15 mai 2018

Soldatul de pe Calea Victoriei


Zic: să mă duc la Muzica, să-mi iau un Peter Hamill? Sau la Mega să-mi iau un kil de brânză? Sau un bici cu care să-mi bat nevasta? Înaintea mea, un soldat. Îmi spune, întorcându-se: ia, dom'ne, o brânză și-o roșie și-ți salvezi căsnicia. Femeia nu trebuie biciuită, nici pusă să asculte Peter Hamill. Ar fi peste înțelesul ei. Intrăm în vorbă. Aflu că se numește Gold Tănăsescu, este căpitan de infanterie și că a aflat abia ieri, după 70 și ceva de ani, că WW2 s-a terminat. Iar acum e în drum spre casă, undeva în Militari. Am intrat amândoi în pasajul Villagros. Am luat o bere. Povestește.

Când am atacat la Budapesta, în fața noastră mai erau să ne opună rezistenă niște turci din oastea imperială de la 1500. I-am mitraliat pe toți, pentru că în noaptea precedentă ne furaseră femeile. Pemntru că, noi, domnule, eram înoțiți de un harem formidabil format de femei din Galați, Tecuci, Zimnicea. Femei focoase, aruncătoare de grenade, de sulițe, mă rog, în funcție de cum era cazul. Și am lăsat Budapesta în urmă și-am înaintat spre Berlin cu un mic ocol la Atena, unde spartanii atacau orașul. Am ajuns repede, că aveam mecanizate. Acolo, pe Acropole, vorbea un spartan: fraților, nu mai avem zahăr și hârtie de scris. Nu mai avem demnitate și ardei. Dar nici banane și microfoane de la care să ne spunem păsul. Așa să știți!! Urale, ce vrei? Tipul era un bun orator, din ăia care nu trebuie în armate de răsculați. L-am doborât cu un glonte și lumea a plecat acasă. Da, cu un glonte am pus capăt războiului peloponesiac din zonă. Atunci am căpătat prima medalie: cu un glonte se face primăvară, clasa întâi. Dar nemții urmau să cucerească Grecia și nu era rău să fii cu armata victorioasă, că puteai vizita insulele și învăța Zorba Grecu. Așa că am trecut la nemți. Am vizitat Corfu, Hydra, aici în Hydra mi-am cumpărat un măgar și m-am căsătorit. Nevastă-mea mi-a zis: du-te cu armata în Europa, capătă experiență, aruncă-i de la geam pe socrii mei și ne așezăm în România. Că am auzit că face miere de soi. Ori, mă știi. Așa am făcut, onoarea mea de familist m-a purtat spre București. Acum mă duc în Militari să văd ce-mi fac părinții. Io stau la etajul unu, n-am de unde să-i arunc.

D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: