Gaura Neagră

Foto, Cineva Maximilian, USA.

Cler Vasilescu, muncitor cu ziua într-un orăşel din Teleorman, ieşea de la slujbă bucuros că se duce acasă. Era ziua Monicăi, nevastă-sa. Trebuia să-i ia un codou. Trecu pe la tarabe. Numai cireşe, urşi, o mitralieră bine chibzuită şi-o Gaură Neagră de ziceau ăştia la televizor c-au văzut-o deunăzi strângând semnături pentru cineva sau ceva. Poate portocale, poate ciment, cine ştie? Se hotărî s-o cumpere. O Gaură Neagră e, oho!, ditamai cadoul pentru iubita lui. Ceru s-o guste. Ţăranul care o vindea îi dădu o cană de tablă. O umplu cu Gaură Neagră. Avea un gust cosmic, negru, de margaretă lemnoasă, de blană de viperă. O luă spre casă. Iar de aici, stimaţi cititori nu se mai ştie nimic de Cler Vasilescu al nostru. Poliţia a început cercetări. S-au adunat la secţie 3.000 de martori, care copii, care frezaţi, care gagici cu ciclu pe ele.

Un moş din stepa calmucă a declarat: io am văzut Gaura Neagră le muzeu, v-am şi adus poza, bea dintr-o ceaşcă arginite, apoi a plecat cu ea peste piaţa Scânteii şi s-a pierdut la orizont. În orizontul ăla siniliu, roz de la sosul de îngheţată. Am strigat-o: măi, măi, măi, dar n-a auzit. S-a suit apoi într-o farfurie zburătoare cu direcţia Marte. În farfuria zburătoare era un american din războiul de secesiune, zicea tot timpul că e Billy the Kid, dar bea mult uischi şi nu-l credeai. Apoi, au înflorit caişii. Da, caişii, acolo în farfurie şi când am ajuns pe Marte Gaura Neagră dispăruse. Se pare că rămăsese în orăşelul ăla din Teleorman care cultivă zahăr, ploi şi anşoa. Io m-am retras că nu era curtea mea şi am început să cânt la acordeon o sârbă veselă. Cam aşa ceva. Declar şi semnez.

D.