03 noiembrie 2015

Mi-e scârbă

Mi-e scârbă de toți cei care vorbesc în loc să tacă, cel puțin, dacă nu se ascund în fundul pământului de rușine.
Mi-e scârbă de cameramanii care așteaptă să le strige Despot să lase dracului camera aia și să ajute la salvarea de vieți.
Mi-e scârbă de patronii de bombe alcoolico-muzicale care-și pun în cap cenușa nemorților. Tăceți dracului.
Mi-e scârbă de CTP-eii care ar fi putut scrie despre starea deplorabilă a locantelor și au tăcut.
Mi-e scârbă de salvatorii limbuți care se înghesuie în fața camerelor, de politicienii care, încă o dată, nu fac nimic, de pasivitatea promovată de autorități (momente de reculegere, suspendarea activităților).
Mi-e scârbă de supraviețuitorii care povestesc cum s-au salvat ei cățărându-se pe arși și cadavre, pe când cei pe care s-au cățărat mor sub ochii doctorilor.  Aveti  decența să tăceți.
Mi-e scârbă de biserica rămasă în Evul mediu și care invocă același Dumnezeu lipsit de iubire și iadul lui garantat pe lumea cealaltă, pe când Apocalipsa se întâmplă în iadul în care trăim chiar azi. 

Faceți liniște. În spitale încă se mai moare.

2 comentarii:

  1. Constantin Fugasin4 nov. 2015, 10:50:00

    Ai descris exceptional ceea ce simt si eu si probabil alte cateva milioane de romani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc. Tare as fi vrut sa nu fie nevoie. E nevoie de multa educatie.

    RăspundețiȘtergere

Lasati raspuns aici: