Romania la export

De ani de zile ne chinuim să-i facem României o imagine bună “afară” prin campanii oficiale care mai de care mai costisitoare, mereu surprinzătoare şi purtătoare de frunză. Ba mai mult, punem şi noi umărul, cetățenii de rând, prin distribuirea de fotografii cu frumoasa noastră țară. Sunt sigură că nu există calculator de român care să nu aibă un dosar sau măcar o poză, două cu peisaje din România. Cel puțin una cu troienele pe acoperiş, marturie a iernii trecute.

Descoperim România prin ochiul turiştilor încântați de oaza sălbaticä aflată la margine de Europa. O mai descoperim o dată prin ochiul românilor care au fost “afarä” şi-şi dau seama că e frumos şi la ei în țară. Ia uită ce peisaje, ce ape, ce munți, ce mănăstiri în nordul Moldovei, ce cimitir vesel avem la Săpânța, ce litoral ne amenajează primarul Mazăre, mai tare ca la Rio. Cu drumurile stam mai prost, da’ tot merită efortul să facem un tur al țării, avem ce vedea, şi-apoi traiul e bun la localnici. Facem din nou turism în propria noastră țară, un gest civic care face bine la visteria națională.

E clar că ne iubim țara! Am revendicat-o bucată cu bucată (proprietățile confiscate de comunişti). N-am vrut cu nici un preț s-o vindem străinilor, dar am privatizat-o pe 1 leu plus multe comisioane, ca aşa ni s-a spus că ar fi profitabil pentru noi. E frumoasă şi unică țara noastră, după cum susțin toate compunerile de la şcoală, campaniile de popularizare de pe diverse rețele de socializare şi unele bloguri. Cum să nu te mândreşti cu ea?! Zici “România”, zici – de exemplu - Babele, Dunărea, Voroneț şi Coloana infinitului.

Pe lângă peisaje, forme de relief şi monumente celebre, mai există şi românii celebri. Aceştia se împart în două categorii: cei care au lăsat ceva urme în Istoria țării (ştiințifică, artistică, politică, sportivă şamd) şi cei care ocupă ecranele televizoarelor între două reprize de publicitate

Avem, deci, cu ce ne lăuda, dar nu cumva am uitat ceva? Am uitat să vorbim de românii obişnuiți, nu doar de arhetipuri: ea basma-ie-fotă, el cuşmă-chimir-opinci. Sau ea 20 de ani, el 50. Sau el poet nepereche, ea poetesă măritată cu altul. Străinii, cei pe care vrem să-i aducem să-şi cheltuiască banii în țara noastră, vor să ne cunoască. Casa poporului, Ceauşescu, Basarabia, Mihai Viteazul, ok, dar românii din spatele lor cum arată? Cum o duc? Cum gândesc? Unde se văd peste 5-10-20 de ani?

Ce reprezentare ni s-ar mai potrivi astăzi, când modelele din trecut cad unul după altul? Ţăranul român e din ce în ce mai mult un exponat al muzeului cu acelaşi nume. Pe “Miorița” am vrea-o afară din manuale, că prea ne-a facut defetişti. Din mitul “dacii şi romanii” a rămas doar filmul. Cum ne mai definim noi, în ce mai credem şi cât ne (mai) iubim? Să fim tot doar fatalişti, săraci, mințiți, datori la bănci, coruptibili şi corupători, doritori de înavuțire peste noapte, miştocari, văicăreți, slobozi la gură şi la pumni, intoleranți (mai ales dacă sunt criticați), descurcăreți, la mâna şefului şi, în general, a celui care dă mai mult? Cam acestea sunt atributele pe care le aud în conversațiile cu şi despre români. După minutul de nedumerire, continuu să mă întreb: aceştia să fim noi, românii?

De-afară se văd câteva paradoxuri: ne străduim sa trimitem la export imaginea unei țări gen “colț de rai”, dar din care vrem să emigrăm în număr din ce în ce mai mare. Ne prezentăm drept un popor prietenos şi primitor, dar între noi ne duşmănim şi, cum ieşim afară din țară, ne facem că nu ne cunoaştem. Hmm... Ceva nu se leaga si nu reuşim sa fim credibili. Poate că ar trebui să mai lucrăm la campania asta de imagine a țării. Şi-n mod sigur la noi înşine.

De citit musai si in Ziarul de Vrancea!

Se-ntimpla in Suedia - 2

De cind scriu la ziar am si marfa pentru Calimara, dar am ramas in urma cu stirile din Suedia. Pai s-au intimpat si se intimpla destule: s-au dat premiile Nobel (atentie, in suedeza se pronunta NUbel), cel de literatura mergind la toar'su Mo Yan, iar cel pentru pace la Uniunea Europeana... adica la noi, fratilor, nu-i asa? Pe linga diversele mari probleme ale omenirii care framinta tartacutele suedezilor, mai nou a rasarit si cea a magazinelor deschise in week-end. Pai n-ar fi bine sa le inchidem, ca prea-si pierde lumea timpul in ele si cheltuie in nestire?! Tulai, Doamne, cum ar fi sa-nchidem mall-urile in Romania?? * Is tepene ziarele de reduceri la magazine (ziarele alea care vorbesc de sfirsit de saptamina nelucrator), retete de mincare si prezentari de locatii pentru vacanta de toamna. Asa-s unii norocosi, sa aiba cite-o vacanta pe anotimp. * Oamenii astia au zis ca vor sa renunte la banii gheata si s-au si pus pe treaba: in week-end bancomatele sint mai mult goale; vinzatorii nu-ti mai dau bani la cerere; unele mari companii nici nu mai accepta plata cu cash. Am fost sa returnez un articol pe care l-am cumparat de la un magazin si mi s-a spus ca nu mi se pot da bani gheata, ca e suma prea mare. Aoleu, si atunci cum facem, dom'ne?? zic eu. Bagati dvs cardul in POS, raspunde vinzatoarea, si tastati codul. Acum puteti sa-l recuperati. Si ziceti c-au incaput banii aia multi pe cardul asta mititel? Au intrat. In cont. Doua zile mai tirziu. Noroc ca nu stateam in ei. * La cursul de suedezii spun lucruri trasnite (aka cunostinte despre societate) am invatat despre ideologiile politice. Profesoara ne-a vorbit cu multa ironie despre socialism si nu m-am putut abtine sa nu observ, cu voce tare, ca toate caracteristicile pe care ea le-a denuntat ca fiind socialiste (ciiihhhh) se potrivesc perfect Suediei. S-a cam inverzit doamna profesoara. A avut, totusi, momentul de sinceritate suprema cind ne-a vorbit despre Institutul Biorasist din Suedia, din anii de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial cind (s-o recunoastem, da?) toata lumea era rasista. Ei, suedezii, nu au impins lucrurile (deficientii de orice fel si, in general, ne-arienii) pina la camera de gazare; s-au multumit doar cu sterilizarea lor. Finuti. * Va urma.

Revelatie

Am descoperit azi dimineata un blog si nu mai pot sa-mi iau gindul de la el. Ii "cunosc" proprietara, am fost cindva "colege de serviciu", iar acum descopar cu bucurie si emotie ceea ce scrie. Sentimentele sint amestecate si intrebarile tisnesc una dupa alta: oare ne cunoastem cu adevarat, noi cei care ne dam buna ziua aproape zilnic? Cum se face ca cineva poate simti atita energie (pozitiva!) debordind dintr-un ecran de calculator? Oare mesajele sint receptionate la fel de catre toti sau le primim atunci cind sintem pregatiti sa le ascultam? Oare, oare, oare poate si asa de simplu sa fim noi insine?

Se intimpla in Suedia

Stire din ziar:

Tatal si-a lovit fiul de 7 ani in autobuz.

Un tata s-a enervat pe fiul lui pentru ca pantalonul acestuia s-a rupt. In timp ce mergeau cu autobuzul, tatal si-a lovit baiatul de mai multe ori pe picior, pe care au aparut ulterior vinatai. Intimplarea a fost vazuta de un profesor. Tribunalul din Uddevalla l-a condamnat pe tata la amenda pentru maltrare. Tatal trebuie sa plateasca si despagubiri fiului. Baiatul a fost plasat intr-o  familie de asistenti maternali.

Ȋnjură-mă corect gramatical

Noroc ca mai scriu si la Ziarul de Vrancea!

Avertisment : în aceasta cronică se folosesc  virgule, cratime şi alte semne ortografice.

Când am auzit prima dată despre fenomenul urban “Mă-ta are cratimă” m-am înverzit de ciudă. Nu, “mama” nu are cratimă, asta o ştiam deja, dar tu nu ştiai că “mă-ta” are, dragă degraba risipitorule de vorbe crude şi neelegante. Apropo de proiecte de genul acesta, s-au implicat şi Paraziții într-o campanie de încurajare a lecturii (Citeşte o carte !). E bine, deoarece lectura te-ajută sa te exprimi mai bine. Citeşte si o carte de gramaticä, mäcar atunci când eşti la şcoală, te ajută să te exprimi corect şi sa articulezi felul în care gândeşti.

S-a găsit, deci, cineva care să ne învețe cum să scriem « prostii ». Si asta e bine, că (hai sa le lasam ipocrizia la o parte) doar le zicem zilnic. Şi-apoi trăim în democrație : facem ce vrem, spunem ce vrem, prin urmare scriem cum vrem ! Democratizarea folosirii limbii române a fost înțeleasă la fel de prost cum a fost înțeleasă democrația în general : nu înseamnă că putem face tot ce vrem, ci înseamnă că putem face ceea ce vrem… în limitele legii. Azi toată lumea se joacă de-a reinventatul limbii române. O reinventăm, dar cum ?

Scriem precum vorbim şi vorbim cam prost (din punct de vedere gramatical). Nu mai facem diferența între exprimarea orală şi cea scrisă. Nu prea mai găsim puncte de reper într-un peisaj mediatic care pune pe prima pagină construcții semantice de tip « succesuri » şi « almanahe ».  Cine să-i corecteze pe incorigibilii români ? Dezvoltăm, din ce in ce mai mult, o civilizație orală şi vizuală, în detrimentul celei scrise.

Inerția şi opunerea la schimbare sunt prea slabe şi dezorganizate. Există prea puțină atitudine critică față de text. Ȋn şcoală se acordă insuficientă atenție aspectului formal al discursului de orice fel. Oricine stăpâneşte cât de cât o limbă străină e automat traducător. Ȋn general nu ne mai pasă de forma mesajului pe care îl transmitem. Ȋn primul rând pentru că avem nu un mesaj, ci mai multe, toate urgente. Ȋn al doilea rând, abia de ne ajunge timpul să « comunicăm » toate mesajele astea, darămite să ne mai şi gândim la cum sună. Şi, la urma urmei, de ce-am face-o, doar se înțelege şi-asa, nu ?

De dragul cratimei şi-a limbii române, poate ar fi mai bine să nu mai fim aşa de grăbiți cu scrisul. Să ne respectăm limba mai mult decât (n-)o facem acum. Şi, mai mult decât atât, să opunem o minimă rezistență culturală atacurilor (pseudo)lingviştilor. Un soi de : « Eu? Îmi apăr sărăcia şi cratima şi neamul... » (cu voia poetului). Aşa că, dacă e să mă înjuri, atunci înjură-mă… corect gramatical !