31 octombrie 2013

Privatizări de succes cu Monica Tatoiu

Cutremurele din Galaţi n-au schimbat relieful. * Cel mult au băgat teama în sufletele oamenilor, sărăcia în buzunarele lor şi lipsa caselor din viaţa lor domestică. * Iată însă că un cutremur a schimbat relieful: după cutremurul de peste 7 din Paskistan a apărut o insulă. * Lucru deloc grav, chiar benefic pentru autorităţile române. * Pentru că se va face o comisie pentru privatizarea rapidă şi cu succes a acestei insule pakistaneze. * Comisia este alcătuită din domnii Videanu, Văcăroiu, Vântu, Paula Iacob, Radu F Alexandru, Monica Tatoiu şi Gabriel Cotabiţă. * La, licitaţie s-a prezentat, singur, domnul Monica Tatoiu, care a şi câştigat. * Măcar că dânsul era şi în comisia de privatizare, dar n-avea bani să cumpere insula. * Şi atunci a trecut la ameninţări: că porneşte războiul împotriva Pakistanului, că opreşte apa în toată Asia şi aşa mai departe. * Autorităţile pakistaneze, uluite de acest comportament, i-au dat distinsului domn Monica Tatoiu o pereche de ciorapi despre care să vorbească, în arabă, la posturile teve din Asia. * Şi totul s-a liniştit. * A doua privatizare de succes a autorităţilor române a fost Tunelul pe sub Bosfor făcut de turcii lui Suleyman şi Erdogan. * S-a făcut din nou o comisie din care au făcut parte domnii: Ciutacu, prezentatoarele alea deştepte de pe Realitatea, Teo Trandafir, Ioana Tufaru şi aşa mai departe. * A câştigat, pentru că s-a prezentat singur, domnul Monica Tatoiu. * Din nou n-a avut bani şi din nou a trecut la ameninţări. * Greşind însă lista cu ameninţări, folosind-o tot pe aia din Pakistan, turcii şi-au dat seama că domnul Monica Tatoiu nu li se adresează. * Ce-avea tunelul cu insula aia amărâtă ivită p-acolo la insistenţele vreuni fachir cu puterea otomană, cu tunelul lui Suleyman şi aşa mai departe? * Aşa că, domnul Monica Tatoiu, însoţit de domnul Paula Iacob  s-au întors în ţară şi acum participă la privatizarea, tot cu succes, a pieţei Universităţii, pentru a cere chirie celor care demonstrează aici. * Lucru deştept de altfel. * De ce să nu dea un ban ăştia care cer să nu Roşia montană, să nu gaze de şist, să nu Justiţia asta, să nu aia şi aia, şi-n felul acesta găurile din bugetul domnului Ponta s-ar acoperi. * Podul de la Agigea se repară. * El trebuie să fie gata vara viitoare. * Nu va fi. * Până atunci, el ar trebuie mutat în Bucureşti şi instalat în câteva intersecţii în care şoferii bucureşteni îşi pierd zilele, nopţile, anii: Iancului, Mărăşeşti cu Cantemir, Lizeanu, Perla şi aşa mai departe. * Doar facem o propunere, de restul se va ocupa domnul Monica Tatoiu, că le ştie pe toate. * Şi aşa mai departe.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: