Doua la un leu - 62

Acum e momentul sa-i cer presedintelui ales sa faca ceva si pentru mine personal, ca doar pentru asta l-am votat.

Stimate Domnule Presedinte,

1.  Dupa ce terminati cu hotii si coruptii, eliminati, va rog, si Stirile de la ora 5 si avortonii lor.

2. Cereti-i Academiei Române sa renunte la aberatia scrierii cu â din a, sunt si conexele. Personal visez cu î din i.

Cu respect,
AidaB

Sa-l asculti pe Basescu si-apoi sa mori

Pe vreme de criza numai discursurile presedintelui sa nu le asculti daca esti mai simtitor. Mai bine ai vinde televizorul sau l-ai da de pomana, asa faci un ban cinstit pe lumea asta sau pe cealalta. In plus faci economie la electricitate, devii un cetatean responsabil. Bravo. Si unde mai pui ca te scutesti de-un preinfarct. Cel mai bine e sa te abonezi la un ziar, la comun cu vecinii de la bloc. E mai ieftin, socializati, organizati o poiana a lui Iocan pe casa scarii. Saracriza te baga la idei.

Liberi de la Dumnezeu

Franta e o tara laica. Cum nu se poate de mai laica. Urlator de laica. In scoli, de exemplu, se interzice purtarea insemnelor religioase. Bisericile sint cam goale in timpul slujbelor – cu exceptia celor la care sint arondate 10 sate sau in timpul nuntilor si botezurilor. In teorie, un preot are in turma vreo 10 000 de oite. Adica sunt foarte putini preoti fata de cantitatea de biserici si credinciosi pe masura. Noroc cu turistii care mai cumpara un pachetel de tamiie, mai aprind o luminare, mai spun un Tatal Nostru sub icoane (in timp ce schimba rolele de film din aparatul de fotografiat).

Ei bine, in tara asta extrem de laica, marile sarbatori religioase sint declarate zile nelucratoare. Nu mai vorbesc de alte zile de sarbatoare, deci nelucratoare, care nu au la baza un motiv religios. Cetatenii isi stiu calendarul de libere pe de rost si-si calculeaza puntile (tot asa li se spune si aici sau viceversa) cu un an inainte, ca sa nu stea acasa la televizor (unde oricum la televiziunile publice nu se transmite nici o slujba in direct) sau sa mearga la biserica.

De-a lungul istoriei lor de greve si baricade in strada, au reusit sa cistige aceste zile libere si concediul de odihna platit.

Acuma sa vedem cum merge treaba pe la noi. Teoretic biserica e separata de stat (desi subventionata, preotul are statut de functionar, Ministerul Culturii si Cultelor – cel putin pe vremea mea -, partide crestine, Becali cu crucea-n mina, Dumnezeu m-a vrut Presedinte etc). In acelasi timp, Presedintele si Primul ministru participa la ceremonia de ungere a noului Preafericit. Banuiesc ca moartea fostului a fost transmisa in direct (dupa modelul papal), incepind cu internarea in spital, continuind cu operatia, agonia, autopsia... Parca vad reporterii cum se bateau pe locul de linga cruce pentru un live cit mai veridic.

Cu toate acestea, la noi in tara abia daca se respecta Pastele si Craciunul (ca zile nelucratoare, nu vorbesc de traditii, post si alte calvaruri ortodoxe). Cind se intimpla se pice aproape de week-end, n-apuca bine romanu’ sa se gindeasca la posibilitatea de a face o punte mica acolosa, ca au si aparut statisticile despre cit pierde economia romaneasca daca nu se lucreaza 2 zile. Bine, am exagerat. Statisticile apar post festum, dupa reportajele cu micii, gratarele si tonele de gunoi lasate prin pajisti si paduri. Ne trebuie injectata urgent o doza de culpabilitate, de parca romanul e programat genetic pentru munca in schimburi. Tot statistic vorbind, petrecem (aproape) cele mai multe ore la serviciu pe cap de locuitor si alea insuficient de eficient.

Romanul se tiraste la serviciu apatic si fara chef. Numai gindul la sfirsitul programului, week-end sau concediu il mai tine in viata. Viata care se suspenda in timpul celor 8-10-12 ore de munca.

Poate ne trebuie mai multa odihna si mai putina ipocrizie.

Mai democrat, mai educat, mai manevrat

Cit eram in Franta vedeam gurile cascate ale romanilor la gesturile barbare ale magrebienilor (manifestatii de strada, masini si sedii de institutii incendiate etc). Acum ii vad cum se inchina si le pling de mila francezilor dupa ce alegerea lui Sarkozy drept Presedinte. Saracii de ei, dar pe noi cine ne bate pe umar ? Nici macar noi.

De ce se intimpla la noi nu ne mai miram. Nu ne pasa atit de mult incit sa ne manifestam altfel decit schimbind postul de televiziune la care ne uitam. Am devenit atit de nepasatori incit adormim uitindu-ne la talk-showuri, leganati duios de racnetele si insultele vedetelor politice. In Piata nu ne ducem decit sa cumparam castraveti si rosii, iar cu cel de alaturi socializam violent doar daca ne calca discret pe picior.

Ni se aduce aminte de zece ori pe zi ca sintem poporul, unii zic ca noi conducem de fapt tara asta, altii zic ca la referendum sintem doar consultati (oare asa cum a fost consultata si Curtea Constitutionala?). Noi, poporul, am devenit un elastic de care se trage intr-o parte si alta, toti ni se inchina si ne considera inteligenti, minunati, puri si intelepti. Toti spun ca nu putem fi mintiti, dusi cu presul, manipulati sau subestimati si, in acelasi timp, toti spun ca „ceilalti” – adversarii, de’ - ne mint, duc cu presul, manipuleaza si subestimeaza. Sintem infailibili, dar in acelasi timp ciuruiti de sagetile otravite ale celor „rai”. Care rai sint buni pentru o tabara si invers. Adica avem doua tabere rele sau doua bune (pentru cei putini care vad jumatatea plina a paharului).

Se face totul pentru popor, ca in toate epocile de trista sau vesela amintire, toti politicienii se chinuie sa ne pastreze virginitatea si striga „viol” daca indraznim sa ne aratam coltii.

In acest sens, observ in ultimele zile ca poporul cel naiv si cazut in plasa Presedintelui suspendant/ales este amenintat ca daca, Doamne fereste, va vota conform sondajelor, criza politica va continua. Cu alte cuvinte, ce-o sa voteze poporul (in majoritate) nu conteaza. Mai mult, nici prin cap nu-i trece taberei anti-Basescu ca fiecare vot impotriva suspendarii Presedintelui este egal cu un vot pentru suspendarea Parlamentului, fie el simbolic. Nu le pasa. Scaunul lor nu se clatina, doar au avut ei grija.

Din pacate, nu ne aratam coltii decit la vot. Pina atunci asteptam microbuzele sa ne duca la miting, ne batem pe sepcile si baloanele oferite, strigam „hotii” daca nu primim micul si paharul de bere gratis si zapam de pe un post pe altul cautindu-l pe cel care ne intareste opinia. Nu ne mai batem capul cu pareri neutre sau, fereasca Dumnezeu, contrare. Mergem la sursa sigura.

Si nu ne doare cind taberele ne arunca de colo colo ca pe niste mingi. Cind unii sau altii se bat cu pumnii in piept vorbind in numele nostru, fara ca macar sa stie ce parere avem sau sa le pese daca gindim diferit. Cind sintem mintiti in fata, inecati de atita ipocrizie si acoperiti de bale injurioase. Cind unii tipa ca din gura de sarpe, iar altora li se pune pumnul in gura. Si toate acestea in cea mai grosolana lipsa de respect pentru cei care ii privesc si asculta.

Pentru ca de data asta politicienii nostri s-au dat in stamba rau de tot. S-au tras de haine, si-au smuls cravatele si nasturii, s-au batut in curele si batiste, s-au dezbracat de caracter in prime time, conferinte de presa, talk-show-uri, interviuri, mitinguri. In acelasi timp cereau tinute sobre, fuste pina-n pamint si batic pe cap.

Se lupta si-acum in dosare, marturii senzationale si crize de constiinta. Se privesc in ochi si se-njunghie la ora de virf, cu miinile pin’la cot in viscerele tranzitiei, dupa sistemul „a ta e mai groasa” (coruptia/nesimtirea/hotia/functia) si „ba p’a lu’ sef’tu”.

Poate ca ar trebui sa nu mai asteptam de fiecare data ziua votului. Sa nu mai asteptam ca politicienii sa-si puna halate albe si sa se arunce cu termometrele, stetoscoapele si camasile de forta pe noi.

Poate ca intr-o zi o sa reusim sa ne exprimam inaintea lor. Sa inchidem televizoarele, sa iesim in strada si sa vorbim noi. Nu de alta, dar am senzatia ca ne paste un proces de calomnie intentat de tabara adversa, fara ca noi sa zicem nimic.