05 noiembrie 2015

Și acum?

Păi, și acum, demonstranții din piață trebuie să aibă urgent un lider. Dintre ei, pentru ei, iar dacă nu se poate, trebuie să apară în scurt timp un om calificat în a umbla cu mulțimile, sunt din ăștia, care să nu lase entuziasmul, rezultatul excepțional obținut, coeziunea și forța străzii să se dilueze, să obosească. Acest lider, chiar dacă din structuri, însă bine intenționat, trebuie să zică cu glas tare, mulțimii evident: Acum mâncăm, tăricenii nu, gorghii, blagii, orbanii, zgonii, udrele, rovanele și videnii, opreștii nu și nu. Liderul trebuie să știe ce vrea, să îndemne mulțimea să scrie cărți ca să le vândă Liiceanu, să zică acum dărâmăm tribunalul pașnic evident, acum avem grijă să nu ne sifoneze cineva zicându-ne că trebuie să cucerim Cocorul sau să bem Dâmbovița ca să avem energie. Pentru că mesajul străzii a devenit haotic, de neînțeles, pe apucatelea, la îndemâna unor indivizi care n-au nimic în cap și au ieșit doar pentru că nu au ce face pe-acasă, cum s-au găsit și mulți în Colectiv. Da. Unde e acest lider? În fruntea vreunui sidicat? Într-o școală? La securitate? Într-o multinațională? Dintre victime? Vom vedea. Însă, repet, fără apariția degrabă a lui Universitatea, ediția 2015, rămâne o poveste frumoasă, care va fi transpusă pe film de Stere Gulea.

Nimeni din clasa politică, artiști grei sau preoți n-au ieșit să pună o lumânare la Colectiv. De ce? Pentru că n-au avut ordin. De la cine? Ehe, aici e problema mare a acestei Românii. Și se poate profita ca să se ceară în piață desecretizarea CNSAS-ului, și în baza Constituției țării noastre, care ne dă dreptul la informație, să aflăm cine sunt cei care ne conduc și câte grade au.

Să te faci de căcat la bătrânețe, așa se traduce înscrierea în PUNR a lui Arșinel, Morariu și Dafinescu. Arșinel chiar mânca căcat cu polonicul: M-am înscris în PUNR pentru că am găsit aici oameni valoroși, animați de dragoste de țară, idei și lideri care dă-i și luptă pentru binele patriei. Să ne amintim că cei trei au intrat în partidul izmenarului după ce se anunțase un control la Teatrul Tănase.

La Andreea Esca, la știri, joi 4 nov, este invitat Cătălin Tolontan. Esca întreabă punctual: Credeți că strada va mai accepta vreun nume deja vechi, ca să zic așa, din spectrul politic actual. Și Tolontan: N-am nimic cu capii BOR, dar puteau să vie până la Colectiv să pună ceva lumină. Că credința nu se măsoară nu știu cum, ci e în inima fiecăruia. Esca s-a străduit să iasă din prostelile astea, dar te întrebi cine este acest Tolontan. Și nici nu știm dacă trebuie să aflăm sau să ne spună cineva, că cam scrie un cuvânt cu trel litere pe el.

Și ce-ar mai fi? A!! Justiția!! Justiția să nu ne fenteze și să nu se mai ocupe de corupția de pânâ acum și să încerce să-i albească la domiciliu pe prietenii noștri videni, oprești, zgoniști, onțaniști, udreni și așa mai departe, că o să revenim.

E noapte de-acum și cântă NIN. E nevoia de ritm, de exuberanță, de vitejie impuse de piață. Încercați.

Denis



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: