02 octombrie 2015

VOCEA ROMÂNIEI, nou film românesc

Zmeul Traian Obidă, un exemplar frumos, cu aripi de 16 m pătrați, colorat dumnezeiește, vroia și al la Vocea României. N-avea voce, da' ce?, Tudor Chirilă avea? Nu se mișca bine pe scenă, da' ce?, Tudor Chirilă se mișca? Adică, omul ăla avea vreun talent? Nu, n-avea. Nici el.

În garsoniera de alături, vecină deci cu el, stătea Muma Pădurii. O femeie frumoasă, dar foarte urâtă, neagră, cu urechi albe și dinți verzi. O chemă la el să repete împreună. Traian spuse: Ce să cântăm, draga mea? Muma zise: Ceva politic, cu Apa Nova, cu GDF Suez, cu Mineriada Ion Iliescu, ceva cu care să atragem atenția. Că, neavând voce, nu ne dau premii, dar ne dă la știri că luptăm pentru dreptate în România, pentru facturi mai mici, pentru hoții mai mari. Vorbea așa de frumos Muma Pădurii că Traian se îndrăgosti de ea. Așa că zise: Hai, în oraș.

Ieșiră în Centru Vechi. Atrăgeau atenția. Un Zmeu e un Zmeu, orice ai face, iar o Muma Pădurii la fel. Nu vezi în fiecare zi. Tinerii din Centru Vechi se holbau la ei. Le făcură loc la mese. Dar ei cumpărară niște mici și zburară înapoi acasă. Momentul în care cei doi s-au înălțat la cer din Centru Vechi a fost emoționant, nimeni nu mai văzuse.

Acum mâncau mici cu muștar și se giugiuleau. Traian zise: Ce să mai mergem la căcatul lor de Vocea României? Muma zise și ea: Gând la gând, vroiam să-ți propun să mergem direct la Vocea Italiei. Și-ncepură să-și facă bagajele. Când deodată, la ușă bătu cineva.

Era poliția. Vecina de jos fusese omorâtă. Era în cadă cu gâtul tăiat. Și ea se pregătea să meargă la Vocea Italiei și poliția făcând legătura a sunat la ușa Zmeului. Că ce-i cu Italia asta? De ce tocmai Italia? Ce, Chirilă nu-i bun? Și fură arestați amândoi.

În arest, Zmeul găsi o lopată. Începu să facă un tunel care să treacă pe sub Herăstrău, prin Otopeni, până la aeroport. Îi luă cam trei zile. De pe Otopeni, cei doi își luară zborul spre Milano.

Câștigară Vocea Italiei, făcură opt copii, patru zmei și patru Muma Pădurii și trăiră fericiți prin Toscana pe undeva, cultivând trufandale.

Un film de dragoste, o poveste emoționantă, fluidă, emergentă, mama naibii, mișto.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: