Halloweena

Foto, arhica E.M.

A fost o întreagă aventură să aducem o haloweenă în sat la noi. Vezi foto. La început a zis că nu şi nu, că n-are ce căuta în căcatul ăla de sat mai ales că ea era pesedistă. După o gonetă ca-n trei filme americane, primarul a prins-o şi a legat-o de clanţa Poliţiei rurale. Imediat a început să guiţe: că ea închide magazinele, aruncă mazărea pe patinoar, răreşte şi mânâncă copacii, vrea să stea numai la etajul doi sau la trei, dar la noi nu e cu etaje, ori stă la parter să aibă buda aproape, ori în bucătărie în oala cu fasole. S-a mai liniştit.

Pe seară ne-a chemat la o şedinţă la Căminul Cultural. A-nceput să întrebe: tu cine eşti, tu cine eşti şi ne-am enervat că nu aşa vorbise cu primarul să ne aducă o halloweenă vorbitoare ci doar una care la adăpostul ţoalelor să mai ostoiască bărbaţii rămaşi în sat, că ăia de la New York sunt la New York, ceilalţi la fel. Dar ea ştia că bărbaţi stătuţi în sat erau toţi. Ultimul care stătea într-un măr a murit.

Cum era de aşteptat halloweena noastră n-a stat mult. A făcut doi copii cu cârciumarul, s-a tuns şmechereşte, a şparlit un ceas şi ne-a lăsat pe prima născută. Vezi foto.

Halloweena mică şi-a tras umbrelă roşie, aşa era de verde în sat la noi, a scos un pantof şi a început să ne dea un el în cap, zicând: prost mai eşti, prost mai eşti. Ne-am înfuriat ca o barză bătrână care nu mai vrea să aducă copii. Am scos un pistol şi am împuşcat-o pe tânăra haloweenă.
Ce să-i fac? Probleme fireşti de viaţă.

D.