Deşi erau fără soţ, codrii nu erau nici de aramă, nici de fier, ci nişte biete suflete de copaci care acum, în amiaza neagră a zilei, tremurau de frig. Ultimele frunze vesele ale arborilor behăiau după Often, o melodie a lui Weeknd, care tocmai trecea pe cărarea de sub coroanele lor stufoase. Melodia nu trecea singură, ci era atârnată sub formă de casetofon la gâtul tânărului Duminică Teroristul, tânăr care căuta un loc să se sinucidă. Da, să se sinucidă.
Pusese ochii pe codrii care nu aveau nicio vină, poate doar că erau înalţi, friguroşi, solizi şi de lungă durată, mai gândea el, zicându-şi că termenul ăsta "de lungă durată" n-avea cum să-l treacă în biletul de adio. Se aşeză sub unul din stejari, scoase un creion, o hârtie, schimbă Often cu Sleepers de la Snarky Puppy şi se apucă să-şi scrie biletul de sinucigaş: Dragă Florico, mamă, tată, unchiule James, Rodico, Nataşo, Mircea cel Bătrân tu prieten al meu pe viaţă, Gheorghe de la PSD şi vouă mulţi mulţi alţii. Mă sinucid din dragoste, Florica nu mă mai vrea nici moartă. Io îi spuneam ieri: Florico, te iubesc, iar ea îmi spunea: Da, mama, sunt beată, adică behăia melodia aia a Deliei, şi troznea a alcool de se îmbătară stupii de albine pe care mama Floricăi îi ţinea pe sârma de rufe. Da, mă sinucid din dragoste. Nu-i un lucru nou nici în viaţă, nici în literatură, nici în sport şi nici în politică, unde i-am spus Floricăi să facem noi doi un partid din trei membri ca să putem fura fondurile care vin la primărie legate de dragostea de la noi din sat. O rugasem: Hai, să facem un partid să furăm fondurile dragostei, măi, Florico. Ea n-a vrut şi asta a adâncit nu ştiu ce între noi, că mai erau şi altele care ne despărţeau nu numai previziunile politice. Am iubito, deci, pe Florica cum n-am iubit pe nimeni altcineva, aşa că gestul meu nu priveşte pe nimeni şi am şi sfoara la mine şi mă atârn de stejarul ăsta numai să nu bată vântul prea tare, al vostru Duminică Teroristul.
Puse scrisoarea de adio în drum, ca să n-o caute mult poliţia, îşi scoase frânghia din rucsac, se atârnă de cracă, se sui pe scăunel şi chiar atunci auzi un cântec vioi, de fată tânără cu părul cam verde. Era Florica. Florica se opri, citi biletul de adio, trase scaunul de sub Duminică şi trecu mai departe.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: