Avertisment : în
aceasta cronică se folosesc virgule, cratime şi alte
semne ortografice.
Când am auzit prima dată despre fenomenul urban “Mă-ta are cratimă” m-am
înverzit de ciudă. Nu, “mama” nu are cratimă, asta o ştiam deja, dar tu nu
ştiai că “mă-ta” are, dragă degraba risipitorule de vorbe crude şi neelegante. Apropo
de proiecte de genul acesta, s-au implicat şi Paraziții într-o campanie de încurajare
a lecturii (Citeşte o carte !). E bine, deoarece lectura te-ajută sa te
exprimi mai bine. Citeşte si o carte de gramaticä, mäcar atunci când eşti la şcoală,
te ajută să te exprimi corect şi sa articulezi felul în care gândeşti.
S-a găsit, deci, cineva care să ne învețe cum să scriem
« prostii ». Si asta e bine, că (hai sa le lasam ipocrizia la o
parte) doar le zicem zilnic. Şi-apoi trăim în democrație : facem ce vrem, spunem
ce vrem, prin urmare scriem cum vrem ! Democratizarea folosirii limbii
române a fost înțeleasă la fel de prost cum a fost înțeleasă democrația în
general : nu înseamnă că putem face tot ce vrem, ci înseamnă că putem face
ceea ce vrem… în limitele legii. Azi toată lumea se joacă de-a reinventatul
limbii române. O reinventăm, dar cum ?
Scriem precum vorbim şi vorbim cam prost (din punct de vedere gramatical).
Nu mai facem diferența între exprimarea orală şi cea scrisă. Nu prea mai găsim
puncte de reper într-un peisaj mediatic care pune pe prima pagină construcții
semantice de tip « succesuri » şi « almanahe ». Cine să-i corecteze pe incorigibilii români ?
Dezvoltăm, din ce in ce mai mult, o civilizație orală şi vizuală, în
detrimentul celei scrise.
Inerția şi opunerea la schimbare sunt prea slabe şi dezorganizate. Există
prea puțină atitudine critică față de text. Ȋn şcoală se acordă insuficientă
atenție aspectului formal al discursului de orice fel. Oricine stăpâneşte cât
de cât o limbă străină e automat traducător. Ȋn general nu ne mai pasă de forma
mesajului pe care îl transmitem. Ȋn primul rând pentru că avem nu un mesaj, ci
mai multe, toate urgente. Ȋn al doilea rând, abia de ne ajunge timpul să
« comunicăm » toate mesajele astea, darămite să ne mai şi gândim la
cum sună. Şi, la urma urmei, de ce-am face-o, doar se înțelege şi-asa, nu ?
De dragul cratimei şi-a limbii române, poate ar fi mai bine să nu mai fim aşa
de grăbiți cu scrisul. Să ne respectăm limba mai mult decât (n-)o facem acum.
Şi, mai mult decât atât, să opunem o minimă rezistență culturală atacurilor (pseudo)lingviştilor.
Un soi de : « Eu? Îmi apăr sărăcia şi cratima şi neamul... » (cu
voia poetului). Aşa că, dacă e să mă înjuri, atunci înjură-mă… corect
gramatical !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: