Costineşti mon amour

Era vorba acum două mii de ani ca Costineştiul să fie o insulă greceasca. In situaţia asta s-ar fi dezvoltat turismul, veneau americanii şi mestecau ciunga, nemţii să vânză maşini, franţujii să citeascaă din Verlaine iar bulgarii, da, chiar şi bulgarii, făceau curăţenie. Soarele ar fi răsărit de unde trebuie, nisipul ar fi fost când galben când bleu, oamenii frumoşi şi aşa mai departe.

Dar nu e aşa şi Costineştiul a rămas la marginea României şi vin acolo toţi moldovenii cu aer de Al Capone, tipe grase care nu-şi pot ascunde fundurile de grăsime, copii gălăgioşi care cred că de la farmacie se cumpără numai Viagra, că aşa au văzut în filmele americane iar peste toate astea pluteşte un miros de hamsii prăjite de te caci pe tine, vomă istantanee.

Bine, bine, da' te duci la plajă şi nu vezi toate astea. Ba da. Plaja e ocupată de scaune, şezlonguri, pături, umbrele contra 50 de lei pe zi. Iar milioanele de turişti care n-au banii ăştia fac plajă printre aceste oaze de lemn şi pânză.

Vine seara şi că să vezi un film la amfiteatru. Ei bine, amfiteatrul, altădată fala Costineştiului şi locul de manifestare ale atâtor festivaluri de film, teatru, Cântarea României, deci amfiteatrul e plin de gunoaie. E o ruină.

Se pune întrebarea firească că ce căutam noi acolo. Da, se pune. Răspunsul: suntem la muncă, la treabă adică şi mai durează până prin octombrie. Aşa că treceţi şi voi. Vă aştept.

Denis