La țară 5, ROMÂNIA NORMALĂ

Ne gândim de ceva vreme să facem o călătorie normală prin nu știm ce parte a țării să vedem dacă România e și normală, nu numai balamucul care se vede pe media cu izoletele, că măștile, cu Esca, cu Arafat, cu doctori, cu spitale, cu litoral, cu terase, ci să mai vedem și oameni normali muncind, bând, iubind, făcând căpițe, stând sub nuc, făcând un grătar, urlând la copii: bă, vă ia mama dracului dacă nu lăsați bibilica în pace sau la soacre: te arunc pe foc.

Ne-am pus sandalele verzi și am luat-o spre Crânguri, lângă Găiești. Autostradă, un Clio mai vechi. Cristi și Angie, gazdele, își numărau bibilicile, 50 de bucăți: Miha, Pera, Mona, Cusur, căcat, căcat, făceau astea, sau se mai înțelegea păcat, păcat a zis Angie, ea e Crăiasa, el Butoiul, ea Marina care face multe ouă, că supa de bibilică fără oul de bibilică deasupra e un căcat, căcat, că altfel de la bibilică nu prea ai ce mânca, asta nefiind pe măsura României Normale stipulată de președinția României.

Ne-am așezat la masă. Am halit. Vorbe: vrem să facem un atelier de pictură. Genți, cizme, tablouri, mobile, uite scrinul ăla îți place? Cartofii erau prăjiți, salata de varză roșie excelentă, un soare ca lumea, o grădină păzită de bichonul Black. Toată România rurală face la fel, înțeleg, România Normală, cea oficială, e departe de ei, e la Pitești, la Mioveni sau București. Asta e.

Ne-am continuat petrecerea la Priboieni, cinci km de Topoloveni. La Dana. Aceiași mici, același Path Metheny la spotifai. Aceiași curte uriașă plină de verdeață, brazi, hangare, un pisic. Discuții despre politic. Nu, nu există așa ceva. Liberalii și pesediștii nici nu cunosc această liniște rurală și nici nu-și dau seama că pe coclaurile țării pe nimeni nu interesează de ei.

Ne învârtim în jurul autostrăzii Buc Pitești. Comuna Gratia. O livadă uriașă de cinci mii de metri și gazdă ne e pictorul profesionist Marin Popescu, membru UAP. Stă aici. N-are nevoie de niciun București. Din când în când își face câte personală pe la Căminul Artei. Peisagist. Unele destul de valoroase. Pescuise pentru noi crap, plătică, calamar, un urs, un novac, sabie, morun, pește micuț de pus în ciorbă, și mai micuți de dat la câini. Am făcut o ciorbă. Nu am făcut cu mine, ci cu Tina Cumva. Excelentă. Pe televizor rula un film de Denis Dinulescu, în regia lui Șerban Marinescu. Nu rău. România Normală. Cam asta e. L-am rugat să-mi facă un portret în natură și în natura asta, să zicem într-o bostănărie, eu culeg un pepene cu mască. Taboul să se cheme România Normală.

Pe drumul de întoarcere asfaltul se rupe brusc pe la Crevedia Mare sau Vânătorii Mici, pe la Crevedia Mică sau Corbii Mari, mașina sare câte doi metri în toate părțile, trec căruțe, trec bețivi și-ți dai seama că între cele două Românii Normale este o mare diferență. Și ne-am dat seama că în România Normală de din care ne-ntorceam, chiar cu căcatul bibilicilor era mai bine, pe când cea spre care ne-ndreptam era mai rău. Și-atunci ne-am oprit la Clejani, unde Johnny Depp mai vinde și acum țuică la o cârciumă din cartier. Acolo și scrie scenariul filmului România Normală.

d