11 noiembrie 2015

Tehnocrații

Generalul Manole Ben Manole, cel care apără, cum știm, Constituția României pe râul Neajlov, stă acum pe veranda casei sale din comuna Bucșani, casă de vacanță cu piscină, munte și dealuri de căpșuni, deci stă pe veranda casei sale, cu picioarele în lighean și se gândește profund: Mi-am angajat și nevasta la Constituție, ea răspunde de capitolele Mâncare, Faianță și Tutun, și acum ăștia cu revoluția lor vor să schimbe lucrurile. Că să vină oameni cinstiți în locul celor compromiși ca mine, care și-a angajat și nevasta pe banii statului. Ba chiar și copiii. Ăla mare e ambasador în Ploiești, unde are o vilă cât a ăluia din Focșani, Oprișan, baronul ăla așa, ăla mijlociu este diplomat la Londra, unde are în grijă vreo cinci străzi cu vânzare de droguri iar ăla mic a plecat în lume după fata Împăratului Galben care i-o dă de nevastă și-i dă și jumate din județul Giurgiu cu tot cu lacul din Ogrezeni unde facem cel mai mare parc de distracții din Europa. Deci, io n-am ce schimba, că totul e conform Constituției. Mama, mă-sii!!! Cer tehnocrați acum! Păi, noi ce suntem, noi, generalii români? Nu suntem tehnocrați? UTI nu-i al nostru? Valea Prahovei nu-i a noastră? Litoralul? Munții Carpați? Păi, aici e tehnocrația țării, noi suntem capabili să înălțăm munți, să golim râuri. La noi trebuie apelat. Că dacă nu țineam io cu dinții de Constituția asta ne lua dracu' ca țară, ca popor. Trebui să mă duc să mă ofer ca tehnocrat la Cioloș ăsta până nu vine ăla din Mihăilești care are balta de pește sau Tata Puiu, ăla cu naționala de fotbal. Băi, Florico!!!

Florica Ben Florica, soția generalului Manole Ben Manole, era în cadă. Vorbea la telefon: Da, dragă, da...Sunt atentă, păi, ce poa' să ceară mai mult de atât? Jos Iohannis? Ce ne interesează? Noi generalii suntem deasupra și știi de ce? Noi suntem singurii tehnocrați din țară. Cu noi vorbește NATO. Cu noi și cu subalternii noștri vorbesc Microsoft, EADS, B1TV, Realitatea TV, înțelegi, d-apoi cu cine? Cu ăia din piață? Păi, ei nici o poezie nu știu, nici măcar când s-a născut Creangă, și vrei să facă ăia alt parlament? Vai, Doinițo, ce naivă ești. Tu nu știi, că apa trece, generalii rămâne? Păi, ce s-ar alege din sectorul 2 dacă n-ar fi Onțanu? Mai tehnocrat ca el, ce vrei? Da, da.... Ai dreptate. Noi și la război, dar nu mai mergem noi acum, sunt alte timpuri, am crescut copii prin ong-urile astea de căcat, prin snsjp, căcaturi d-astea de jurnalistică, păi, ce mai avem noi vârsta să tropăim prin piețe și parlament? Nu, Doinițo, nu. Te las acum, mă strigă Manole. Da, da, poate trecem și vă luăm și pe voi, că mergem la București să ne propunem tehnocrați. Cum la ce? Io la Cultură, că știi cum cânt, iar Manole la Dezvoltare Regională Durabilă, că acolo sunt banii țării, acolo trebuie tehnocrați. Alte fețe? Cum alte fețe? De unde? Păi, nu sunt tinerii de care-ți spuneam?

Pe când urca treptele Ministerului Culturii, noul ministru, Florica Ben Florica, fredona ultima melodie a Madonnei: Laik ă vărgin, ie, ie, laik ă vărgin, iu, iu, și îi sună telefonul: Alo, Florico, ai ajuns? Da, Manole, da...Tu? Și eu, sunt în lift...au ăștia din minster un lift cum noi în casa de la Bucșani n-avem, futu-le muma-n cur. Hai, te pup!!! Și io!!!

Denis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: