14 mai 2018

Păsărelele au îmbătrânit și la fel ciripesc, de Dinu Grigorescu


Foto, Coca Popescu.

La Costa Rica e fenomenal/e turism penal, nepoții vor să mergi înapoi la azil/la Mizil, i-a căzut în brațe ca un prostănac/e capturat, ai dat mâncare la căței?/grași ca niște purcei/ce m-aș face fără ei, îți place locația de închiriat?/îmi place și canapeaua demnitarul și miliardarul/dezbracă-te/n-ai nimic sfânt/ministrul/ sexopatul/tehnocrat politic/marii pictori/Lucian și așa mai de parte, unele chiar anoste rău. Cu asemenea versificație și dialog, Dinu Grigorescu declară că umorul lui infantil se adresează doar intelectualilor, restul lumii nepricepând despre ce este vorba. Și-și începe discursul inaugural la împlinirea a 80 de ani spunând: n-am să mă laud întrucât lauda de sine cutare cutare, și începe să se laude deșănțat, nepoliticos vreo două ore, la teatrul de Comedie unde i s-a cedat sala pentru acest eveniment: aflăm că el și Paul Everac au o foto sub statuia lui Caragiale, !!!!!, că cu Ion Cristoiu, că Ciripit de Păsărele se joacă în Franța, Ciripitul ăsta fiind o piesă a lui Dinu de prin anii 80 dacă nu mă înșel, piesă care jucată la Pitești în stagiunea trecută n-a adus în sală decât un spectator trebuind să fie scoasă și tot așa. După o oră jumate de laudă de sine, suntem invitați să ascultăm Ciripitul la radio, ceea ce și facem privind ca niște handicapați scena goală vreo zece minuite.

Apoi, începe piesa Mamaia în Hymalaia. Un text pueril care se vrea o critică la adresa societății noastre, vorbind de exemplu despre autostrada Comarnic Brașov în câteva versuri infantile de soldați, pentru că nici de Urzica nu merg, despre corupție și altele, pentru că Dinu, nu-i așa, este un vajnic luptător îmotriva comunismului, întrucât din demnitățile pe care le-a avut până să iasă la pensie își permitea. Să amintim aici prămăria sect 4 și cea generală a capitalei, de unde orice spectacol se aranja la telefon. Revenind la Mamaia, avem de-a face cu un text fără valoare, jocul actorilor făcându-l digerabil. Doina Ghițescu în rolul Mamaiei strălucește. Mai departe, n-are rost să povestim.

Duminică 13 mai 2018 a fost ziua de naștere a lui Dinu Grigorescu. Îi urăm la mulți ani. Făceți-o și voi.

D.

10 comentarii:

  1. . Metoda este mai apropiată de cea a caricaturistului care schiţează portretul din câteva linii energice, perturbatoare. Efectul este totdeauna al desenului naiv, iar ,,naivitatea“ devenită stil este, fără îndoială, una dintre trăsăturile majore ale satirei lui Dinu Grigorescu. Dramaturgul întoarce realmente satira românească la vârsta de aur a copilăriei, la strămoşul Alecsandri, de unde şi pofta copilărească de a desfăşura o întreagă epopee onomastică în care personajele sunt denumite prin cognomen, ca în comedia clasică mIRCEA gHITULESCU

    RăspundețiȘtergere
  2. . Autorul foloseşte, cu iscusinţă, un procedeu de exagerare a exagerărilor în acţiune, şi de caricaturizare a limbajului caricatural al predicatorilor, care are consecinţe hiperbolizante, dând o senzaţie de irealitate veselă, de lume imposibilă, fantastică. vALENTIN sILVESTR. cOMEDIA INTELGENTA

    RăspundețiȘtergere
  3. Bunica la Istanbul, satiră nostalgică, ,descrie indiferenţa în care se disPersează ultimile resturi de conştiinţă,. (...(, farse burleşti ale prăbuşirii societăţii româneşti într-o lume ce continuă să se dezagrege şi după ieşirea din totalitarism. (...) în reuşind să-i anuleze spectatorului (cititorului) orice iluzie legată de aceste forme degradate
    ACADEMIA ROMÂNĂ
    Dicţionarul general al literaturii române , pag. 416 ,
    literele E-K , Editura Univers enciclopedic, Bucureşti , 2005

    RăspundețiȘtergere
  4. Bunica la Istanbul, satiră nostalgică, ,descrie indiferenţa în care se disPersează ultimile resturi de conştiinţă,. (...(, farse burleşti ale prăbuşirii societăţii româneşti într-o lume ce continuă să se dezagrege şi după ieşirea din totalitarism. (...) în reuşind să-i anuleze spectatorului (cititorului) orice iluzie legată de aceste forme degradate
    ACADEMIA ROMÂNĂ
    Dicţionarul general al literaturii române , pag. 416 ,
    literele E-K , Editura Univers enciclopedic, Bucureşti , 2005

    RăspundețiȘtergere
  5. Dinu Grigorescu este posesorul unei chei personale cu care descuie realitatea. O cheie cu care descuie uşi în spatele cărora stau pitite: ridicolul, poltroneria, imoralitatea, necinstea şi toate celelalte defecte care zguduie conştiinţele destabilizaţilor moral. Deschide uşi care nouă, celorlalţi, nu ne spun nimic deosebit şi nu poposim să privim dincolo de ele, nebănuind că vom descoperi ceea ce numai ochiul lui de comediograf satiric a presimţit. Alege strict personal. Şi tot personal povesteşte. Într-un ton şi o expresie comic inconfundabile. Într-o replică ce stă cu un picior în realitate şi cu altul în absurd, vorbindu-ne despre o lume atât de cunoscută nouă (în zona realistă) şi atât de necunoscută nouă (în zona absurdă). Întâmplările sunt posibile şi imposibile în acelaşi timp, dar tocmai zona imposibilă ne dezvăluie mai profund realităţile zonei posibile.

    Tudor Popescu

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum a fost să fie

    Amintirile unui critic – Andrei Băleanu
    „Întâlnirea cu Dinu Grigorescu a fost unul din evenimentele existenţei mele ca om de teatru.
    Înainte de a-l cunoaşte, i-am cunoscut scrisul. Lucram pe atunci la Teatrul de Comedie şi răspundeam de repertoriul acestui teatru. Într-o bună zi, primesc două texte însoţite de scrisoarea unui necunoscut. Trebuie să spun că, în lumea întreagă, piesa unui necunoscut, sosită la teatru pe această cale, are mai puţin de o şansă la un milion ca să ajungă vreodată pe scenă. Directorul o trece dramaturgului (aşa se numeşte în Occident secretarul literar), acesta o frunzăreşte în grabă, dinainte convins că are de-a face cu unul din numeroşii grafomani care aspiră zadarnic la luminile rampei şi o aruncă în dulapul cu maculatură uitată. Cu Dinu Grigorescu s-a petrecut aproape un miracol. Nu este meritul meu ci al lui. Textul său m-a uimit de la primele pagini. Înainte de a spune că mi-a plăcut, m-a uimit. Nu există debutant, chiar talentat, care să nu încerce să imite modele consacrate sau dogme noi, socotite de scandal. Legea teatrului este succesul, debutantul vrea să aibă succes, el se orientează, deci, spontan, după succesele verificate. Acestui debutant însă părea că nu-i pasă de succes. El scria aşa cum simţea nevoia să scrie. Cu o candoare care m-a cucerit. L-am invitat la teatru şi atunci s-a produs cea de a doua surpriză. Judecând după texte, mă aşteptam să fac cunoştinţă cu un personaj original. În faţa mea stătea un om absolut normal, cu familie, cu copil, un om care avea un serviciu serios, unde se ducea în fiecare zi la ora 8 dimineaţa. Nebunia lui era înăuntru, adânc de tot. Nu o căuta, venea de la sine, aşa cum zboară pasărea, pur şi simplu că s-a născut cu aripi.
    Actorii au fost remisivi când le-am propus să joace Ciripit de păsărele. Actorul vrea să aibă succes (am spus că legea teatrului este succesul şi deci el tinde instinctiv să facă ce ştie că a adus altora succesul). Iar o vedetă (căci am dorit să facem o distribuţie de vedete) are şi un prestigiu personal de apărat. Cum să se arunce într-o aventură? Cine o să vină să vadă asemenea trăsnaie şi încă semnată de un autor necunoscut? Ciripit de păsărele? Nu cumva omul o fi având… sticleţi? Cu atât mai bine dacă are sticleţi, le-am spus. De ciocănitori eram cu toţii sătui. Şi de păuni. Aşa, că, până la urmă, stele de primă mărime ale scenei româneşti au acceptat să ciripească pe limba lui Grigorescu. Şi nu avea să le pară rău.
    Munca la definitivarea textului pentru spectacol a fost un calvar. Teatrul, fireşte, voia să-i impună debutantului regulile şi clişeele sale bine stabilite, dar Dinu Grigorescu nu se lăsa, ne scăpa printre degete. I se cerea să modifice două replici, iar ne schimba peste noapte un act întreg. Să te iei cu mâinile de cap, nu alta! Ce puteai să faci cu un autor care accepta docil toate observaţiile noastre, dar nu se lăsa modelat şi făcea textul pe dos? A trebuit să-l lăsăm să fie el însuşi. Din această chinuitoare luptă colaborare – măcinare de nervi, bucurii, blesteme, dragoste – a rezultat o trăsnaie încântătoare care a depăşit 100 de reprezentaţii cu sălile pline.
    Scriu aceste rânduri în seara zilei de 13 mai 1995 când se împlinesc exact 17 ani de la premiera din 13 mai l978 a Ciripitului de păsărele! la Teatrul de Comedie. Şi aştept noul volum de teatru al lui Dinu Grigorescu cu speranţa şi cu convingerea că el, în ciuda nenumăratelor sfaturi de specialitate (probabil şi ale altora între timp) a rămas tot el însuşi!” aNDREI bĂLEANU

    RăspundețiȘtergere
  7. Burleşti şi întotdeauna de o flagrantă actualitate, inconfundabilele satire ale Grigorescului trebuie aduse în scenă nu atât fiindcă râzi la ele de faci ulcer, cât mai ales fiindcă înfricoşează.
    Emil Lungeanu

    RăspundețiȘtergere
  8. Comediile lui Dinu Grigorescu sunt, de regulă, satire grotești, de multe ori rocambolești. Rechizitoriul la adresa păcatelor societății și a indivizilor imorali, lipsiți de scrupule este necruțător, gigantesc, servit și cu un umor feroce, dar și cu o sfântă indignare. Povestea e întotdeauna simplă, dar pe ea se brodează, cu o fantezie extrordinar de bogată, de-a dreptul luxuriantă, amănunte neașteptate, chiar perplexe, și totuși perfect plauzibile, de un haz enorm. Autorul are un stil inconfundabil, care îl singularizează în dramaturgia noastră ultimelor decenii și îi asigură un loc de onoare și de succes pe scenele teatrelor.
    Zeno Fodor
    ,

    RăspundețiȘtergere
  9. Lui Denis Dinulescu
    Nu mă așteptam din partea d-lui Dinulescu la atâta lipsă de înțelegere pentru spectacolul de aniversare prezentat la Teatrul de Comedie: Un om Dinu Grigorescu, dramaturg, eseist, poet, care a muncit 50 de ani, care a scris 50 de piese de teatru, care și-a dedicat viața teatrului, ajuns la o anumită limită a vrut să tragă o linie și să adune niște momente esențiale al vieții lui. De ce să comentezi negativ, ca un elev de liceu fără bacalaureiat, care habar n-are de ce se petrece în subsolul acestei aniversări. De ce, ca scriitor care vrea să surprindă mecanismele vieții sociale să nu vadă idiferența autorităților și chiar a celor de la Uniunea Scriitorilor? Surprinzător Denis Dinulescu cade în în ˮboalaˮ celor care nu văd pădurea din cauza copacilor, dând dovadă de o ciudată miopie... și scrie o însemnare destul de jalnică demnă de personajul său de pe malurile Neajlovului, Manole ben Manole și care se aseamănă cu se întâmpla în celebrele ședințe de partid comuniste...

    RăspundețiȘtergere

Lasati raspuns aici: