06 mai 2017

Bilbao Blues



Acu' dacă s-a pus de cod roșu am zis că să mergem la țară. La Obedeni. O sacoșă, două sacoșe. Și-un pachet de unt, adică conform Legii Sfântului Găleată cel Frumos "nu da nimic pe degeaba" l-am luat să-l dăm pe ciuperci că dacă plouă cresc ciupercile. După Clejani podul era rupt, așa că am ocolit. Totul era verde, că Tina Cumva chiar a zis: uite, ce verde e!! Verdele ăsta-i mai mișto ca ăla de toamnă. Da.

Am descărcat mașina și în mijlocul terasei, adică avem cumva o terasă, s-a ridicat un munte de carne, pâine, vin, varză, ce-am luat și noi, un radio pus pe RRA, apă minerală, cuțite, multe cuțite, linguri, furculițe, cafea solubilă și am zis că mâncăm mai târziu, că acum trebuie să dăm cu mașina de tuns iarbă, că iarba era pân' la brâu. Da. Și a început ploaia. Că parcă scria ceva cu neon pe cer. Ne-am băgat pe terasă și am auzit la RRA ceva de fotbal, Timișoara cu Timișoara, așa că l-am închis. În tăcerea terasei s-a auzit un cântec. Ne-am luat după el până în camera câinilor.

În pat trona Bilbao, un câine alb, tovarășul nostru din Obedeni. Compusese pentru noi un blues. Ne-am așezat și l-am ascultat: "Dacă ciorapii mi-s uzi, nu-i vine voastră, nu-i vina voastră, yeh!!/Stăteau acolo pe sârmă și s-au udat, numai tu nu vii acasă ca la pomul lăudat, oh, yeh!!!/Sârma s-a rupt și-am pus-o-n pian/Două degete le-am lipit de tavan, baby/Oh, baby blue!!"

Eram emoționați, ploua cu răgete de măgar, taman atunci au trecut vacile și noi ne-am dat seama că nu trăim degeaba pe lume. Am întors ceasul să ne sune la răsărit, am spart câteva alune și gata.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: