30 septembrie 2020
Veselie după alegeri
Chirilă a spus că Bucureștiul trebuie să fie al tinerilor așa că ieșiți la vot că noi ăștia bătrâni am luptat 30 de ani și nimic. Social democrația a fost ușa prin care a intrat comunismul în România, dar el nu poate ieși tot așa. E o singură ușă, care se deschide numai într-un sens. Așa că ne-am apucat să facem o ciorbă de găină.
Suntem la Obe cu Marilena, Nicușor, Tina Cumva și subsemnatul care a apreciat găina cam la 6 kg. Avea 4 ouă. Marilena a hăcuit-o. Aveam și ardei umpluți, dar mai bine găină proaspătă, acum că tineretul se va lupta în locul nostru cu comunismul, cu alungarea lui. Aburii ciorbei închipuie diverse figuri vesele de păsări și oameni. Nu știu cum. Mă uit și nu-mi vine să cred. Un fazan alături de vecina Sonia, o pupăză alături de Steluța din capătul satului și io spun personajele astea pentru că noi vom alcătui din 1 octombrie Loja Masonică Obe care va lupta pentru binele omenirii, bunăstarea celor din Clejani și Giurgiu, ba chiar și pentru că tinerii ies la vot cu nemiluita și cred că STS este un cinematograf de cartier care dă filme cu Alain Delon. În sfârșit. Marilena trage spuma. Nicușor repară o chiuvetă, Tina ară pământul și toată veselia asta este din cauză că Firea aplecat deși nu credem o iotă.
Un soare puternic. Coloane de pesediști care fug care-n cotro. Cu banii la ei, că nu le ia nimeni mălaiul furat. Așa că și Marilena întreabă dacă punem mălai la șnițele. Sau pesmet.
Aici, la noi în Giurgiu, deja bărci multicolore brăzdează Neajlovul cu trompete, acordeoane și talăngi pentru că noul primar va face stație de metrou la Uiești la noua linie Clejani Videle. Și așa mai departe.
Dar găina a fiert, noi am băut doi litri de vin, am scos din frigider fasolea Magdei, o tipă tot din Loja noastră care are și-n câine, și ne-am gândit că în sfârșit comunismul s-a dus și dacă e bine să mergem după el sau a mai bine să facem altul căruia să-i spunem altfel că doar la asta ne pricepem. Așa a fost la noi în curte după alegeri, o atmosferă profundă, naturală, filozofică, dătătoare de speranțe că la sport vom fi primii, că se vor scrie mai multe poezii, că turnătorii se vor rușina, că teatrul, că muzica, că becul, că așa și pe dincolo.
Așa că ne-am dus la Bulbucata, la Ioana, și am mâncat un cocoș. Era un frig mamă, mamă.
D.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: