Americanul care stă cu noi are o pisică. Adică e din Kansas și are un motan frumos. Când vorbim stă la el în brațe. Stă și la mine dar nu-i tot aia. Americanul e țăran. Acasă era cioban. Ai lui aveau o fermă babană cu mii de capete: capre, vaci, oi, cai, păpuși mecanice, roboți, porci, zmee, vrăjitoare. Era mult de muncă. Ani de zile. El seara stătea la film. Nu-l oprea nimeni și se uita selectiv, ca să vezi, la cele mai bune. A prins dragoste de industria cinematografică. Repet, de industrie, nu vroia să fie actor, operator, regizor sau scenograf. Așa că a luat-o spre New York și s-a angajat electrician la o casă de filme. Căra cabluri, punea refelectoare, aprindea becuri, era mulțumit. De grajdurile lui din Kansas uitase. Nu fusese la New York niciodată și era uluit. Zicea: metropolă, nene! Poate că și la voi aveți, dar asta e cea mai frumoasă. Nu mă mai întorc la mine, la țară. Dă-le dracu de vaci. Mângâia motanul și-i dădea să mănânce ciorbă de miel din palmă. Motanul făcea miau, miau, miau. Mai zicea: Industria filmului e mișto. Poți să cunoști lume bună, Julia Roberts. Femei, adică. Așa că io îmi fac rostul pe aici. Se întindea și-și dădea drumul la televizor. Era o reclamă la mănuși de bucătărie. Adică toți americanii trebuiau să cumpere mănuși de bucătărie ca să susțină industria națională de mănuși de bucătărie. A doua zi, americanul nostru a venit cu zece perechi. Ploua. Ne pregăteam să ieșim.
Econoomia planificată, cu piața ei liberă la fel de planificată de la noi din țară ne convenea. Vroiai un ou, îl luai instant pe sub tejgheele. O felie de cașcaval? La fel. Eu însă n-am vrut niciodată un ou în România, așa că în New York, unde piața era liberă vroiam teniși verzi. O pereche, doar stângul nu m-ar fi mulțumit. Așa că am ieșit cu Luca în Soho. Mii de magazine. La magazinul de teniși verzi găseai și halebarde, și măști de carnaval venețian, și rochii, astea la etaj mi se pare, găseai mărgele, coroane de regi adevărați, mingii de baschet care aparținuseră unor civilizații dispărute, lopeți de făcut tranșee mici, căști coloniale. Și chiar și-un ou sub tejghea. Piața liberă își arăta astfel valoarea. Cea de unde eveneam noi avea să clacheze, cea de aici niciodată.
Mi-am pus tenișii verzi și am coborât la metrou. Vroiam să mergem în Coney Islands la leagăne. În mijlocul chiciului american de la Atlantic. Tenișii verzi mă rodeau îngrozitor. I-am scos, nu i-am mai purtat niciodată. În vagon se auzea Joe Cocker, iar noi făceam cea mai frumoasă excrusie din viața noastră în ziua aia. Era-ntr-o joi.
D.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: