Tipul care pescuiește de partea cealaltă a râului Cerna, solid, cu cizme cauciucate, cu un brâu de lână pus împotriva țânțarilor, sub un cer lacrimă albastru, deci tipul are în mână o undiță cum n-am mai văzut. Ceva. E bucuros că a prins un pește, peștele ecuolter aveam să aflu, care trăiește doar în Cerna și vine de undeva din Reșița, peste pe care mi l-a arătat cu mândrie. Am auzit cu urechile mele cum peștele a spus într-o românească atuentică: Haideți la festival. Noi ne-am mirat. Peștele, uriașul pește a subliniat: A început Gărâna 20. Ne-am adus aminte că de-asta venisem, așa că ne-am strâns mașina, sculele de brodat și am dat năvală în Poiana Lupului. Omul cu peștele ne-a ajuns cât ai clipi. Am făcut o masă cu Tati, Tina Cumva, Lorena, Dion, Voicu, Roxana, pahare, brânză ceva. Peștele a spus: Fiți atenți la Carlos Bica. Ăla cu basul.
Dar mai întâi a fost vorba de niscaiva olandezi: Yuri Honning Acoustic Quartet. Yuri Honing este un sax foarte bun. Deschis la orice sursă de inspirație: folk, rock, muzică pop. Yuri improvizează pe celebre teme Police, Abba. Yuri este secondat de instrumentiști valoroși. E păcat că au fost programați în deschidere, pentru că Poiana era la acea oră în mare agitație: Mulți se strigau, Bă, Vasile, mulți căutau un loc de somn, alții bere, fasole, miere, gagici și nimeni n-avea timp de ascultat ce era bun pe scenă. Păcat. Așa a spus și peștele, care trona într-un acvariu uriaș pe masa noastră, a spus: Păcat. Oamenii ăștia trebuiau ascultați mai în noapte. Mai în noapte, așa a subliniat și a mai zis ceva, dar a venit Maddi Cornea care nu-ș ce voia.
Apoi, Magnus Ostrom Band, Suedia. Magnus, tobe, percuție, zice: Îmi promovez la Gărâna albumul Parachute, albumul din 2016, deci unul proaspăt. Acum noi nu știm dacă chiar Magnus a spus asta sau peștele nostru de pe masă. Nu s-a înțeles. Cât despre quartetul Magnus Ostrom Band numai de bine, dar fără străluciri. O trupă de mijlocul clasamentului, una de primă zi, de încălzire.
La finalul primei seri, Carlos Bica, contrabas, Frank Mobus, chitară, Jim Black, tobe percuție. Proiectul lor se numește Azul și cam atât. Pentru că Carlos Bica n-a impresionat, fiind chiar banal pe alocuri, șters, de neauzit. În schimb ceilalți doi pareneri ai lui din trio s-au făcut rermarcați, mai ales excelentul tobar Jim Blake. Avantajul lor? Cântă de foarte mult timp împreună și asta se vede din prima. Peștele a și zis: Uite, ce-nseamnă coeziune. Da, așa a zis, coeziune, că altul n-a găsit. Repetăm: Ne-a impresionat bateristul, Jim Blake. Imprevizibil, solouri frenetice dublate de calm, de zgârieturi pe cimbal, chestie care ține publicul încordat, plăcut încordat și atent.
Trebuia să ducem peștele înapoi. Ne trebuia și mâine, că vorbea bine. L-am dus.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: