18 decembrie 2015

Dragoste și revoluție

Petrică Încotro se sculase de dimineață răvășit. Visase că începe revoluția în țară, că guvernul Ponta avea să fie în sfârșit schimbat, că el va putea să-și facă o formație mai tare decât Gravity și că ce mai la deal la vale, rândul lor, al tinerilor, venise și era un moment bun, înălțător cum nu mai simțise din clasa a opta când ieșise la un ceai, primul, cu Elena, colega lui de franceză. Era foarte, foarte frumos. Doamna Încotro, mama lui, intrase brusc în casă și-i spuse: Să nu te duci cu golanii ăia la revoluție, atâta am să-ți spun. Dacă n-ai școală azi, cum ai zis, scoate câinele la plimbare, vezi că vine doamna Gelatină și faceți împreună cozonaci pentru sămbătă, să nu pleci nicăieri. Și ieși rotindu-și fustele, parfumul, buclele, fundul, că avea unul baban și tocurile pe parchet poc, poc, poc. Petrică deschise brusc calculatorul și pe FB văzu chemarea.

La Universitate lumea era deja adunată. Vorbea de Piedone, de Jos Piedone, de Colectiv, de guvern, de Oprea. Jos Oprea. Fu interpelat de o tânără cam de-o seamă cu el: Nu ești de la școala nr 19? Era foarte frumoasă, cu plete până la brău, plete de-alea negre, cu o canadiană roșie și ținea în mână o pancartă pe care scria Jos Proful de Mate. Ba da, răspunse el, luat de emoția revoluției la care participa, prima din viața lui. Dar ce ai cu proful de mate? N-am nimic, e scrisă de mama care a fost la revoluția din 1989. Păi, și ce avea matematica cu Ceaușescu? Nu, că mama o moștenise de la un bunic care o purtase la revoluția din 1848. Înțelegi? Nu. Se priviră. El își dădu seama că au multe în comun: nici el nu putea suferi matematica. Decât să facă o adunare, mai bine îl pui să taie lemne la vreun cămin de bătrâni de care auzise că există pe la margini de București. Hai să bem un suc la Pescarul. Restaurantul ăsta are marea șansă de a fi martorul tuturor revoluțiilor de la Inter. Și nu l-a întrebat nimeni niciodată nimic. Hai!!

Băură vodcă și vin, că erau în clasele mari. Ea spuse: Te iubesc. Ea zise din nou: Știi ce? N-o să schimbăm noi mare lucru cu pancartele astea, așa spune tata, sistemul nu se schimbă așa. Dar iubirea noastră poate să atragă atenția la sentimentele celor tineri. La ale noastre, de exemplu. Tata mi-a zis că Zgonea sau Tăriceanu n-au sentimente. Că nu-i lasă sistemul să aibă sau să se manifeste ca și cum ar avea. El zise: Nu contează sentimentele lor. Numai alea noastre. Față de noi, față de lume. Și o vom schimba, stai liniștită. Că io așa văd viitorul nostru, al amândurora: Tu stai acasă și gătești, iar eu fac revoluții până-i schimbăm pe ăștia. Îți convine? Da, îmi convine. Dar nu mi-ai zis ceva. Îți zic acum: Te iubesc.

Mâncară doi mici c-o salată. Afară revoluția continua: Jos Guvernul, Jos Totul, Acum e rândul nostru. Plătiră și ieșiră în tumultul străzii. Ea scoase două plase și spuse: Mă duc la piață, ce vrei să gătesc? Iar el își încruntă privirea și rămase la revoluție. Până târziu, până pe la 90 de ani când înțelese că revoluțiile din România nu reușesc pentru că, vorba lui Balzac, aici, la porțile Orientului se mănâncă prea multe dulciuri.

Bătrân, în baston și fără vedere, Petrică Încotro aruncă ciocolata din buzunar, pancarta greșită cu Proful de Mate și plecă spre casă, unde o nepoată de vreo 30 de ani îl aștepta cu musaca aburindă.

Denis

4 comentarii:

Lasati raspuns aici: