28 noiembrie 2019
Iubirea şi ceapa Generalului Manole Ben Manole
Foto, arhiva LDArt
Barza militară B12 ducea copii armatei române. Pe coşul dormitorului unităţii de intendenţă al Munteniei îl lăsă, într-o zi fioroasă, pe bebeluşul cunoscut mai târziu ca Generalul Manole Ben Manole. Soldaţii deschiseră dimineaţă uşiţa sobei şi-l găsiră acolo. Era drăguţ rău, cauză din care fu ataşat bucătăriei la curăţat ceapă.
Ceapa îi căzu foarte bine viitorului general. Viitorului apărător al Constituţiei române. Crescuse un băiat înalt, deja era maior, dar mirosea pregnant a ceapă. Atunci, viitorul general se transformă în pisică. Una frumoasă, de deşert, care umbla cu mitraliera la vipuşcă, cu cuţitul de curăţat ceapă în dinţi. Lucrul acesta atrase atenţia superiorilor săi. Ce facem cu ăsta, bă? Şi uita aşţa, îi dăsuseră un birou în inima Constituţiei române. Ca s-o apere. Ca să inventeze nişte reguli, legi sau norme pe care toată lumea să le respecte.
Generalul Manole Ben Manole pricepu ce i se cerea, numai că nu se putea ocupa imediat de această treabă. Îi trebuia o femeie. Se pricepea şi la iubit, deci o putea lua şi de nevastă.
Generalului Costache Ben Costache nu-i cădea bine că Manole avea atâta succes cu ceapa lui. Încercă şi el, tot la bucătărie, cu usturoiul, cu orezul. Degeaba. Femeile de serviciu pe unitate tot cu Manole stăteau în dulap ore-n şir. Nu cu el. Era gelos. Se transformă şi el în pisoi şi-şi puse o haină de seară. Era frumos. Începu să facă salată de boeuf mai bine ca Manole. Chiar şi mâncare de spanac. Aşa că şi lui îi trebuia o femeie.
Florica Ben Florica, agent periculos sub acoperire, trimisă de SRI pe lângă generalii armatei române ca să vadă cu ce se ocupă, deci Florica Ben Florica se dădu jos de pe cal în faţa unităţii de intendenţă. Bătu la uşă. Parola, auzi. Zise parola: Mihai Viteazu ie somn. Intră şi venea un puternic miros de ceapă. Se duse la bucătărie. Un viitor general curăţa de zor ceapă. Şi bea vodcă. Se îndrăgosti pe loc de acest impozant bărbat şi se aşeză la masă unde era o sticlă de vodcă deschisă. O privi lung. Se uita la sticla de vodcă ca la sticla din cap.
Costache Ben Costache văzu toate astea şi scoase revolverul cu gândul să-i împuşte pe amândoi. Clipă în care, aşa cu capul pe masă, Florica Ben Florica îi făcu cu ochiul. Era clar.
D.D.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: