16 octombrie 2015

Hoțul de dimineți

Coada la mărar se mărise binișor. Era și foarte cald, că era spre amiază și soarele uscase și mărarul, și părul celor de la coadă, ba chiar și pe al măgarilor pe spinarea cărora veniseră. Căldura devenise insuportabilă și oamenii erau nervoși. Discutau: Nu e normal să ne începem ziua pe căldura asta!! Așa e. Una e să vii în zori să-ți cumperi mărar, ca după aia să-l duci la mall să-l vinzi mai scump, alta la ora asta când nu mai ai ce face cu el. Unde-l duci la ora trei? Dar unde ne-au dispărut diminețile? Cineva ni le-a furat, nu? Da, am observat și noi de vreo săptămână, de când nu mai iubim la fel, nu ne mai spălăm pe dinți, nu mai sucim perna sau cafeaua pe aragaz. E dintr-o dată ora două și pas de mai face ceva cu o juma de zi. Noi de la ora asta doar ne uităm la televizor, că pe la patru începe țiganiada națională pe toate canalele, de la Măruță la Teo. Cel mai nasol e că nu mai putem pândi la vecini în curte, nu le mai vedem femeile pe geamul de la baie și nu observăm nici măcar ultimile căruțe care vin de la furat pe pod. Care pod, bă? L-au furat și pe ăla. Ce, tu crezi că după ce ne-au furat diminețile au lăsat podul întreg? Nu, că să nu-i putem urmări. Cel mai nasol e că nu mai putem munci de la două în sus. Noi, românii, avem toată hărnicia concentrată dimineața, altfel n-am fi ajuns aici cu economia așa dezvoltată și cu pariul agriculturii câștigat. Ba chiar și cu evaziunea fiscală. Ce-i de făcut? Hoțul trebuie prins.

Generalul Manole Ben Manole era încă în pat. Își potrivea cumva genunchii între ai Floricăi Ben Florica, soția lui. Era, ca să zicem așa, o poziție nouă. La ușă, o bătaie lungă, dezordonată de popor înfuriat. Generalul îi ascultă pe toți. Într-adevăr, diminețile, de-o vreme, îi lipseau și lui. Nu mai putea spune Floricăi pe la 4 dimineața, hai, fă, încă una mică și-apoi să se tăvălească încă o oră în pat. Nu. Dar ce era de făcut? Tot Manole avu geniala idee: Să organizăm o pândă, pentru că ăla care ne fură diminețile vine în fiecare zi, el nu ni le poate fura odată pe toate. Nu?

Cei cinci mii de oameni ai localității, nu-i spunem numele ca să nu afle Big Brother, rămăseseră pe câmp de cu seară. Care cu furci, topoare, cuțite, care cu mașini de tocat. Se camuflaseră inteligent astfel că niciun hoț n-ar fi bănuit ce-l așteaptă. Era o noapte neagră. Mulți adormiseră, care nu se uitau la tablete. Deodată un zgomot de păpădie, ca și cum baloanele alea spongioase se sfarmă de scoarța copacilor. Oamenii amuțiră. E clar că venea hoțul. Niscaiva păsări fură trezite din somn. Zgomorul aripilor crăpară ziua. Atunci îl văzură pe hoț. Înlemniră cu toții, pentru că hoțul era Forrest Gump. Avea un sac uriaș în spate. Numai în el răsărise soarele.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: