Lucrările Lojei noastre încep odată cu nocturnele greierilor. Vin în chioșc. Scot instrumentele. Unii. Alții fac vocalize. Ca de obicei, Steluța are ordinea de zi. Ne facem întâi, să nu uit, ritualul de masoni: ne strâmbăm într-un anume fel unul la altul, odată pe Sonia a apucat-o plânsul, batem un ritm necunoscut într-un lighean de aur, uhuim de șase ori și încrucișăm degetele la spate. Lună plină.
Steluța: în centrul preocupărilor noastre trebuie să fie omul. Pentru bunăstarea lui trebuie să luptăm, să ne agităm. Pentru că dacă omul are bunăstare și belșug avem și noi. Și din clipa în care avem și noi, putem să ne numim singuri în funcții de conducere în toate instituțiile statului: poliție, sănătate, sport, justiție, intelectualitate și fier vechi. Până și barcagiul de pe Neajlov trebuie să fie mason, ca să putem traversa gratis râul și să petrecem pe bacul lui. Fiecare om trebuie să ne facă o listă cu bucuriile pe care trebuie să le aibă în familie, o listă cu călătoriile visate, cu copiii avortați, în felul acesta noi putând pune taxe suplimentare celor de stat, care sunt alte treburi și folosesc la cumpărarea de tablete. Câte trei sute de mii pe an. Vocea ei răsuna limpede în Bărăgan. Ceva neclar? Nu, nu era nimic neclar.
Sonia: omul ca omul, dar oama? Pentru ea ce putem face? Oamele sunt tovarășele noastre. Au și ele idealuri, vorbesc franțuzește, salvează căsnicii, curăță orezul, au maniere, râd, cântă Jerusalema, fac copii, merg în Elveția la slăbit, bârfesc despre femeia lui Pas cu Pas, cântă la trigoane câteodată, le doare mereu capul în pat, și sunt profesoare pe te miri unde. Una era la escavator, când am fost eu în Manciuria, dar asta e altă poveste, pentru că Manciuria pe vremea aia, acum 150 de ani, era în război cu Japonia și multe femei nu s-au mai întors de pe front. Deci cu oama cu facem, conchide Sonia cu lacrimi în ochi? Norii erau de partea ei, erau negri.
În toiul lucrărilor, la poartă a bătut un cetățean. Avea o adeziune în mână. Nic s-a oprit din procesul verbal, eu din filmarea întrunirii. Zice: sunt primul dintr-o mie care mă urmează. Vrem și noi în Loja O, să luptăm pentru belșug, bunăstare, copii blonzi, libertăți de exprimare și de neexprimare, vrem să construim din Vadu până la Clejani o autostradă cu șase benzi pe sens și, mai încolo spre Ghimpați, să facem un pod ca să schimbăm locul luptei de la Călugăreni. Se poate? Da, se poate. Și mai vrem și-un spital cu CT-uri chinezești care să zboare prin toată țara și unde cad să vindece lumea de Covid 19, 20 și 21.
Ne simțeam cumva mândri. Așa că Nic a spălat farfuriile, eu am strâns greierii și ne-am culcat.
DD.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: