* Barak Obama a vorbit 15 minute cu Victor Ponta pe stadionul din Johannesburg. Obama: Ce faci? Cum e la Budapesta? Ponta: Bine. La Budapesta plouă. Obama: Ce curios. Ponta: Da, aşa ne-a zis generalul Ion Sandu, şeful INMH, pe care, dacă vreţi, vi-l dăm şi vouă. Se pricepe la toate climele de pe pământ şi mai ales la dezinformare. Cei doi au râs, au schimbat timbre, au pus planurile unui hotel de opt stele la Deveselu, din care aleşii români să privească cum se scufundă România prin noua lege a graţierii.
* PUBLICITATE. O babă şi-un moş mănâncă un măr. Desigur e greu, că n-au dinţi. Baba zice: Bă, nu-i mărul ăla. Moşul: Da' care e? Baba: E mărul facerii. Trebuie să-l muşti doar tu. Moşul muşcă mărul şi apare o pastilă de distrus gazele din organism. Sub pastilă scrie: Ia una d-asta şi gazele vor deveni de şist şi le ia Chevronul.
* Majoritatea alegătorilor români n-ar vota o femeie preşedinte decât în anumite condiţii: Să fie tânără ca Elena Udrea, deşteaptă ca Paula Iacob, să aibă voce ca Inna, sânii ca ai Danielei Gyorfi, dinţii ca ai lui Cristian Ţopescu, bustul ca al lui Cristi Brancu, veselia lui Tudor Octavian, gradele lui Bogdan Chirieac şi mustaţa ca a lui Salvador Dali, când acesta trăia la New York.
* Prima ţară din lume care s-a predat Chinei: Ecuadorul. Urmează şi altele. Garantăm că în următorii 50 de ani juma' de Europă, Africa, Asia şi America Latină vor fi chinezeşti.
* PUBLICITATE. O babă şi-un moş mănâncă un măr. Le scapă mărul din mână. Mărul o ia la vale. Bătrânii se iau după el. Panta are o înclinaţie atât de mare, că babii îi cad chiloţii. Şi-atunci, zice moşul: Oare câte minute am? Da' sms-uri? Nelimitate?
* CA al TVR a fost demis. Va veni altul, care nu-i va schimba pe Andreea Marin sau Liviu Mihaiu, deci, care în general nu va schimba nimic. Că nici nu vor avea voie.
* O femeie asasinată cu sânge rece în satul Pogoanele, judeţ Călăraşi, a sosit în Bucureşti cu intenţia de a deschide un Mall în parcul Cişmigiu. Dânsa are şi lopata cu care a fost lovită la ea, şi cuiele pe care asasinul i le-a bătut în cap şi a declarat că-i va ieşi un Mall pe cinste.
* SPORT. Nimeni nu mai bate pe nimeni. Mai ales la spadă.
* VREMEA. E cod galben, cumva. Roşu, cumva. Până la ora 14.
Agenţia Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: