Bruxelles, intre doua trenuri si EPSO

Am readus de dincolo articolul asta pentru ca are oaresce audienta, na, si mai e si de utilitate publica.

M-am trezit la 6 fara un sfert ca sa prind trenul de 7 fara cinci spre Bruxelles. Iute tren, intr-o ora si 20 de minute eram deja acolo (ca plecam de la Paris). Gara mare de tot, asta alor de Sud (Midi). Ies sa fac coada la taxi, ca nu stiu ce altceva as putea lua pina la Parcul Expozitiilor, desi exista si tramvai, si metrou, si autobuz. Da’ asa e cind nu cunosti (eram in premiera mondiala in Belgia), crezi ca esti in criza de timp (o ora de asteptat in frig, in fara unor porti inchise).

Din taxi, Bruxelles-ul se vede frumos, cu parcuri multe si case de caramida in diferite nuante. Pe la geamuri de blocuri atirna steaguri.

E, batem tontoroiu’ la locul faptei, ca e cam frig. In jur aud vorbindu-se in diverse limbi (ale Uniunii Europene, fireste). Romaneste am auzit cam dupa vreo jumatate de ora de asteptat. Doua italience dau din miini si din gura de zor. O alta italianca (din Sardinia, mamma) isi exerseaza engleza in fata unei dudui pletoase, aprobatoare si de nationalitate neidentificabila. Tot asteptind ora X, limbile se inmultesc. Intre timp apare si romanul detectat prin sistemul binecunoscut « tras cu urechea ». Urit, stiu. Da’ asa am avut si eu cu cine sta de vorba.Intram. Bafta. Zvonurile incep sa circule. Catindatii citesc din carti (ce carti, dom’le ??), notite, vorbesc intre ei sau la telefon, fumeaza.

Trece prima proba. Ne aflam intr-o sala mare, ca o sala polivalenta de-a noastra, din care au fost scoase eventual portile de handbal si cosu’ de baschet.

In timpul pauzei se inmultesc si romanii. Am cam fi 5. Se pare ca mai toata lumea cunoaste pe cineva, are o sursa, un contact intr-o institutie europeana sau macar a cautat informatii pe net despre concurs. Mai putin subsemnata.Cu un sfert de ora inainte de « proba b) », se deschid usile de la polivalenta (pre limba lor Palatul nr. 1). 300 de persoane (din care, in majoritate cam zbrobitoare, femei) se straduiesc sa faca pipi in timp record.

Fie. Telefoanele inca mai suna pe infundate, in sacose, printre fituici (pastrate cu grija la piciorul mesei). Sint in sectorul cu francezi (cine face ca mine, ca mine pateste, logic), care asteapta telefoane si mesaje importante si s’en fichent de reprosurile supraveghetoarelor. In pauza, mai toata lumea era agatata de mobil ca sa afle raspunsurile la cele mai fierbinti intrebari din lume (ce e ala jpeg ? ce politician american era considerat mare comunicator ??). Spre sfirsitul probelor, unii nici macar nu asteapta fluierul final pentru a-si deschide telefoanele. In jurul meu se scriu pagini peste pagini (asta-i cusurul meu, sint concisa), unii isi mai corecteaza lucrarea si dupa ce s-a dat semnalul de pus stilou’ jos. La plecare, mai toata lumea baga in buzunar pixu’ de 2 lei care ne-a fost impartit. Ii urez bafta romancei pe care am bagat-o peste rind la buda si fac niste poze dupa cum se poate admira ici si colo.

Inainte de a iesi, o ultima coada de pipi, ura si la gara cu tramvaiul, ca e de 10 ori mai ieftin decit taxiul. Vatmanul e simpatic si ma serveste cu un tichet (ca cel de la metrou de la Bucuresti), la 2 euro calatoria (la distributor e 1,50 da’ n-a mers). Pe la geamuri sint aceleasi steaguri agatate, casutele sint la fel de rosii, doamnele poarta baticuri si rochii pina in pamint, iar gara e la fel de mare si de bine indicata. Bonus, un defileu de moda de lenjerie intima la care casca gura lumea ajunsa in avans.

Cit scriu rindurile astea, in direct deci, in tren, am si intrat in Franta (in 20 de minute). Tovarasa de bancheta ma intreaba daca nu e imbracata prea sobru pentru o intilnire cu « un prieten pe care nu l-a mai vazut demult ». Dupa care se desparte prin mesaj lasat in casuta vocala de unu’ cu care se pare ca nu mai are nimic in comun.

Bruxelles-u’ e istorie.