Foto Tina Cumva şi Laura T, tipa din filmul Scenografia e greu.
Pe domnul Mihnea Tăutu l-am găsit în Predeal. Sus, pe munte. Prindea urzici pentru un prânz cu sarmale, ciorbă şi cremă de zahăr ars. L-am întrebat dacă ne acordă un interviu la Agenţia noastră, Călimara cu Cerneală. Ne-a răspuns: Da. Stătea pe o creangă de urzici, s-a ridicat şi ne-a zis: Da, vă dau. Era un soare verde cumva. Să vedem ce-a ieşit.
1.Există acum în ţară mai multe concepte, care în legislaturile viitoare pot deveni proiecte de ţară. Scenografia salvează România, copilăria salvează România sau coregrafia salvează România. Care credeţi că este cel mai bun pentru ţara noastră, ţinând cont şi de faptul că Copilăria salvează România a fost un eşec pentru Franţa.
Scenografia este o manifestare aristică care este practicată laolaltă, împreună, cu un grup de creatori care s-au reunit să construiască sau să nască un eveniment artistic, spectacol, film, sau cum îți vine să-i spui.
Posibilul proiect de țară pe care ți-l imaginezi depinde de cine este comandat sau conceput.
Depinde cine face sondajul, cine îl lansează sau cine va fi beneficiarul.
În concluzie, în cazul ăsta problema se pune in felul urmator: cine este sau va fi beneficiarul, sau, mai bine spus cine întreabă.
Dacă întreabă Ei răspunsul va fi „Proiectul lor de țară”, adică doar încă un proiect fără conținut, fără finalizare.
Dacă întrebăm noi, răspunsul va fi că rezultatul proiectului va rămâne ca și până acum . Deci scenografia va rămâne precum „Coregrafia salvează România”!
2.Scenografia pare o meserie destul de uşoară. O iei din dulap, o pui într-un sac şi pleci la drum. Se ivesc ocazii. Ştiţi cumva cine a făcut scenografia luptei de la Călugăreni dintre Mihai şi Soliman?
Punctul numărul unu: scenografia pare o meserie ușoară și este după ce ți-ai burdușit creierul cu o grămadă de cunoștințe, imagini și o sumă întreagă de lucruri aparent inutile, te arunci în aventura creației. Încerci să faci ca un text sau o situație să devină reală, ca din viață. Cultura îți folosește atunci când trebuie să găsești soluții pentru o multitudine de probleme sau întrebări pe care, inevitabil, ți le pune scenariul și ești nevoit (sau nu) să răspunzi.
Pentru punctul numărul doi trebuie să umblăm la punctul umărul unu ca să pornim la drum:
Bătălia de la Călugăreni dintre Mihai și Soliman a fost creată de o situație inedită, aeea numită lupta pentru cucerire/independență în care a fost implicată, bineînțeles, scenografia.
Firește scenografia a fost exersată, în cazul de față, de Mihai, care a ales drept cadru pentru desfășurarea bătăliei planificate dealurile de la Călugăreni cu malurile Neajlovului, acum unde astăzi, drept indiciu și dovadă se desfășoară unul dintre cele mai importante târguri de vite din țară, de unde poți să-ți cumperi porcul de Crăciun (împotriva avertismentelor autorităților care au pornit, în ultima vreme, să extermine bietele și delicioasele făpturi, porcii, sub acuzația de boală incurabilă). Se poate ca musulmanii, după evenimentul de la Călugăreni, să nu mai îndrăznească să consume carne de porc. Eu cred că există o legătură între evenimente peste timp.
Bătălia de la Călugăreni, a fost disputată, așa cum spun cronicarii, în trei timpi: dimineața, prânz și seara după care s-a terminat indecis, cu victoria parțială a românilor. Mihai Viteazul cu tot sprijinul scenografiei folosite în ambuscada sus menționată a câștigat. Turcii imediat, drept răzbunare, și profitând de numărul mare pe care îl aveau, au ocupat orașul Târgoviște și Bucureștiul (sau invers, nu mai țin minte!).
Așa cum povestesc izvoarele, victoria definitivă românilor a avut loc mai tâziu,în toamnă, tot în 1595, la Giurgiu pe malul Dunării, cu ajutorul lui Sgismund Bathotry, principele Transilvaniei.
După ani și ani, am aflat că evenimentele nu au fost chiar adevărate. Drept este că a fost un puternic curent de falsificări ale evenimentelor istoriei în epoca comunistă, nu demult trecută și prin efectul fantastic al filmului asupra cetățeanului. Unii au spus că a fost o mare nevoie de eroi.
Eu nu cred.
Au avut nevoie de eroi pentru a exista și a le da credibilitate. De fapt așa s-au înconjurat de falsuri. Asta este părerea mea de umil scenograf de film.
3.În formidabila piesă de teatru, am auzit că s-a făcut şi film, Scenografia e Greu este o replică colosală: Scenografia nu este a noastră, nici a voastră, nici a celor de la etajul cinci, ci este a generaţiilor următoare. Aveţi din câte ştiu nepoţi, aţi văzut la vreunul din ei vreo scenografie? Măcar una.
Asta seamănă cu o replică vestită a lui Ciubotărașu, un actor din epoca comunistă, care a jucat în drama scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea ( prin 1909), o dramă istorică, care s-a numit ”Apus de soare” și pe care eu am văzut-o, copil fiind, la Teatrul Național, care avea sala în Piața Amzei, pe vremea aceea. Personajul Ștefan cel Mare, întruchipat de actorul Ștefan Ciubotărașu spunea, un pic altfel ...
Ceva, parcă, ...„Moldova nu este a noastră ci a urmașilor ...” . Dar să continuăm: Da, am observat aplecări ale nepoților mei către scenografie, dar de film. Nu de teatru. Teatrul este o joacă, un divertisment care în zilele noastre a devenit chiar „bulevardier”.
4.Peisajul politic de la noi are o scenografie precară. Ba prea mult roşu, ba prea mult albastru, ba un baldachin sau un nou castel al lui Becali şi aşa mai departe. Cum aţi îmbunătăţi acest lucru?
Toată viața noastră există sub semnul înbunătățirii condițiilor de trai: o casă nouă, o vilă la Snagov, un frigider cu două uși, o mașină Porche sau Lamborghini. Astea sunt elemente de recuzită ale vieții care intră în conceptul scenografic al fiecăruia. În rest, nu mă interesează peisajul politic care este în continuă schimbare.
5.Enumeraţi, pentru cititorii noştri câteva filme la care aţi lucrat de-a lungul anilor. Care v-a plăcut cel mai mult?
Am lucrat la o grămadă de filme, peste 40 de filme de lung metraj, adică filme de ficțiune. Fiind filme de ficțiune pot spune că mi-au plăcut toate. Unele mai mult, altele mai puțin. Depinde, cred, de calitatea ficțiunii. Nu mă lasă inima să le enumăr sau să nominalizez vreunul.
6.Din Biblia Veche a ajuns până la noi pilda conform căreia: dacă iei o palmă pe scenografia stângă, întoarce-o şi pe cea dreaptă. Ce credeţi, mai este de actualitate? Nu-i mai bine să-l luăm la bătaie pe palmagiu?
Repet, scenografia este practicată în grup. Un grup de creatori. Unii fac regia, alții actoria și multe altele.
Cum să ne imaginăm că, spre exemplu un regizor poate lua o palmă? Este incalificabil! Eu personal cred că Biblia trebuie reactualizată, modernizată. Trebuie introduse noțiuni noi. Scenografia, designul de costume sau light-designul. Îți închipui cum ar trebui să arate Biblia nouă? De exemplu rescrierea textului cu momentul crucificării sau al potopului? Atmosfera, costumele, armele recuzita și bărcile?
Cred că secvența pălmuirii poate lipsi.
7.Vă mulţumim.
Eu vă mulțumesc.
M. Tăutu scenograf de film diplomat. A consemnat Denis Dinulescu,
PS Interviurile TEZE ŞI ANTITEZE ÎN CĂLIMARĂ, interviuri făcute cu oameni talentaţi şi obişnuiţi, vor face obiectul unui volum care, posibil, va apărea la Gaudeaamus 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: