Am auzit, de când trăiesc în afara României, multe. Că aș fi țigancă, că ar
fi trebuit să fiu mai brunetă, că n-ar trebui să zic că sunt româncă, pentru că
românii sunt așa și pe dincolo (adică nasoi de tot). M-a durut, dar nu atât de
mult cât m-a durut astăzi, când a trebuit să-i explic elevei mele că, în ochii
celorlalti, ea este doar o emigrantă româncă.
Eram la școală și elevii participau la o oră de geografie aplicata, în care aflau de unde vin refugiații de război, ce traseu au urmat. Li s-a explicat că
aceștia sunt în mare parte sirieni, că fug de războiul din țara lor și că vor
să ajungă în Germania și Suedia, în principal. Li s-a spus că Suedia e una
dintre țările cu cel mai bun sistem social din lume și de aceea o preferă
refugiații. Am văzut și un documentar lacrimogen despre pelerinajul
refugiatilor dinspre infern către paradis, cu sugestii ca ar putea fi si
impostori printre refugiati. Copiii învață la școală că oamenii vin la ei în țară
fie pentru că sunt foarte săraci, fie că fug de război, iar în Suedia se pot
bucura de o grămadă de avantaje.
Apoi copiii din clasă au făcut legătura dintre refugiații de război și
rromii din Malmo, a căror tabără abia ce-a fost demolată. Care rromi au fost
trimiși acasă, în... România. A, păi și noi (eu și eleva mea) venim tot din România.
Brusc, reflectoarele s-au așezat pe noi odată cu privirile copiilor din clasă.
Eleva mea nu înțelegea de ce se tot pronunța cuvântul România. A trebuit să-i
explic ce-nseamnă să fii străin în țara altuia care se uită la tine cu milă. Nu
zic că-s toți aborigenii exigenți, însă cei din partea locului unde muncesc
sigur sunt.
Înfrunt de mult timp privirile pline de
compasiune și dau de mult timp probe de bună conduită, de parcă aș avea obligația
morală de a spăla păcatele românilor celor ”răi”. În Suedia sunt numărată
printre excepții; sunt, din câte mi se spune, aia „bună”. Cică ăsta e
compliment. Nu, e umilință. Oamenii ăștia se așteaptă ca noi toți, rasa
românească, să fim cerșetori și hoți.
Aș fi vrut să nu fiu eu nevoită să-i vorbesc fetiței despre confuzia
rromi-români, ajutoare sociale, națiunea suedeză care se crede superioară altora.
Mă simt de parcă aș fi intrat cu lămpașul și bâta în Țara minunilor. Și am petrecut
toată ziua cu nodul în gât, nefiindu-mi clar cât de mari sunt daunele pe care
le-am provocat. Și mi-e greu să mă iert pentru că i-am arătat lumea în forma ei
hidoasă, în care oamenii sunt etichetați după origine și conform unor
șabloane rasiste. Știu, nu e întotdeauna așa. Sper că numai azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: