28 decembrie 2015

Previziuni economice 2016 și creșterea gagicilor

Armăsarul generalului Manole Ben Manole, adică al celui care apără Constituția pe malul Neajlovului, înghiți tava de jeratic pe care i-o adusesem și ciulindu-și coada și urechile îmi zise: Anul 2016 va fi mai bun. Vor crește agriculturile de pepeni cu 2%, alea de mașini de cusut cu 5%, turismul în anumite zone doar cu 3 turiști, nu cu 3%, ci cu 3, tractoarele, trotuarele cu 1% și vom ajunge ba Turcia, ba Bulgaria, ba Ungaria din urmă. Nici învățământul, dar nici sănătatea sau curlingul nu vor rămâne ultimile, vor staționa și ele cu 6%, dar important e că nu scad, apoi industria de armament va crește, dar și industria SRI va crește spectaculos cu mult mai mulți popi la hectar. Ești mulțumit? Da, am răspuns, și i-am dat animalului periuța de dinți se să spele de jeratic.

Apăru generalul, încălecă și spuse: Hai, în Clejani să abolim sclavia. Suntem curând în 2016 și nu se mai poate. Râd alții de noi. Țiganii stăteau pe marginea drumului și cântau melodii americane. Vezi, Doamne, fuseseră la Johnny Depp pe marginea piscinei și nu mai cântau decât d-alea. Bă, am strigat noi la ei, de astăzi abolim sclavia, așa scrie în Constituția României, și ei au înțeles că le aducem o boală gravă care cu a înainte și ne-au pus pe fugă. Cel mai tare alerga armăsarul, de fapt zbura, pentru că mâncase jeratic. L-am ajuns din urmă abia în pădure, la Uiești. Ne-a spus: 2016 nu numai că va fi un an mai bun, dar va fi și unul foarte prost. Cu promisiuni electorale și fără gagici. Asta cu gagicile ne-a dat peste cap.

Așa că, întorși acasă, așezați sub un pod de pe Neajlov, generalul a scos Constituția României și s-a uitat la ce a zis calul. Păi, nu, nu era adevărat, nimic, nimic din ce spunea. Scria în Constituție, negru pe alb: Gagicile, ca și cele enumerate mai sus de armăsar, vor crește cu 9%, dar fiind Olimpiadă în Brazilia și CE de fotbal în Franța ele vor crește cu 16%, și din cauza scutului antirachetă de la Deveselu cu încă 22% și tot așa.

Fericiți, am trântit Constituția și ne-am urat unul altuia LA MULȚI ANI!!! Și dvs, desigur, celor care zăboviți pe acest blog.

Denis și Aida

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: