06 ianuarie 2017

Celine Dion în programul agricol al PSD

Andreea Bocelli a refuzat să cânte la învestirea președintelui Donald Trump. Solistul n-are nevoie de motivație, îl crezi pe cuvânt. Elton John a refuzat și el să cânte la acest eveniment. A zis că n-are butoni la cămașă, de parcă ar cânta cu ei. Garth Brooks a zis că n-are cu cine lăsa pisoiul, iar Celine Dion a spus răspicat: Când știu că în partea cealaltă a lumii un partid românesc, PSD, a inițiat un program pentru agricultură nemaiîntâlnit, io să cânt pentru Donald? Nici pomeneală. Mă duc acolo, să pun umărul la recolta de sfeclă și la ce-o mai fi.

Ajunsă pe Otopeni, Celine Dion a fost întâmpinată de Antena 1. I s-a făcut pe loc un contract la XFactor. În care scria negru pe alb că chiar dacă nu cântă ea câștigă suta aia de mii. Să treacă doar prin studio așa, ca și cum ar căuta pe cineva, să se pupe cu părinți tocmiți din figurație și gata. Celine n-a semnat. Ajunsă la un hotel privat a fost așteptată de ProTv cu un contract pentru Vocea României și Românii au Talent. Nu trebuia să cânte, ci doar să apară în fața juriului și Loredana Groza să zică: Vino la mine-n echipă, draga mea, de unde ești? Iar dacă apare în echipa Loredanei să zică: Românii au talent și gata. Celine n-a semnat, s-a culcat, și dimineața a luat-o spre agricultura României.

Ajunsă în județul Giurgiu, Celine Dion s-a întâlnit cu agricultura la cârciumă. Unul zicea: Să-mi bag aia dacă are vreun rost să mai punem cartofi. N-are rost. Altul zicea: Mai bine furăm lemne în continuare decât să prășim toată ziua pe niște bani de căcat. Și mai toată agricultura vorbea la fel. Avea aceeași părere. Celine nu înțelegea nimic, că nu vorbea româna, dar credea că e de bine după numărul de sticle golite. Avea chiar o expresie de om satisfăcut. Unul din agricultori observă numaidecât. Zise: Ascultă muiere, îți bați joc de noi? La fiecare hotărâre pe care o luăm mustăcești de parcă ne-am juca cu puța-n țărână. Cine ești? De unde ai inelele alea? Pieptănătura? Păi, la noi, femeile poartă basmale în cap, ca să nu li se vadă părul. Și vrură să sară la bătaie. Celine se ridică, își trase tocul chitării și luă trenul spre județul Brăila.

Ajunsă în Brăila, Celine Dion s-a întâlnit cu agricultura la cârciumă. De data asta luă cuvântul prima. Zise: Am venit să cânt despre sfeclă, gogoșari și porumb. Despre struguri, grâu și spanac. Despre pepeni, mere, prune și brânză. Agicultura o privea uimită. Cum să cânți despre așa ceva? Păi, astea se fură, se raportează în fals la centru, nu se cântă. Ce-ar însemna ca ei să compună cântece despre castraveți și să meargă la Eurovision? N-ar râde Europa de ei? Și dacă ar scrie despre castraveți, să zicem, înseamnă că cresc singuri? Agricultura României o privea pe Celine Dion cu dezgust, cu teamă câ-și bagă nasul unde nu trebuie și că le strică lor tradițiile, arătura, însămânțatul sau importul de legume și haleală.

Ambasadorul american în România o căuta pe Celine Dion prin țară de trei săptămâni. Într-un târziu, dădu de ea în comuna Cutare din județul Vaslui. Fusese cerută de nevastă de unul din agricultorii șefi ai județului. Văzu pe monitor cum Celine chiar proba o rochie de mireasă făcută din frunze de ștevie. Trebuia salvată. O salvă.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: