Pentru că sunt româncă

Am auzit, de când trăiesc în afara României, multe. Că aș fi țigancă, că ar fi trebuit să fiu mai brunetă, că n-ar trebui să zic că sunt româncă, pentru că românii sunt așa și pe dincolo (adică nasoi de tot). M-a durut, dar nu atât de mult cât m-a durut astăzi, când a trebuit să-i explic elevei mele că, în ochii celorlalti, ea este doar o emigrantă româncă.

Eram la școală și elevii participau la o oră de geografie aplicata, în care aflau de unde vin refugiații de război, ce traseu au urmat. Li s-a explicat că aceștia sunt în mare parte sirieni, că fug de războiul din țara lor și că vor să ajungă în Germania și Suedia, în principal. Li s-a spus că Suedia e una dintre țările cu cel mai bun sistem social din lume și de aceea o preferă refugiații. Am văzut și un documentar lacrimogen despre pelerinajul refugiatilor dinspre infern către paradis, cu sugestii ca ar putea fi si impostori printre refugiati. Copiii învață la școală că oamenii vin la ei în țară fie pentru că sunt foarte săraci, fie că fug de război, iar în Suedia se pot bucura de o grămadă de avantaje.

Apoi copiii din clasă au făcut legătura dintre refugiații de război și rromii din Malmo, a căror tabără abia ce-a fost demolată. Care rromi au fost trimiși acasă, în... România. A, păi și noi (eu și eleva mea) venim tot din România. Brusc, reflectoarele s-au așezat pe noi odată cu privirile copiilor din clasă. Eleva mea nu înțelegea de ce se tot pronunța cuvântul România. A trebuit să-i explic ce-nseamnă să fii străin în țara altuia care se uită la tine cu milă. Nu zic că-s toți aborigenii exigenți, însă cei din partea locului unde muncesc sigur sunt. 

Înfrunt de mult timp privirile pline de compasiune și dau de mult timp probe de bună conduită, de parcă aș avea obligația morală de a spăla păcatele românilor celor ”răi”. În Suedia sunt numărată printre excepții; sunt, din câte mi se spune, aia „bună”. Cică ăsta e compliment. Nu, e umilință. Oamenii ăștia se așteaptă ca noi toți, rasa românească, să fim cerșetori și hoți. 

Aș fi vrut să nu fiu eu nevoită să-i vorbesc fetiței despre confuzia rromi-români, ajutoare sociale, națiunea suedeză care se crede superioară altora. Mă simt de parcă aș fi intrat cu lămpașul și bâta în Țara minunilor. Și am petrecut toată ziua cu nodul în gât, nefiindu-mi clar cât de mari sunt daunele pe care le-am provocat. Și mi-e greu să mă iert pentru că i-am arătat lumea în forma ei hidoasă, în care oamenii sunt etichetați după origine și conform unor șabloane rasiste. Știu, nu e întotdeauna așa. Sper că numai azi.

A Moment in life 4: Cersetorie în schimburi

Ora 11, în fata unui centru comercial, în Malmö. O tiganca batrîna cu bratele ridicate si palmele unite a rugaciune, asezata pe trotuar. "Doamne, Dumnezeule, Iisuse Hristoase", se aude clar. Un pahar de plastic în fata, semn ca cerseste. Ora 13, aceeasi locatie. acelasi pahar pe trotuar în fata altei tiganci, tinere si tacute.

A Moment in Life - 3

Seara tîrziu, dupa ora 21. Loc de joaca abandonat de copii carora le venise mos Ene pe la gene.

A Moment in Life - 2

Nu stiu ce mi-a venit - dar bine ca mi-a venit - s-o iau pe strada asta ca sa merg la statia de autobuz. E o straduta cu case lipite unele de altele. Printre ghivece cu flori, biciclete si ce mai tine omul în fata casei, am vazut si asta:

"Ia ce vrei" scrie pe bilet, asa ca am luat o carte de citit pe autobuz.

Timp de 78 de pagini ies din cercul larg al zombi-lor cu ochii lipiti de telefon. Tack ska du ha, om bun!

A Moment in Life

Azi-dimineata, din autobuz, vad la coltul unei strazi masini de politie, ambulanta, pompieri. Apropiindu-ma, zaresc cîteva persoane în jurul unui corp întins pe strada. Corpul e acoperit, oamenii din jur par a-i acorda îngrijiri. Autobuzul înainteaza cu greu. Îi acoper ochii copilului. "De ce?" "Nu te uita, e un accident." Dupa 20 de minute, fac traseul invers, tot în autobuz. Coltul strazii e degajat, doar pe jos se vad resturi de... nici nu vreau sa ma gîndesc de ce anume. 7 ore mai tîrziu, pe strada nu se mai afla nimic.