02 decembrie 2014

Bazaconii

Împăratul Găleată al IV lea din comuna Clejani, judeţ Giurgiu era orb din naştere. Dimineaţa, supuşii îl punea pe un scaun aflat pe veranda deschisă şi-i dădeau o carte să citească, ca să-i mai treacă timpul. Mereu aceeaşi carte, Fraţii Jderi. Unul din servitori îi deschidea cartea la o pagină oarecare şi-i spunea Împăratului despre ce e vorba acolo. Păi, în ziua în care are loc întâmplarea noastră, în paginile alea era vorba de un viol. Unul din fraţi, se pare că Marin, o viola de câteva ori pe soră-sa, se pare că pe Maria. Împăratul Găleată al IV lea se înfurie. Luă o sabie, intră în carte şi-l omorî pe Marin, în ideea că la curtea lui violurile sunt interzise. Maria îi sărută picioarele de bucurie. Aşa că tânăra soră Jder ieşi din carte şi se instală în dormitorul Împăratului, care o violă până la adânci bătrâneţi.

Femeile Aristocrate din comuna Obedeni, judeţ Giurgiu, ţineau sfat. Ele se ocupau cu medicamentele şi acum aveau de-a face cu unul nou, descoperit de ele în apele verzi ale Neajlovului. Ce calităţi are pastila? Niciuna. Atunci s-o oferim femeilor, ele iau mai uşor toate tâmpeniile în ideea că slăbesc. Ba nu, putem la fel de bine s-o oferim şi bărbaţilor, că aşa s-or crede mai deştepţi şi cu erecţia mai mare. Atunci de ce să n-o oferim şi unora şi altora? Da, aşa facem. Pe Neajlov n-a venit decât un bob de porumb, putem face din el câteva milioane de pastile? Şi cum facem reclama? Cum promovăm produsul? Porumb e destul pe câmp, nu trebuie să ne îngrijorăm, promovarea e mai complicată, pentru că trebuie să aibă un slogan ţintă, bine gândit, cum a fost ăla al lui Iohannis, România lucrului bine făcut. Aşa ceva. Ce-ar fi să-i spunem, Pentru Patrie şi-n felul acesta fiecare va şti la ce foloseşte: Femeile la avort, bărbaţii la flatulaţii, copiii la fugit din ţară. Nu? Ba da.

Crocodilul Dărângă Fedeleş, mambru marcant al PSD, se rătăci în apele Neajlovului. Nu singur. Ci dimpreună cu cei 19 pui ai săi, printre care erau şi doi ursuleţi, cinci câini, o vacă şi-un hipopotam. Făcură un popas. Hipopotamul cel mic profită şi spuse: Hipopotamul schimbă părul, da' năravul ba, aşa că mă duc consilier la Iohannis. Unde, n-aveţi grijă, că ne cunoaştem de mult, o să fur mai departe. Vaca, Claudia mi se pare, zise şi ea: Proverbul nostru, al vacilor, sună aşa: Vaca nu moare de grija stăpânului, invers da, aşa că mă duc la Iohannis să mă facă şef la mediu, la sănătate, că au fetele alea de la Femeile Aristocrate un nou medicament genial, şi la ministerul aerului şi dacă n-o să vă placă să mă scuipaţi între ochi. Vorbiră toţi, că toţi vroiau la Iohannis, ba în noul guvern, ba consilieri, ba şefi de ministere. Dărângă Fedeleş îi ascultă pe toţi. Ştia că nu li se poate opune, şi mai ştia că degeaba i-ar fi sfătuit ca măcar acum să aleagă o cale cinstită. Pentru că proverbul lor, al crocodililor, era imbatabil: O pâine mai găseşti, dar un Iohannis ba.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: