12 ianuarie 2017

Cursa Sanghai Londra

Trenul Shanghai Londra a oprit joi dimineață, 12 fev 2017, în gara Clejani. Doamna O Kyoko, exportatoare de mătase din China, a deschis ferestra și a zărit pe peron o țigancă cu un pachet de cărți. A chemat-o în compartiment. Știi să ghicești? Țiganca s-a așezat comod, a scos de sub fuste șase copii, a aprins aragazul și a pus o fiertură pe foc, a dat drumul la un cesinic mare, i-a cerut chinezoaicei, așa la deschidere, o mie de euro și a început să glăsuiască uitându-se ba la un popă de caro, ba la o damă de treflă, ba la un decar de inimă roșie: Nu te iubește. Te-a trimis la Londra ca să scape de tine. Are pe una, mai mică ca tine, una din provincia Shytsuan, una care are un atelier de făcut lumânări și se duce la ea în fiecare noapte. Vor să facă un copil. Ba chiar doi, dacă ăla, primul, se face avocat sau notar ceva care să le facă actele de dezmoștenire. Vor să-ți ia tot. Nici mătasea pe care o cari cu tine acum spre Londra nu mai e a ta. Pe urmă, ca să nu te întorci, ca să nu te mai întorci niciodată, îți vor umple șifonirele cu albine otrăvitoare. O să vrei să-ți pui alți chiloți și aia ești. E nasol, zău. Mai vrei? Mai dă o mie.

Țiganca, de fapt directoarea școlii de ghicit din Clejani, o tânără brunetă foc, cu cosițe aurii, și tocuri de douăj de centimetri la pantofi, luă mia de euro și-o strecură între fustele-i înflorate. Mestecă licoarea de pe aragaz și zise în continuare: N-ai un' să te mai întorci. Rămâi aici, în Clejani, că facem din mătase hârtie și praf de pușcă, așa cum am auzit că făceați voi din vechime. Mai facem și-un port mai mare ca Shanghaiul vostru sau Londra lor, aici la Giurgiu și punem maxi taxi să vă ducă la București, înțelegi? Cu atâta mătase la tine, obții pensiie mare, mare de tot, că poți să stai în Clejani tot restul vieții. Nu știu dacă știi, dar în trenul ăsta mai este și un zmeu. Merge și el la Londra la o adunare mare de zmei. Îl pot convinge să rămână și el și, dacă o să vă iubiți, faceți aici, la noi, un restaurant chinezesc cu mici și sarmale. Vrei să vorbesc cu el? Mai dă o mie.

Doamna O Kyoko și zmeul Pi Nakamura își luară o casă la marginea Clejaniului. Nu mai aveau de mult niciun ban, pentru că cârciuma n-a mers. Dacă nu vindeau pe caiet, localnicii i-ar fi omorât. Se iubeau însă și vroiau să plece de pe aceste locuri. Nu era simplu, din cauză că clejănenii schimbaseră ruta trenului mătăsii Shanghai Londra, iar linia trecea acum prin Balcani, pe undeva spre Târgoviștele bulgarilor. Făcură planuri. Multe realiste.

Într-o dimineață șeful de post din Clejani văzu un zmeu urcând la cer având în spate o frumoasă doamnă. Vru să dea alarma. N-o făcu. Știa din experiență că le vor mai pica fraieri în ograda satului, fraieri pe care să-i mintă la cărți.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: