jumătate o ştergeau cu metroul. Dar noi, vreo 200 de oameni am rămas. Era ora 12.
A suivre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: