Post concert

De data asta n-a fost ca la concertul de acum două săptămîni, nu. La ăla am și ațipit puțin, în ciuda alămurilor arțăgoase. A fost un concert de muzică atît de contemporană, încît compozitorii sînt încă în viață, ba unul dintre ei era în sală. E genul ăla de muzică democratică, la care toată orchestra trebuie să participe, ca să-și justifice salariul. Și fiecare cîntă cînd îi vine, că de-aia se numește democrație participativă. De data asta am asistat la un concert cu muzică mai de pe vremea mea, megadigerabil și neașteptat de frumos. Ciudat a fost, totuși, la sfîrșit, cînd publicul a aplaudat minute în șir și a cerut bis. Încă o bucată din Recviemul lui Verdi, vă rugăm!

În direct dupa concert

Tocmai ce m-am întors. Impresiile sînt dureroase si proaspete. Am început suspect de moale si liniar cu o uvertura de Wagner - Lohengrin.

Dupa care am avut din nou onoarea sa asist la o premiera muzicala transmisa în direct la radioul suedez: "Godai", a contemporanului localnic Benjamin Staern, un compozitor care compune muzica, de ascultat pe propriul canal youtube. Contemporan pentru ca figura numai cu data nasterii pe fluturasul de prezentare a concertului. Ba l-am mai vazut, transportat de fericire, si la aplauzele de final, cînd i-a smuls buchetele din mîna fetei care urcase pe scena sa-l felicite, l-a strîns în brate pe dirijor care n-avea nici o vina, saracul, caci meseria e meserie. Recunosc ca nu-nteleg nimic din muzica contemporana, mai ales cea simfonica; mi se pare o însiruire de sunete putin muzicale. Simfonia asta m-a indispus complet, basca i-a împiedicat pe vecinii mei de suferinta, 99% pensionari si plus, sa adoarma. Cel mai frustrant moment a fost la final, când a trebuit sa aplaud cot la cot cu toata lumea, ca asa se face. Eu as fi vrut sa-i arunc niscai oua în semn de pretuire. Am fost atît de indispusa ca n-am apreciat deloc Simfonia a cincea de Ceaikovski, interpretata dupa pauza. Poate va place voua mai mult.
Macar am ascultat, în sfîrsit, muzica, iar vecinii mei au putut sa atipeasca linistit pîna la sfîrsitul concertului, cînd s-au trezit si-au început sa aplaude frenetic. Erau în cautarea bisului pierdut? Dirijorul s-a razbunat, însa, si nu le-a oferit nici o masura, na! Sa se mai învete minte si sa mai adoarma si alta data!

Picatura de muzica

Am fost aseara la concert, la Malmö Konserthus cu Malmö Symfoniorkester. Am vazut un dirijor care se contopea cu orchestra: Rafael Payare. Un tînar violoncelist caruia îi tîsnea muzica din suflet: Joshua Roman. A interpretat dumnezeieste Concertul în sol minor al lui Edward Elgar. Mai jos, într-o alta interpretare:
 Dupa care m-a ravasit a treia miscare (Poco allegretto) din Simfonia a 3-a de Brahms.

Foaie Verdi

Cum sa nu-ti placa?! La ora 10 seara, orchestra cînta parca numai pentru tine, la bis, Marsul gloriei din Aida. Apoi toata sala (în picioare) si solistii (pe scena) îl mai duc o data la groapa pe marele Verdi, cîntîndu-i nu vesnica pomenire, ci Corul sclavilor din Nabucco. Dupa trei ore de concert, un maraton suportat cu entuziasm de o sala a carei medie de vîrsta era pe la 65 de ani.

Viva Verdi!

Doua la un leu - 50

Despre tobosari, harpisti si alti virtuosi ai unor intrumente scumpe la auz.

1. Cum ar fi ca muzicienii, între doua interventii, sa vorbeasca la telefon, cum ar face orice vînzatoare de bun-simt?

2. Cum sînt platiti acesti interpreti? La nota, la masura...?

Concertul de seara

Mi-am luat abonament la Sala de concerte locala, sa ascult Orchestra simfonica din Malmö. Sa nu va asteptati la cronici muzicale pe bune, ca n-am avut eu bafta aia sa ma nasc în familie de melomani ca sa am cultura în domeniu si gusturi. Ascult cu sufletul: daca se lipeste, bine. Daca nu, nu. În seara asta s-a cam lipit, mai ales ca, în pauza, am avut timp sa rasfoiesc brosurica de prezentare a serii si am aflat urmatoarele: ca dirijorul Marc Soustrot e francez, deci ma puteti acuza cu probe de parti-pris; ca domnul cu trompeta, Hakan Hardenberger, e taman cel mai bun trompetist din galaxie, dixit The Times si, printre altele, Prince consert Professor of Trumpet la Royal College of Music din Londra (whatever that means). Atîta va mai spun, înainte de a da drumul la muzica: publicul e, în majoritate zdrobitoare, de la vîrsta a 3-a în sus. Dezavantaj: mai usor si-ar dona un rinichi decît sa se ridice de pe fotoliu ca sa-ti faca loc sa treci. Avantaje: nu le suna telefoanele mobile încontinuu si nu te pot întrece în cursa pentru recuperarea hainelor de la garderoba.
Pentru ca nu reusesc sa asez în pagina mai multe clipuri de pe youtube, ca sa va prezint tot programul, am sa pun numai unul, cu piesa de final (si cu regrete ca nu m-ajuta tehnica).

De la mine special

Catre toti fratii mei de trafic suedezi care-mi ofera minunata sansa de a face scoala de soferi pentru a... nu stiu cîta oara, ca tot mai am restante, dupa "atîtia" ani de soferit. Cînd vine vorba de sofereala, timpul e o notiune atît de subiectiva, direct proportional cu praful care se asterne pe permisul de conducere. Cum ziceam, m-am apucat de condus, fortata de împrejurari. Cumperi masina, apare si nevoia de a te folosi de ea. Placerea, cîta a fost la început, se destrama inevitabil între al saptelea si al cinshpelea semafor pe rosu pe care-l prinzi cînd te grabesti mai tare. Dar am mare noroc si puteti sa ma invidiati vîrtos pentru ca soferul suedez e foarte disciplinat în trafic, singura extravaganta pe care si-o permite fiind sa treaca pe galben. În oras (Malmö, tot Suedia) viteaza legala a coborît la 40 de km/h. În general se face pîrtie în fata mea cînd circul, nu pentru ca as fi o catastrofa blonda la volan, ci pentru ca localnicul are adînc înfipt în cap reflexul asezatului la coada. Exemplificare: semafor, doua benzi înainte, una la stînga. Apoi soferii nostri se vor aseza frumos unul dupa altul pe o singura banda, aia pe care a ajuns primul dintre ei. Alta exemplificare: ai masinile parcate mai mult sau mai putin frumos pe dreapta, ai doua benzi pe directie, apoi toata lumea circula pe banda extrema stînga, sa nu se apropie prea tare de masinile alea parcate si, mai ales, sa-mi lase mie cale libera. Dragut, nu? Plus ca masinile se aseaza pe banda care le trebuie peste vreo 5 intersectii, ca nu e frumos sa schimbe banda între timp, sa nu deranjeze. Ai o bicicleta în fata? Te tîrîi în urma ei pîna binevoieste sa se dea la o parte. Extrem de putini îndraznesc sa traga oleaca de volan stînga si sa muste din banda a doua, cît sa depaseasca bicicleta. Nu se înjura, nu se claxoneaza, se da prioritate biciclistilor si în sens giratoriu, se asteapta pietonii sa traverseze cu carucioare pentru copii si handicapati si premergatoare (mai degraba postmergatoare) pentru batrîni. Cam asta e codul manierelor elegante la volan, respectat în general de participantii la trafic. Unii îndraznesc sa fie mai dezmortiti si sa faca slalom printre masini, dar ei sînt exceptii si, banuiesc eu, venetici.

De aia zic eu tack catre tovarasii de trafic si sa-i asigur ca, daca aud cîntecul de mai jos pe strazile din oras, înseamna ca sînt la volan. Pazea!

Hrana pentru suflet

Un fost cel mai frumos

Cîndva cel mai frumos cîntec din lume. Poate este si acum, pentru altcineva...

Superb

Découverte

Sfîrsitu'lumii dupa Didier Super

A Winter's Tale... by Queen

Cam asa e si la mine în suflet... si am multa zapada în jur...

Tombe la neige

À mon joli papa...

Adevaratul fals

Am fost la un concert mai special: Killer Queen - Queen tribute band. Nu stiam cu ce se maninca, n-am cautat nici o informatie de teama ca ar fi putut sa ma influenteze.  Am aflat ulterior ca un "tribute band" e o trupa care se straduieste sa imite cit mai bine originalul.

Cel mai mare concert pe care l-au facut arata asa. Cel la care am asistat s-a tinut intr-o sala mult mai mica, cu un public destul de in virsta (erau si citeva bucati de mamaie pentru care moartea lui Freddie a coincis cu menopauza personala).
Las la o parte faptul ca am platit la garderoba - obligatorie agatarea hainei intr-un cuier, cu plata (deci sigur) sau fara plata (deci pe raspunderea dvs), marchedisingul de la intrare (mi-am cumparat tricou!!!!!!!!!)... Publicul a venit ca la concert la Sala de concerte, de' , cu toace, minijupe, decolteuri negre. Mai erau si niste rockari cam pierduti si niste neni care s-au distrat ca la nunta la noi. 

Nu stiam la ce sa ma astept si n-am stiut o buna bucata de vreme ce trebuia sa simt cind i-am vazut pe artistii de pe scena - performeri... prestatori de servicii muzicale, guristi-intrumentisti... Cum sa le zic?? Un lucru e atit de evident incit nu trebuie sa insist: NU au cintat cei de la Queen pe scena si nici un solist nu-l poate inlocui pe Freddie, oricit de bun ar fi. Ca de-aia sint fan de zeci de ani, n-o sa pic pe spate tocmai acum si-o sa-l " tradez" pe Freddie. Adica ies domnii astia pe scena si-ncep sa cinte si sa-i imite pe cei de la Queen si eu sa sar de pe scaun si sa stau doua ore cu miinile-s sus si sa cint?! Se poate asa ceva? Uite ca s-a putut, pe alocuri. S-a ridicat toata sala, cu exceptia mamaiei 1+2+..+n (ca zice dexonline ca nu exista forma de plural pentru "mamaie"), din motive tehnice, presupun. Bine lucrat spectacolul, banuiesc ca au si binecuvintarea celor de la Queen. "Freddie" a fost foarte antrenant si sala a reactionat foarte bine, desi a cam tras de spectatori. 

In fine, a fost un concert in toata regula, cu aplauze frenetice, brate fluturate in aer, vocalize in sala, doua bisuri indelung asteptate. Toate gesturile, schemele si poantele au fost reproductii fidele ale concertelor Queen. Idem costume, instrumente. Foarte buni instrumentisti, voce de cursa lunga, desi nu foarte asemanatoare cu cea a lui Freddie. Cam de la jumatatea concertului incolo m-am lasat si eu dusa de val si-am intrat in joc. Se pare ca m-am jucat bine, pentru ca, odata ajunsa acasa, am observat ca am vinatai in palme, chestie care nu mi s-a mai intimplat niciodata. 

Insa, dupa ce am plecat, emotiile s-au oprit ca prin farmec si nu cred sa fi inghetat din cauza temperaturii joase. Aveam senzatia ca am participat la un imens karaoke combinat cu bal mascat. Totul a ramas acolo, pe scena goala. 

La ce am asistat, de fapt? Cit de adevarate sint emotiile? Cit de... Queen a fost muzica aceea? Sa fie muzica legata intr-atit de cei care au cintat-o initial incit sa nu o mai putem disocia si sa n-o mai apreciem la fel de mult daca e cintat de altcineva? Sa ma fi incurcat costumele si scena atit de... Queen incit m-am lasat pacalita pentru citeva clipe? Ar trebui poate sa ma gindesc ca e fost " just a show" . Ma intreb si cum sa-i calific pe artistii respectivi: sint ei oare cu atit mai buni cu cit se identifica mai bine cu originalul? Cu alte cuvinte: in cazul lor e de admirat tehnica? Trebuie musai sa ma simt vinovata daca mi-au placut cit de cit si sa afirm cu tarie ca nu au fost si ca nimeni n-are cum sa fie vreodata mai buni decit originalul? Asta in conditiile in care, repet, emotiile au ramas acolo.

Poate ca daca as fi asistat la un adevarat concert Queen as fi ramas impresionata mult timp dupa. Poate ca asta face diferenta intre grupul original si unul fals, oricit de adevarat ar parea.

Auditie postmortem

Acum ca a murit si saraca Amy (Dumnezeu s-o odineasca) am descoperit o chestie in ceea ce ma priveste: nu-mi (mai) place sa ascult muzica abia decedatilor celebri! Nu am de gind sa ma reped pe iutiub sau altele sa caut cintecele lui X inca pe nasalie. Nu fug la magazin sa ingros vinzarile de disc si sa ingras averea mostenitorilor. Nu inteleg de ce devin mai cunoscuti si mai valorosi imediat dupa moarte. Valabil si pentru scriitori, artisti si restul celebritatilor de plastilina - chiar, daca ar muri vreun manechin oare ce capodopera am putea cumpara drept omagiu postmortem? Si-asa e gretoasa curiozitaea cu care e scormonita viata de zi de zi a respectivilor. Autopsia pe catafalc mi se pare odioasa. RIP in tacere, Amy draga!

Pe termen lung

Am vazut filmul asta aseara si m-a pus pe ginduri. Oare mie ce-mi va reprosa copilul cind va fi mare? Si mai ales cum sa ma comport ca sa aiba cit mai putine lucruri de reprosat?

Muzici la minut

keep on movin' movin' babe

Wonderful world

Vine primavara. Delfinii zburda prin oceane, de unde si tsunami. Cirtitele si hirciogii ies din vizuini, coralii scutura presul de la usa, de unde si cutremure fara numar. Arabii ies in numar mare in piete si parcuri, de unde si revolutiile. Soldatii ies sa se joace in strada, de unde si blindatele care se plimba peste cetateni. Televiziunile se zbat si se bat sa ne tina in casa, de unde si catastrofele in breaking news si burtiere galbene si rosii. Noi sintem mai interesanti, striga niste insetati de libertate. Ba noi sintem, uitati-va aici, striga niste insetati de apa neinfestata. Dictatorii cu suman si cei cu Armani si le masoara in vazul lumii. Ba flota mea e mai grozava, ba interesul meu e mai mare. Marile povesti de iubire se destrama fix acolo unde s-au tesut: la televizor. Pe linga gratar si mititei, nu uitam sa luam si umbrela, in caz ca pica niste ploaie acida. N-ar fi rau, asa se topesc peturile pe care le lasam in urma. Vine primavara. Nu calcati iarba, fumati-o!

Muzici la minut

Cind amintirile ma chinuiesc, nu 3Sud-est audiez. Cine mai stie de noptile nebune de la Grande Maguy?