19 octombrie 2015

Giurgiu 1

Avem o idee bună în ce privește promovarea dramarturgiei românești: un concurs național de texte, pe model CNC, la care să aplice toți dramaturgii, un juriu care să le dea note, apoi, de la buget, să se aloce o sumă pentru ca textele câștigătoare să fie jucate. Este o acțiune legislativă, care trebuie să treacă părin Comisia de Cultură a Parlamentului, apoi prin Comisia Juridică și tot așa. Din clipa asta, orice piesă câștigătoare are un buget oarecare și teatrul, producător, va putea să-și aleagă piesa pe e care o vrea sau se potrivește repertoriului său fără să mai invoce lipsa banilor și așa mai departe.

Înainte de a propune această idee Comisiei de Cultură a Parlamentului, ne gândim să mergem la Giurgiu să o dezbatem, ca să vedem dacă ideea e bună, deși încă de la București, discutând cu lume avizată ni s-a spus că da, e o idee foarte bună, care te scutește pe tine dramaturg de umilința statului pe la ușile Teatrelor de Comedie, Național, Odeon și așa mai departe. Dar de ce la Giurgiu? Pentru că acolo are loc până pe 21 oct Festivalul Teatrelor Dunărene, festival care găzduiește și un colocviu al dramaturgiei românești cu tema: Dramaturgia indigenă, încotro? Cu o participare la vârf: Radu F Alexandru, șeful secției dramaturgie din Uniunea Scriitorilor, Horia Gârbea, fostul șef al dramaturgiei, acum șef al secției Poezie din aceeași Uniune, Dinu Grigorescu, Denis Dinulescu, șeful radio teatru radiofonic Attila Visauer, Mircea M Ionescu, Marinela Dumitrescu, regizori, actori, dramaturgi sârbi și bulgari. Frumoasă adunare, competentă care să răspundă la întrebarea Colocviului.

Cu mașina spre Giurgiu. Drumul străbate un sat de zeci de km, așa este ieșirea din București, un sat continuu. Până la noua autostradă spre Giurgiu mai mănânci o pâine, ea începând cam după Călugăreni, adică pe la km 30. Mergem și iar mergem. Suntem împreună cu dramaturgul și prietenul Dinu Grigorescu, care conduce numai cu viteza a-ntâia și mașina urlă înfiorător la 80 sau 100 la oră. Drumul e liber, așa cum e și România, peisajul e anost, așa cum e și România, la porțile caselor sunt de vânzare roșii, ceapă și cartofi, așa cum sunt în toată România, țăranii vânzători au case de marcat ca să-ți dea bon fiscal de îndată ce oprești sau nu să cumperi ceva. Pomii sunt rari, așa cum sunt în toată țara, căruțe, TIR-uri cu duiumul, semn că în țară se muncește, că a câștigat PSD-ul și așa mai departe.

Hotel Cosmo, două stele. Nicio cameră.

A suivre, Denis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: